Am deschis uşa pe care era scrijelit fără vreo urmă de migală „UnTeatru”. Voiam să aflu frumoasa poveste a ursului panda înainte ca el să ajungă la o grădină zoologică din Frankfurt, unde îşi aşteaptă iubita dintr-o altă viaţă să-l viziteze. Am traversat camera cu lumină roşiatică şi muzică chill out şi am descoperit cum sufrageria unei case vechi poate deveni un spaţiu de joc neconvenţional şi cu un farmec aparte al unui teatru independent. Aici este pusă în scena cea mai recentă producţie a celebrei regizoare Cătălina Buzoianu şi este însufleţit textul semnat de Matei Vişniec „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt.”

Spectacolul nu-ţi mai permite să păstrezi vreo idee preconcepută despre teatru. Nici măcar nu mai poţi spune că ai venit la teatru şi să-ţi impresionezi astfel prietenii cu preocupările tale culturale, ci poţi deja să anunţi că ai plecat într-o călătorie ce ţine noua nopţi. Publicul este invitat să pornească din vremea cuplului primordial la care „El” şi „Ea” fac aluzie, să participe la nunta lor din pod şi să îi însoţească mai apoi în trecerea „de partea cealaltă” pentru a ajunge la destinaţia finală – oraşul Frankfurt cu a lui frumoasă grădină zoologică.

Apropierea dintre public şi actori devine inevitabilă, precum şi interacţiunea dintre ei, pentru că graniţa obişnuită dintre scenă şi scaunele din sală este inexistentă în acest teatru. Minimalismul este cuvântul în care poate fi sintetizată scenografia spectacolului. Un cearşaf şi două perne sunt singurele lucruri de care ei au nevoie, în rest… Ea este tot ce El îşi doreşte şi reciproca rămâne valabilă. Ţigările, vinul, ceasul deşteptător, mâncarea şi telefonul sunt obiectele jocurilor de pantomimă care aduc un plus de simplitate şi mister atmosferei generate. Regia a inserat diferite elemente care împletesc emoţia spectacolului cu momente amuzante, care stârnesc râsete în public. Iolanda Covaci şi Marius Călugăriţa sunt cei doi actori care dau viaţă cuplului modern imaginat de Vişniec.

Atmosfera este cea care captivează spectatorii, dar şi numele barului în care „El” şi „Ea” se cunosc şi ajung să aibă o poveste ruptă din cotidian, însă plină de simboluri. El îi cântă la saxofon şi îi recită din Bacovia, ea se lasă cucerită, ca apoi să se trezească dimineaţa în acelaşi pat. Tânărul nu ştie cum au ajuns împreună, ce s-a întâmplat cu ei, iar fata… are nevoie de un fier de călcat şi nu-şi găseşte deşteptătorul. Relaţia dintre ei începe din momentul în care tânăra acceptă să revină în apartamentul lui vreme de nouă nopţi, condiţia fiind ca apoi să nu se mai vadă niciodată.

În această perioadă, cei doi se izolează şi îşi construiesc o lume exact cum îşi doresc, dar care nu se mai potriveşte însă cu realitatea, astfel se provoacă o ruptură. Scena în care personajul masculin povesteşte cum familia lui este echivalentul unei grădini, pentru că fiecare membru este reprezentat de către un copac, este încărcată de emoţie. Scopul este ca, bucurându-se de copacii înfloriţi sau de fructele lor, mama să ajungă să nu se mai simtă singură. Actorul îşi interpretează rolul cu naturaleţea tipică personajului, iar jocul actriţei e plin de graţie, însă replicile ei par uneori rostite mecanic, sacadat, aspect care stabileşte între ei o diferenţă uşor de sesizat.

Spectacolul „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, montat la UnTeatru, te provoacă la un joc suprarealist de imaginaţie şi, mai ales, răstoarnă obişnuinţa noastră de a căuta o explicaţie raţională oricărei experienţe. Să fii în public la acest spectacol poate fi o experienţă în sine şi îţi poate stârni dorinţa ca prima oară în care ai mers să-l vezi să fie doar una dintre dăţile în care s-a întâmplat.

Sursă foto: cotidianul.ro