vineri, martie 29, 2024
Recrutare IQool
AcasăFun & culturăFilm și teatruSub umbra părului sălbatic – din 8 martie, în cinematografe

Sub umbra părului sălbatic – din 8 martie, în cinematografe

Primăvara aduce încă un motiv în plus de bucurie. De data asta, nu doar frumusețea florilor și zilele calde sunt prilej de a sărbătoare. Poate fi și un copac, cum ar fi un păr. Nu, nu au apărut perele și nici măcar nu dau semne copacii de înflorire, încă. Însă, până atunci, poate veni o micuță alinare din partea unui film. Sub umbra părului sălbatic. Parcă numai bun de urmărit în această perioadă. Ce să mai spui că în România a avut premierea pe 8 martie, parcă un cadou în plus pentru cele cărora luna martie le este dedicată.

Nuri Bilge Ceylan este regizorul filmului și spune povestea unui tânăr care își face curajul de a se întoarce acasă, pentru a ține frâu unor fapte care îl pun la încercare. Montarea filmului a durat un an, fiind făcută integral de către regizor. A fost prezentat la festivalul Cannes, iar în România a mai fost prezentat la Les Filmes de Cannes a Bucarest, în 2019.

Povestea filmului arată un tânăr care  simte că felul lui unic de a fi, nu este tot ceea ce își dorește pentru el. Sub umbra părului sălbatic spune povestea pe care un scriitor aspirant o are de înfruntat cu toate sentimentele pe care le trăiește deodată, dar și despre relația unui tânăr cu tatăl său. Pasionat de literatură, Sinan și-a dorit dintotdeauna să fie scriitor. Întors în satul său natal din Anatolia, își adună toată energia ca să strângă banii necesari pentru a fi publicat, dar datoriile tatălui său, făcute la pariuri, îl ajung din urmă.

Sub umbra părului sălbatic e un film care lasă loc de interpretări, care te ajută să îți pui întrebări despre condiția umană, sacrificii și despre viață în sine.

Povestea filmului vine de la întâlnirea regizorului cu unul din profesorii din satul în care a copilărit și fiul acestuia. E un film al experienței care prezintă fărâme din viața reală.

Iar pentru o primăvară cât mai frumoasă, Sub umbra părului sălbatic poate fi un ajutor de nădejde.

Iustina Cârjă
Iustina Cârjă
o toamnă nesfârșită cu muzică, cărți, flori și cuvinte
RELATED ARTICLES

Most Popular