duminică, decembrie 1, 2024
Recrutare IQool
AcasăStudentul Anului – competiția care îi provoacă pe cei mai buni studenți...

Studentul Anului – competiția care îi provoacă pe cei mai buni studenți din țară!

Studentul Anului 2013, proiect al asociației Voluntari pentru Idei și Proiecte, dă startul competiției naționale care, ajunsă la cea de-a X-a ediție, susține și premiază elita sistemului universitar din România. Și anul acesta sunt recunoscuți cei mai buni studenți din cinci domenii: Arhitectură, Drept, EconomieJurnalism și Comunicare și Medicină. Câștigătorul fiecărei categorii va primi distincția de „Studentul Anului” și premiul  de 1500 de euro, în cadrul Galei de Premiere „Studentul Anului”.

Proiectul adresează o provocare tinerilor care se diferențiază prin performanță și excelență, prin capacitatea de a fi cel mai bun; nu oricum, ci la nivel național.  Scopul principal este de a-i găsi și recunoaște pe viitorii profesioniști, pe cei care vor să se afirme în domeniul lor.

 Pentru a intra în competiție, studenții trebuie să rezolve o temă cu caracter practic, specifică fiecărei categorii. Acestea vor fi evaluate de un juriu de specialitate, format din personalități reprezentative ale societății noastre și profesori din marile centre universitare din țară, care confirmă, implicit, caracterul excepțional al câștigătorilor.

Temele de concurs pentru fiecare domeniu, oferite de Westfourth Architecture, Architect Service și West Group Arhitecture (Arhitectură), KPMG (Drept), Capital Partners și Codecs (Economie), Starcom (Jurnalism și Comunicare), Actavis și Sindan Pharma (Medicină), pot fi accesate de studenți pe site-ul www.studentulanului.ro.

Înscrierile la concurs se pot face până pe data de 12 mai 2013.

Voluntari pentru Idei şi Proiecte România este o organizaţie non-guvernamentală și non-profit, bazată pe voluntariat şi alcătuită exclusiv din studenţi. De 14  ani, asociația organizează anual peste 10 programe şi proiecte de dezvoltare personală pentru studenţii şi masteranzii din România, programe susţinute de companii, mass-media şi statul român.

RELATED ARTICLES

Most Popular