Pe principiul – eu o fac vedetă, ea-mi face o casă moca – mi-am orientat săgețile (pentru că acum mă cred Cupidon) către o studentă de la arhitectură. În cazul meu, săgețile nu aduc iubire, ci mai degrabă o serie de întrebări care testează loialitatea studenților față de carierele alese. Aș putea să fiu considerată un detectiv particular, nu foarte bine plătit, care investighează îndeaproape devotamentul tinerilor abia intrați la facultate. Așadar, este oare Sabina Borcea o studentă dedicată a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”? Read and find out.
- De mică ai avut o slăbiciune pentru construcțiile din lego sau pasiunea pentru arhitectură a apărut ceva mai târziu în viața ta?
Singura slăbiciune pentru lego a existat în momentele în care se întâmpla să calc din greșeală pe vreo piesă și să mi se încetinească viteza de mers. Îmi plăcea să mâzgălesc toate foile pe care le prindeam în mână, încă am obiceiul, doar că acum a devenit dintr-odată un lucru bun și, într-o oarecare măsură, necesar arhitecturii. Pasiunea s-a dezvoltat încet și sigur, la început doar ca o idee îndepărtată apărută în vremea admiterii la liceu și m-a cucerit iremediabil când, din curiozitate, am intrat în atelierul tapetat cu desene în care se desfășurau pregătirile pentru admiterea la facultate.
- Ce te face să crezi că arhitectura ți se potrivește sau, mai bine zis, de ce simți că tu te potrivești acesteia?
Pentru mine arhitectura este un imens puzzle, fiecare piesă trebuie să fie corect poziționată pentru ca, la final, să fie percepută o imagine unitară care să transmită o anumită senzație/emoție. Îmi plac provocările și, până la urmă, munca arhitectului asta reprezintă, o provocare.
- Viața din această facultate coincide așteptărilor tale?
Chiar și când plec la cumpărături ajung să nu respect lista, deci, nici socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele din facultate. Pe de-o parte, m-a surprins plăcut dinamica studenților, colegilor, mai ales ajutorul celor din anii mai mari când vine vorba de machete, nu aveam nicio idee că lemnul arată mai bine dat cu spray, decât vopsit cu lavabil. Pe de altă parte, m-a dezorientat inițial sistemul, nu vedeam nimic corelând, dar după prima sesiune a început puțin câte puțin să prindă contur direcția.
- Care a fost cea mai mare provocare înainte de a intra la această facultate și care ți se pare, acum că ai intrat, că ar fi aceea?
Fără îndoială, examenul de admitere a fost o provocare uriașă. Trecând peste cei doi ani de pregătire, starea din luna august, în care majoritatea colegilor postează pe toate rețelele sociale facultatea la care au fost admiși și ție îți tremură creionul în mână așteptând examenul din septembrie, e adevărata provocare. Odată intrată în facultate, cred că cel mai important lucru este să și ies cu bine după cei 6 ani.
- A fost grea trecerea de la elev la student?
Da, fără îndoială, însă am înțeles destul de repede că dacă nu te implici și nu-ți dai silința, nu îți va explica nimeni de două ori ce ai de făcut.
- Crezi că tranziția de la student la arhitect va fi una ușoară? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Este destul de devreme să mă pot pronunța. Consider, totuși, că proiectele de la ateliere și cursurile teoretice își vor îndeplini scopul și vor ușura pe cât se poate tranziția, deși, câteodată, mă întreb care este relevanța anumitor cursuri.
- Câți dintre prietenii tăi te-au rugat să le construiești o casă?
Am norocul să am prieteni care au încredere în mine și pot spune că lista de așteptare, dacă rămâne neschimbată după ce devin arhitectă cu acte în regulă, mi-ar asigura viitorul. Singurul impediment ar fi banii lor, dar am și eu, la rândul meu, încredere în ei.
- Stilistic vorbind, crezi că vei fi un arhitect care valorifică inovațiile sau construcțiile clasice? Maybe a little bit of both?
Depinde, mă adaptez destul de ușor și apreciez eleganța unei fațade victoriane la fel de mult ca limbajul high-tech al unei clădiri.
- Împărtășești cu noi unul dintre desenele tale?
- Dacă n-ar fi fost arhitectură, ce-ar fi putut fi?
Am ajuns la concluzia că, pentru a reuși, e nevoie de 99% muncă și 1% talent. Deși m-am axat pe arhitectură, nu am neglijat celelalte domenii în timpul liceului și m-am simțit pregătită pentru orice, tocmai de aceea, alegerea pe care am făcut-o este cea care mă reprezintă.
