Târgul Iconarilor și al meșterilor cruceri între 13 – 15 septembrie

    0
    46
    Târgul Iconarilor-afiș

    De peste 15 ani, Muzeul Național al Țăranului Român celebrează, alături de cele mai importante sărbători ale calendarului țărănesc, Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Timp de trei zile, în jurul zilei de 14 septembrie, Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri va oferi publicului noi întâlniri cu artiști și meșteri iconari.

    Muzeul Național al Țăranului Român păstrează structura târgului de iconari și meșteri cruceri inițiat sub forma unui act cultural prin prezentarea unor teme iconografice devenite reper în iconografia țărănească, punând în discuție termenii canon/tradițional/autentic și prin inovații care folosesc imaginea tradițională ca re/sursă, teritoriu de explorare pentru creațiile contemporane ale artiștilor și ale meșterilor iconari.

    Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri își propune să redescopere și să recupereze frumusețea icoanei, urmărind calitatea tehnicii și a meșteșugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch și serializările industriale pentru scopuri comerciale. 

    Continuăm noua formulă de prezentare a târgului, invitându-i pe meșterii și artiștii iconari să expună obiectele create pentru târg în cadrul unor micro-instalații, dând astfel posibilitatea de a viziona într-un context diferit creațiile personale și de a iniția un nou dialog cu publicul vizitator și fidel acțiunilor noastre de la începuturi. Participarea unor iconari demult consacrați în cadrul târgurilor MNȚR și prezenți în colecții particulare și muzeale ca: Mihaela Bercea, Nicolae Muntean, Angela Ludoșanu, Teodora Roșca, Bogdan Herescu, Daniel Stancu, Camelia Drăgan, Radu Dincă, Oana Musceleanu, Letiția Rotaru, Mirela Leahu, cât și a altor iconari nou descoperiți, asigură ca și anii trecuți calitatea și valoarea viziunii lor asupra meșteșugului. 

    Structura târgului rămâne ca întotdeauna mai aproape de atmosfera unui praznic, celebrând prin prăznicare, sfinți protectori, sărbătorile mari, heruvimi desprinși din cetele îngerești – Crucea în variante ne-împuținate, toate zugrăvite și închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre.

    Însoțim iconarii cu ceaiuri de leac, cozonaci, dulcețuri, zacuscă, miere și prăjituri de casă.

    Scoatem din lada de zestre a muzeului: albume, cărți poștale, scrieri și ziceri țărănești, revista Martor, caiete de meșteri, cataloage de expoziții – și oferite spre vânzare publicului interesat.

    Ateliere / întâlniri

    După experiența celor trei ani de ateliere, le facem și de această dată copiilor, dar și adulților, invitația de a descoperi cum desenau iconarii vechi izvoadele și zugrăveau sfinții și îngerii, pictând pe dosul sticlei sau pe lemn grunduit, cum se însemnează și se încrustează pristolnicele și icoanele de vatră în cadrul unor întâlniri cu câțiva dintre iconarii și crucerii al căror drum dezvăluie căutări și reconstituiri personale ale meșteșugului Icoanei, dar și o raportare adecvată la canon și tradiție.

    Programul atelierelor:

    Vineri, 13 septembrie

    Între orele 11.00-12.30 / atelier de pictură icoane pe sticlă cu Bogdan Herăscu – vârsta minimă 8 ani (înscrierile se fac numai la telefon 0726 237 376)

    Sâmbătă, 14 septembrie

    Între orele 14.00-16.00 / atelier de pictură pe lemn cu meșterul iconar Angela Ludoșanu – vârsta minimă 10 ani

    Duminică, 15 septembrie

    Între orele 13.00-15.00 / atelier de crucerit (sculptură în lemn), pristolnice, icoane de vatră, toate realizate prin tehnica sculpturii în lemn, cu meșterul Vasile Moldoveanu – vârsta minimă 10 ani

    Înscrierile pentru ateliere se fac la: educatiemuzealamtr@gmail.com / costul unui atelier: 25 lei / persoană (persoanele care doresc să păstreze obiectele lucrate le pot achiziționa de la coordonatorii atelierelor).

    Persoane de contact: Valentina Bâcu, Monica Irina Chiorpec

    Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

    Orarul târgului: 13 – 15 septembrie 2019, orele 10.00 – 18.00. 

    Organizator târg: Secția Educație muzeală / coordonator: Lila Passima
    Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, LiterNet.ro, Ziarul Lumina, HotNews.ro, webpr.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.getlokal.ro, www.semnebune.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.iqool.ro, www.gratuitor.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.