Echipa VIP România încurajează tinerele talente din mediul studențesc și dă startul unei competiții de tradiție: Studentul Anului. Ediția a XIII-a caută studenți care să exceleze într-unul din următoarele categorii: Comunicare, Antreprenoriat sau Business Tech.
Proiectul constă într-o competiție de brief-uri realizate de studenți caracterizați de profesionalism, etică și perseverență, oferindu-le acestora oportunități de dezvoltare prin networking și training-uri. Efortul acestora va fi recunoscut prin decernarea premiilor în cadrul Galei Studentul Anului.
Indiferent de vârstă, orice student înscris la un program de licență, masterat sau doctorat are șansa să devină Studentul Anului la unul dintre domenii. Întrucât ne dorim să încurajăm tinerele talente din România, studenții din orice centru universitar al țării pot participa la competiție.
Timp de 13 ani, proiectul nu a atras doar talente remarcabile, ci și parteneri de renume care s-au implicat activ în dezvoltarea proiectului. Printre acestea amintim KPMG, BCR, Forbes și TVR3, dr. Raed Arafat, Vlad Bușilă, etc. Unele dintre nume continuă să ne susțină și în ediția din acest an.
Aplicațiile sunt deschise până pe data de 31 martie prin intermediul unui formular de înscriere (hyperlink) sau prin scanarea codului QR. Ulterior, echipa va lua legătura cu fiecare candidat pentru răspunsul final.
Link înscriere: https://forms.gle/j7V3NYoWMTk5negGA