Anul acesta, Cluj-Napoca este gazda unei noi ediții a Târgului de Crăciun. Sărbătoarea FAMILIONULUI a luat amploare în toate marile orașe ale țării. În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, standuri cu turtă dulce, vin fiert și multe alte bunătăți culinare se deschid spre deliciul publicului larg.
Târgul de Crăciun Cluj, un ,,familion” de surprize
Conceptul de ,,Crăciun în familie” a existat de ani buni. De data aceasta, organizatorii s-au gândit ca târgul să fie dedicat ,,familionului”. Acesta reprezintă familia extinsă, nu doar membrii imediați. Din acest motiv, tema va fi repetată de-a lungul celor cinci ani în care Târgul de Crăciun este organizat în această formulă:
„Ne-am propus să plasăm târgul pe piața evenimentelor de acest gen din Europa. Scopul este de a crește numărul de turiști care aleg Clujul ca destinație pentru această perioadă festivă. Am pornit la drum cu un gând foarte simplu: să surprindem ideea familionului cu tot farmecul ei. Anul acesta vrem să vă obișnuim cu aceste noi veșminte pe care le-a imbrăcat Târgul de Crăciun. În anii următori, vrem ca această temă a familionului să primească și câteva note specifice: un familion jucăuș (2018), un familion care are activități meșteșugărești (2019), un familion șugubăț (2020) și pus pe șotii sau un familion care se îndreaptă către rădăcini (2021).” – menționează Mihai Oprean, director Târgul de Crăciun Cluj.
Piața Unirii: reorganizată și cu un aer mai aerisit
Anul acesta, organizatorii și-au propus să creeze un spațiu aerisit, care să permită desfășurarea evenimentelor specifice într-un cadru mult mai deschis. Cele două mari decizii pe care le-au luat au fost:
- Mutarea patinoarului în jurul statuii, pentru a utiliza spațiul într-un mod mai eficient și a oferi un aspect mai plăcut pieței;
- Alinierea căsuțelor comerciale pe latura unde actualmente se află terasele, pentru a elibera zona centrală și a oferi spațiului o aerisire specifică marilor capitale europene.
Evenimente pentru tot familionul
Cea mai frumoasă parte a acestui nou concept constă în faptul că este adresat întregii familii. Pornește, desigur, de la cel mai zburdalnic membru și ajungând pană la cel mai înțelept. Așadar, Piața Unirii va fi animată de concerte și evenimente pentru toate vârstele și gusturile din familie.
Anul acesta ne vom bucura de artiști de renume, precum: Frozen – Tărâmul de Gheață, Young & Famous Orchestra, Moonlight Breakfast, Smiley, Vunk, Proconsul, Grupul Iza și mulți, mulți alții.
Ce ne aduce weekendul 24-26 noiembrie
Ziua de 24 noiembrie vine cu trei mari surprize din partea organizatorilor de la Târgul de Crăciun Cluj:
- Deschiderea oficială a Târgului împreună cu aprinderea luminilor de Crăciun din Piața Unirii;
- Concertul Young & Famous Orchestra cu spectacolul “Lights of joy” care acordă un accent deosebit muzicii clasice, ca parte însemnată a vieții culturale românești. Aceștia își doresc să îmbine conceptul de concert simfonic cu abordarea modernă a tânărului ascultător. Pe scena de la Cluj, artiștii vor reda sărbătorile anilor `60, punând accentul pe familie și pe atmosfera din casă;
- Lansarea oficială a videoclipului trupei Hara, care se numește sugestiv „Ne vedem la Cluj”. Îl vom urmări impreună cu membrii trupei și vom cânta unele dintre cele mai îndrăgite piese ale acestora.
Distracția continuă pe parcursul întregului weekend:
- în data de 25 noiembrie, spectacolul de teatru oferit de Reactor Cluj, intitulat „Proteine Fluorescente”
- în data de 26 noiembrie, “Povești la gura sobei” oferite de Asociația Urbannect, Școala de muzică Voltaj Academy și trupa Voltaj
Evenimentul va avea loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, organizat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca. Mai multe detalii găsiți aici.
Ce mai aștepți? Vino și tu și ia parte la mult-așteptata sărbătoare a familiei… pardon, a familionului!