Student în Los Angeles – „Abia acum realizez cât de departe sunt de toată lumea”

0
1934
Sursă foto: Mario Mihai

În anul 2010, 22.179 de studenți români făceau studiile în străinătate. Astăzi, cu siguranță, numărul lor a crescut considerabil. Printre studenții români din țări precum Franța, Germania, Olanda, Spania și Statele Unite ale Americii se află și Mario Mihai, în Los Angeles, California. Luna august a acestui an a reușit să îi îndeplinească lui Mario cel mai mare vis – acela de a cunoaşte viața în America. Acesta e cunoscut în mediul online, având 52.800 de urmăritori pe TikTok și aproape 10.000 pe Instagram.

Spune-ne câte ceva despre tine și copilăria ta, Mario.

Mario Mihai: Pot să vorbesc cinci ani sau cinci secunde despre mine și copilăria mea. În prezent studiez în Los Angeles, California, la Occidental College. De-a lungul copilăriei mele mi-a plăcut să experimentez tot felul de domenii, de la sporturi la voluntariat sau muzică. În copilărie chiar mi-a plăcut să le încerc pe toate. Am făcut cred că toate sporturile posibile: wrestling, karate, taekwondo, fotbal o săptămână până m-au dat afară, handbal, rugby o zi, dansuri, scrimă, am cântat la tobe, am făcut voluntariat, mi-a plăcut să am un stil de viață activ.

Am fost încurajat de tata să fac mereu câte un sport și își dorea ca eu să ajung fotbalist, dar nu era de mine. Eu eram mai artist. Mi-a plăcut muzica și când venea vorba de sport, aveam alte înclinații, nu să dau cu piciorul într-o minge. A înțeles până la urmă ideea că nu mă pasionează fotbalul și a zis că e în regulă, doar că trebuie să continui să am un stil de viață sănătos și să am măcar o activitate sportivă pe care să o includ în rutină. Faptul că tata m-a împins de la spate să fac un sport a fost un beneficiu pentru mine, descoperindu-mi de mic și pasiunea pentru wrestling. Wrestlingul s-a lipit de mine cel mai bine.

Acum am ajuns aici și am decis să studiez psihologie, momentan, dar cred că nu pentru foarte mult timp de acum înainte.

Cum ai strâns o comunitate atât de mare pe Tik-Tok și ce îi face pe oameni să rămână lângă tine?

Mario Mihai: Nu știu exact. De câteva luni nu mi-am mai dat foarte mult interesul în materie de Tik-Tok și  social media în general pentru că am vrut să mă îndepărtez puțin și am luat o pauză. Mi se părea că devine un mediu puțin cam toxic. Cred că am ajuns să am susținători pe rețelele de socializare pentru că mereu am fost eu, nu am încercat niciodată să vând ceva fals si să mă prezint altfel decât sunt. Am vrut să fiu tot timpul natural și cred că până la urmă asta e ceea ce atrage publicul cel mai mult. Nu m-am chinuit să fac lucrurile să pară perfecte. Ce filmam, aia postam, nu mă chinuiam prea mult.

Cum ai ajuns să studiezi în Los Angeles?

Sursă foto: Pexels – Los Angeles

Mario Mihai: La începutul liceului am fost în Los Angeles într-o excursie organizată de liceu și m-am îndrăgostit de orașul acesta. Anul următor în clasa a X-a, din nou, s-a organizat aceeași excursie și bineînțeles că am mers iar. În următorul an a fost anulată din cauza pandemiei, iar în ultimul an de liceu nici nu s-a mai pus problema unei excursii din cauza situației pandemice. Atunci m-am decis că acesta e locul unde îmi doresc să fiu, să trăiesc, să îmi continui viața și să profesez în orice carieră vreau să am pe viitor. Apoi am început tot parcursul acesta cu aplicarea la facultăți, pe la sfârșitul clasei a XI-a și îndrumat de Daniela Bordei am reușit să fiu acceptat chiar la colegiul visurilor mele, Occidental College. Era primul de pe lista mea la care eu îmi doream să intru. Mi-am scris eseurile și chiar dacă am avut mult de muncă nu s-a simțit ca o greutate atât de mare pentru că eram într-un mediu care mă făcea să mă simt bine. Daniela Bordei, doamna care m-a ajutat și pregătit pe tot parcursul acelei perioade m-a făcut mereu să mă simt înțeles. Cred că asta contează foarte mult, să ai cel puțin o persoană care te susține și care îți oferă foarte multă încredere de sine.

După ce am terminat cu aplicațiile pentru facultate și după ce am fost acceptat, într-un fel mi-a părut rău deoarece știam că s-a terminat toată povestea mea. Când mergeam la Daniela pentru pregătire toți eram ca o familie. Deși eram diferiți, ne unea faptul că toți vrem să plecăm la studii afară. Acolo era «my safe place».

Daniela Bordei pregătește elevii care vor să studieze în alte țări. E o regină, efectiv trimite elevi pe tot globul pentru studii. Nu știu ce mă făceam dacă nu dădeam de ea. Pe lângă faptul că e extrem de inteligentă, e și o persoană extrem de înțelegătoare.

Este diferența de fus orar de 10 ore o problemă în comunicarea cu cei de acasă?

Mario Mihai: Nu chiar. Programul meu de somn e oricum destul de ciudat și nu a fost un impas până acum. Pot să vorbesc oricând cu familia pentru că se trezesc de dimineață să meargă la muncă. Eu la acea oră încă sunt treaz pentru că în general nu prea dorm. Pot să vorbesc cu oricine la orice oră. Distanța, însă, chiar este o problemă. Ora nu atât de mult, dar distanța este. Dacă am vreo urgență în țară sau dacă se întâmplă ceva eu nu am cum să mă întorc în țară. Recent am pierdut pe cineva drag și nu am avut nici o șansă să mă întorc în țară. A trebuit să rămân aici, să sufăr de pe alt continent.

Sunt avantaje în a fi departe de România?

Mario Mihai: Nu știu dacă îl pot numi avantaj, însă aici oamenii sunt extrem de diferiți. Oamenii de aici acceptă mai ușor alte culturi, sunt mai «open-minded» și pentru o persoană ca mine, mai dezinvoltă și extrovertită, cred că este un mediu mult mai sănătos. Mă pot dezvolta și pot să fiu mult mai liber aici. În România nu prea puteam. Cred că românii trebuie să mai lucreze puțin la partea de înțelegere. Nu zic că aici totul e roz, căci au și americanii defectele lor, cum au toți oamenii, dar un plus e partea de acceptare, fără a judeca.

Cât de grea a fost despărțirea de țara în care ai crescut?

Mario Mihai: Când am plecat nu a fost atât de grea. Încă țin minte că eram la aeroport, au venit prietenii mei, mi-au făcut o surpriză, ne-am luat adio, au plecat și după aceea am rămas în aeroport cu mama, verișoara mea și doi dintre cei mai buni prieteni ai mei. S-a plâns, mama plângea, verișoara mea la fel, dar eu, în schimb, eram tot un zâmbet. N-am putut să plâng pentru că atunci nu m-am simțit trist sau supărat. Mă simțeam un pic prost că mă bufnea râsul. Nu voiam ca ele să sufere după mine, dar mai târziu m-a lovit și am realizat cât de mult le duc lipsa. Ei probabil sunt mai ok acum și au trecut peste, s-au obișnuit cu ideea că eu sunt plecat, dar la mine a început să devină mai greu deoarece abia acum realizez cât de departe sunt de toată lumea și de oamenii cu care am crescut. Chiar îmi e dor de ei și le simt lipsa.

Ce crezi că îți rezervă viitorul? Îți faci griji pentru acesta?

Mario Mihai: Nu am nici cea mai mică idee pentru că mie îmi place să am multe variante, deoarece în viață, nu am ales niciodată să merg pe un singur drum, cum și în adolescență le-am încercat pe toate. Acum fac același lucru. Eu am venit aici decis să fac psihologie, între timp m-am răzgândit și sunt indecis, căci aș putea alege între sociologie și Media Arts & Culture, iar la un moment dat mă gândeam și la științe politice. Vreau să încerc multe domenii ca să am ulterior de unde alege. Să nu îmi aleg un singur drum pe care ulterior să îl regret. Chiar nu aș putea să zic unde mă văd în viitor pentru că sunt variante infinite. M-aș vedea peste cinci ani psiholog, ori actor, poate chiar antreprenor.

Dacă nu ai fi avut ocazia să studiezi în afară, ce facultate ai fi ales din România și de ce?

Mario Mihai: Dacă m-ai fi întrebat asta în clasa a IX-a ți-aș fi zis Facultatea de Drept, dar am realizat că nu e pentru mine. Dacă m-ai fi întrebat în clasa a XII-a, în schimb, aș fi răspuns Facultatea de Psihologie din Cluj-Napoca. Clujul este oraşul meu preferat.

Cum a fost să te integrezi în colectivul pe care îl ai acum în L.A.?

Mario Mihai: Eu sunt foarte prietenos și dezinvolt. Mă împrietenesc cu toată lumea super repede, dar când am ajuns aici s-a întâmplat ceva cu mine, poate și datorită faptului că m-am văzut singur într-o țară străină, dar am devenit puțin anti-social. În primul rând, cu oamenii de aici, studenții americani, nu aveam foarte multe lucruri în comun, aveam culturi diferite și simțeam că nu corelăm din multe puncte de vedere. Am fost singur o perioadă, dar ulterior mi-am găsit grupul meu și acum mă înțeleg cu toată lumea. Acum pot să zic că o duc bine.

https://www.instagram.com/p/CU5KNDyL4Pm/

Ce îți lipsește cel mai mult din România?

Mario Mihai: Confortul de acasă, motanul, mâncarea românească de care îmi e atât de dor, mașina îmi lipsește foarte mult pentru că aici sunt doar autostrăzi și Uber-ul e scump. Nu e bine fără mașina pe aici, în L.A., căci dacă eram în New York nu aveam o problemă. Familia îmi lipsește, pentru că uneori am nevoie de suport moral care e mai greu de primit prin facetime sau WhatsApp și îmi lipsesc și prietenii. Cu unii dintre ei s-au schimbat anumite lucruri pentru că e greu să țin legătura cu toți cum o făceam când eram în țară, dar cu cei mai importanți încă țin legătura, deși nu o fac la ordinea zilei. Nu îmi place să vorbesc la telefon, dar și când îmi sun prietenii stăm la povești câte o oră sau două, iar apoi nu ne mai auzim o perioadă. Nu cred că în asta constă prietenia.

Ce te ajută pe tine să evoluezi zilnic și să ieși din zona de confort?

Mario Mihai: Realizând că nimănui nu-i pasă cu adevărat ceea ce fac eu, gândindu-mă că în afară de familia mea nimeni nu mă întreține și nu ar trebui să mă intereseze părerile altora. Nu aș vrea să stagnez doar ca să ofer o impresie bună altora despre mine. Orice aș face tot există oameni deranjați de mine și de felul în care sunt. Prefer să fiu eu, să îmi văd de drumul meu și să mă comport cum vreau, pentru că așa e cel mai sănătos pentru mine.

Un sfat pentru elevii din anii terminali care vor să studieze într-o altă țară?

Mario Mihai: În primul rând, o recomand pe Daniela cu toată încrederea, iar un sfat, dacă vreți să studiați în afară trebuie să vă apucați de pregătire din timp, cel târziu din clasa a XI-a. Trebuie să treceți multe examene și să scrieți multe eseuri și contează foarte mult să aveți încredere în voi pentru că sunteți singurii care vă știu limitele. Nu m-a deranjat nici o vorbă atâta vreme cât am avut încredere în mine că o să reușesc să fac tot ce îmi doresc în viața asta.

Acum o duc mai bine ca niciodată. Sunt bine, sunt foarte bine psihic, nu mă deranjează nimeni și  nimic.


Citește și: Anul 2022 și noutățile sale cinematografice