Pe Toader Păun l-am întâlnit pentru prima dată la evenimenul organizat chiar de noi, IQool, „Youth Social Media”, unde s-a discutat despre importanța acestui fenomen și cum putem să ne promovăm proiectele, în așa fel încât să avem o vizibilitate mai mare. Nu îmi place să mă ascund, să fac afirmații din complezență, sau cum îmi place mie să spun, „de florile mărului”. E foarte ușor să îți pierzi identitatea în lumea online-ului, însă vreau să cred că atunci când cineva își spune părerea despre un anumit lucru/persoană, o face în cunoștință de cauză, sincer și nu pentru că „așa dă bine”.
Sunt cât se poate de onestă când spun că, dintre toți speakerii prezenți, Teddy mi s-a părut cel mai deschis, comunicativ, receptiv și am simțit că era acolo să ne învețe, să ne ajute și, mai presus de orice, era el însuși. Nu, nu. Degeaba spuneți că sună clișeic! Nu e așa, atunci când e pe bune. Nu știu dacă a apucat să-și tragă sufletul, dar după eveniment am venit la el cu o propunere pentru un interviu. Propunerea mea a fost acceptată cu un zâmbet, prin urmare am fost pentru prima dată în vizită la un post de radio și mă bucur că a fost Europa FM.
Ce-i drept, acum o să-mi fac mea culpa pentru că nu am mai ascultat radio de mult, însă îmi amintesc foarte bine că ascultam Europa FM când mergeam în excursii cu prietenii sau în mașină, în drum spre casă. OK, știm cu toții că muzica pe care o pun ei e faină, însă de fiecare dată îmi plăcea să cânt intro-ul lor. E cel mai catchy pe care l-am auzit până acum. Eu așa mă simțeam de fiecare dată când îl auzeam.
Mai departe, vă las pe voi să citiți interviul cu Teddy.
1. Când a început pasiunea ta pentru radio?
A început de când mă știu, din școala generală, de prin clasa a șasea sau a șaptea, unde înființasem un post de radio împreună cu profesorii Școlii 30 din București în care am învățat. După care am extins pasiunea asta în timpul liceului, unde iarăși am încercat să fac un post de radio local, iar undeva prin clasa a noua, participând la Târgul Gaudeamus, am fost observat de cineva de la Radio România, un producător, Mirela Stana se numea, și m-a invitat să dau probe la acel post de radio. Apoi s-au legat lucrurile. De la radioul public am ajuns la Radio France International, după care am venit la Europa FM, unde am rămas de 10 ani încoace.
2. Ce te-a determinat să alegi o carieră în acest domeniu?
Cred că e ceva în sânge, ce ține de jurnalism. Bunicul meu din partea mamei a lucrat în cinematografie, în presa scrisă, tatăl meu apoi a lucrat în televiziune, iar eu, îți dai seama că trebuia să continui cumva să închid cercul, așa că lucrez în radio.
3. De ce crezi că pare atât de ușoară această meserie pentru cei din afară?
Nu știu… pare ușoară? Probabil pentru că sunt oamenii care vorbesc și care sunt destul de deschiși, reușind să transmită o anumită relaxare. În realitate, ceea ce se întâmplă, presupune destul de multă matematică și destul de mare efort. Oricine vrea să vină și să stea în studio o să vadă că sunt foarte multe lucruri care se întâmplă, pe care la radio nu le simți. Ne bucură că reușim să transmitem starea aceea de relaxare, pentru că până la urmă asta e important. Radioul îl asculți să te simți bine și să te detașezi.
4. Cum te-a schimbat această meserie de-a lungul timpului?
Tind să cred că nu m-a schimbat. Sau de fapt m-a făcut mult mai atent la evenimentele care se petrec în jurul meu și la fel de atent la ceea ce zic și cât zic. Apropo de cât zici și cât vorbești, există o durată a atenției fiecărui om. Dacă începi să îi povestești mult prea multe, îl pierzi foarte repede și la radio am învățat să concentrăm informația într-un timp cât mai scurt.
5. Ce calități trebuie să ai pentru a fi un bun DJ la radio?
În primul rând o dicție bună, o cultură generală bună și o voce plăcută. Cam astea sunt calitățile de bază. După care, să înveți să fii același om la radio care ești și în viața de zi cu zi. Spre deosebire de televiziune, unde ai o echipă întreagă care te ajută să-ți fabrici o imagine, la radio nu prea există acest element. Ești doar tu, un microfon, iar apoi oamenii: 10, o sută, un milion care sunt de partea cealaltă a difuzoarelor. În cazul în care încerci să-ți fabrici o imagine, cel puțin la radio, lucrul ăsta se simte destul de repede.
6. Care a fost cea mai amuzantă întâmplare cu un ascultător?
Au fost foarte multe. Spre exemplu, o poveste amuzantă și traumatizantă în același timp, mi se întâmplă seara după ce ies de la program. Am niște ascultătoare care aleargă după mine. La un moment dat, colegul de la pază încerca să mă ajute și să îmi transmită că este cineva care va veni după mine. M-am prins ulterior, dar în momentul în care am vrut să plec cu mașina, încercând să o întorc, am lovit-o într-un stâlp pentru parcare. E amuzant, traumatizant, în toate felurile.
7. Dacă nu ai fi în acest domeniu, unde ai vrea să lucrezi?
Îmbin la Europa FM și partea de online și, cu siguranță, în tot ceea ce înseamnă internet, marketing, publicitate. Cam astea sunt domeniile care mă pasionează și în care activez.
8. Ce avantaje ai atunci când lucrezi în acest domeniu?
Ajung să cunosc foarte mulți oameni interesanți și să aflu foarte multe experiențe care mă ajută și pe mine să mă dezvolt personal. Plus de asta, dacă familia mea nu prea reușește să mă vadă des și nu reușesc să mă întâlnesc cu ei, decât așa la distanță via telefon, mă ajută foarte mult că în fiecare seară mă întâlnesc cu ascultătorii care mă fac să mă simt ca într-o familie. Iar ca o paranteză, mi s-au întâmpat tot felul de evenimente, atât fericite cât și nefericite, pe care le-am petrecut la radio. De exemplu, în ziua în care mi-am pierdut bunicii a trebuit să am emisiune la radio, sau când dădeam examene, alergam și veneam aici. Totul se întâmplă destul de intens, concentrat și ajung să simt că ascultătorii sunt parte din familie, din grupul ăla de prieteni pe care oricine și l-ar dori.
9. Ce sfat ai da cuiva care ar vrea să devină DJ la radio?
În primul rând l-aș sfătui să intre într-un studio de radio, să vadă ce se întâmplă, să stea de vorbă cu cineva care lucrează aici. În general, oamenii de radio sunt destul de prietenoși și deschiși, iar în momentul respectiv să vadă dacă într-adevăr i se potrivește și dacă își dorește în continuare radio. Dacă și-l dorește pentru bani, faimă, poate să-și caute un alt job.
10. Descrie cum te simți în echipa Europa FM.
Ca într-o familie. Perfect. Au fost multe momente dificile, cu oboseală, probleme, tot felul de lucruri care s-au adunat și de fiecare dată am stat și m-am gândit și am realizat că aici este locul unde mă simt acasă.
Sursă foto: arhivă personală