În anul 2018, România secolului XXI găzduiește o comunitate pudică și suficient de neutră încât în mare parte nu încurajează spiritul critic și curiozitatea tinerilor. Iar orice indiscreție se transformă în subiecte tabu. Însă, ce facem atunci când acestă teamă de a nu aborda un subiect „inaccesibil societății” împiedică accesul la informații benefice viitoarelor generații?

Acest tip de situații creează bariere de comunicare, iar unele subiecte devin tabu și nu ajung să fie abordate suficient în comunitate pentru a îndruma și integra tinerii în societate.

Deseori breșa dintre generații duce treptat la inadaptare, probleme și „greșeli” pe care tinerii le fac din curiozitate sau necunoștință de cauză.

Iată câteva subiecte la care am constatat personal că societatea românească nu le prezintă obiectiv, clar, fără perdea sau pic de jenă.

Educație sexuală

Atât în majoritatea familiilor cât și în școli, nu se discută prea mult despre sex, metode de contracepție, factori sau consecințe în diverse situații.

 

În conformitate cu sfatul psihologilor subiecte legate de sexualitate ar trebui discutate cu tinerii încă de la vârste fragede – clasele primare (abordarea să fie una naturală și transfigurată la nivelul lor de înțelere).

Deși în zilele noastre nu există întrebare la care google nu îți poate răspunde, adevărul e că tinerii de cele mai multe ori ajung să dea search după ce faptul e deja consumat.

Tema ar trebui aprofundată obiectiv, în familii, școli sau prin campanii de informare în primul rănd pentru tinerii din zone defavorizate și totodată pentru scăderea ratei avorturilor și bolilor cu transmitere sexuală în rândul tinerilor.

Politică

Până la evenimentele politice actuale, implicarea tinerilor în viața politică a fost extrem de redusă. Cu toate că nimeni nu îți impune să alegi sau să favorizezi vreun partid sau figură politică, tinerii au dreptul să știe că votul lor chiar contează!

Totodată în acest fel, vor afla cum îi poate avantaja sau afecta poziția luată în timpul unei mișcări politice. Merită să știe mai multe despre tipul de țară în care trăiesc: statut și ideologii promovate în raport cu UE sau chiar la nivel mondial.

Aparent, ora de cultură civică ar trebui să fie un ghid pentru însămânțarea spiritului civic și  descoperirea importanței pe care o au tinerii în societate. Însă e greu să trezești interesul și implicarea tinerilor în condițiile în care aceștia nu sunt informați îndeajuns legat de drepturile copilului/ale omului de care beneficiază.

Genul acesta de informații care să aducă tinerii în cadrul socio-politic actual ar ajuta la creșterea ratei tinerilor care participă la vot și ar forma o nouă generație de români (mult mai implicați în conștientizarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă țara).

Alimentația și stilul de viață

Tendința spre obezitate, boli cauzate de metabolismul ridicat și neglijența privind stilul de viață. Acestea vor fi rezultatele dacă adulții evită în continuare să discute despre importanța unui echilibru alimentar.

Deoarece este o linie foarte subțire între a da un sfat prietenesc și a jigni pe cineva din cauza stilul de viață, acesta este unul dintre acele subiecte tabu la care încerci mereu să schimbi vorba doar pentru a nu te confrunta cu o situație stânjenitoare.

https://www.xgn.nl/de-beste-sport-apps/allȘi NU! comentariile sau „sfaturile” de pe rețelele de socializare nu se pun.

O discuție benefică pe această temă include: sfaturi din partea unui nutriționist, ajutor legat de alimentație și susținere din partea familiei plus campanii de informare în școli sau văzute ca activitați extracuriculare.

Dacă nu vrei să mai vezi copii care scapă de la școala și opresc la o shaormerie pentru „una cu de toate” înainte sa ajungă acasă și să se încuie în cameră pentru a juca Minecraft. Sau fetițe de 12-13 ani înfometate până în pragul anorexei susține educarea tinerilor privind stilul de viață sănătos.

Tinerii trebuie să înțeleagă că e ok să îți iubești trupul așa cum e, până în momentul în care acesta ajunge un templu, nu o închisoare.

Problemele legate de alimentație și stilul de viață au repercursiuni la nivelul psihicului, în cadrul profesional, dar și în viața personală.

Dacă aveți și alte probleme sau întrebări fără răspuns, nu uitați că educația e un drept de care beneficiați și trebuie să abuzați din plin. Nu încetați să fiți curioși, îndrăzniți să puneți întrebări!

Comentarii

comentarii