„Stresul a fost cea mai marcantă experiență.”

0
51
Sursă: Unsplash

„Îți amintești de unde a pornit totul?” Răspunsul apare mai repede decât m-am așteptat, construit ca un zid de apărare peste care trecutul n-ar putea să treacă. „Nu-mi amintesc nimic concret. Am avut pierderi de memorie”, spune și începe să respire din ce în ce mai accelerat. După câteva zeci de secunde de liniște, revine la răspunsul pe care îl abandonase. „A fost mai mult pe bază de stres, din care a rezultat un fel de depresie.”

Hans Selye, considerat părintele cercetării stresului, a studiat, timp de 50 de ani, cum se manifestă acest fenomen asupra societății, dar și asupra lui însuși. Rezultatul analizei a constat în publicarea, în 1946, a studiului „Înțelepciunea stresului” (The Stress of Life), unde stresul este definit ca fiind „un răspuns nespecific al organismului uman la orice cerere de schimbare”. Aceasta rămâne, și astăzi, cea mai simplă definiție fiziologică a ceea ce se întâmplă când suntem scoși din zona noastră de confort.

Tot Hans Selye spune: „absența stresului înseamnă moarte”, dar cum trăim o viață dominată de stres?

Stresul participă activ la viața noastră de zi cu zi. George, pe atunci în vârstă de 19 ani, l-a experimentat mult mai intens decât îl experimentează oamenii, în general. Pe când era elev în clasa a XII-a, stresul examenului de bacalaureat a avut consecințe grave asupra sa, afectându-i psihicul și fizicul. „Am început să mă simt foarte stresat când mă gândeam la examene. Cu cât se apropia data lor, starea mea începea să se agraveze, iar cel mai important factor a fost presiunea pe care o puneau părinții asupra mea.”

Presiunea părinților, principala sursă de stres pentru elevi

Părinții joacă un rol important în dezvoltarea copiilor, sprijinul familiei fiind vital pentru reușita lor. Adesea, aceștia au anumite dorințe și așteptări, pe plan educativ. Încercând să îndeplinească așteptările pe care părinții le au de la ei, performanța copiilor este afectată, cauzându-le stres.

Abordând această temă, psihologa Oana Ghimbuluț ne vorbește despre resursele sociale pe care le pot avea sau nu elevii, în fața stresului. Familia poate reprezenta o resursă socială, părinții având datoria să demonstreze copilului acceptare și înțelegere, indiferent de rezultatele obținute. Pentru ei, lucrul acesta este greu de realizat, având senzația că, prin încurajările pe care le oferă, își motivează copilul. Pe cei mai dezorganizați, un părinte structurat ar putea să-i ajute, însă, pentru elevii care deja se confruntă cu perfecționismul, presiunea pusă de părinți le-ar putea înrăutăți situația. „Uneori există o înțelegere verbală din partea părinților, dar ea nu este constantă. Ar trebui ca, în orice situație, părinții să îmi arate că, pe de o parte, au încredere că pot demonstra o anumită performanță și în același timp, că dacă se întâmplă ceva, ca eu să nu pot demonstra performanța respectivă, ei vor fi acolo, în continuare, lângă mine. Ei pot, în continuare să îmi fie sprijin, chiar și în momentul în care nu livrez rezultatul așteptat. E atitudinea pe care o pot avea părinții, astfel încât să ne ajute să-i vedem ca resursă.”

Și în cazul lui George, dorințele părinților i-au accentuat frica de eșec. „Am mai avut perioade în care am fost stresat, cum ar fi perioada în care am fost la școala de șoferi, dar am reușit să țin lucrurile sub control. Și în acea situație părinții au pus presiune pe mine, dar mai mult tata. Când a venit vorba de examen, constrângerea, dacă pot să o numesc așa, a venit din partea ambilor părinți. Învățam, mai mult, ca să nu îi dezamăgesc pe ei și totul părea mai greu decât era, de fapt.”

„Cu alte cuvinte, ca să-și poată părintele satisface nevoia de a-l invita pe copil la performanță, poate să ducă discuții despre note, dar în același timp în care îi spun copilului că eu cred în el și că aștept de la el o performanță bună, sunt acolo lângă el, cu orice are nevoie să îl ajut să învețe mai mult, în același timp îl asigur de respectul, atenția și aprecierea mea, nu doar verbal, ci și prin comportament, în momentul în care acea performanță nu este la nivelul așteptărilor lui sau ale mele. E cel mai la îndemână lucru. Performanța trebuie să fie apreciată separat de mine ca persoană” completează specialistul.

Sursă: Pexels

Cum se manifestă stresul?

„La început nu puteam să dorm. Stăteam toată noaptea și mă gândeam la viitor. Mă gândeam ce să fac cu timpul meu, ce să fac să-i ajut pe părinți. Simțeam că totul trece pe lângă mine și eu rămân în urmă. Apoi, îmi amintesc că nu mâncam și am slăbit foarte mult. Ce a urmat, nu-mi aduc aminte concret. Am avut pierderi de memorie. Părinții mi-au povestit că stăteam doar în pat, nu mă mișcam deloc. Eram ca într-o stare de paralizie, creierul meu a intrat în repaus.” Această manifestare extremă a stresului a necesitat, într-un final, îngrijire medicală. „Am fost internat o perioadă, la mine în oraș. Am venit acasă, aproximativ o săptămână, dar pentru că nu mi-am revenit, am fost dus la București. Doctorii au încercat să afle ce am, au făcut investigații amănunțite, dar nu am primit un diagnostic clar”, mărturisește George.

Cel mai ușor vom observa stresul atunci când se manifestă la nivel fiziologic, mulți dintre noi ignorând manifestările acestuia, până apar afecțiuni precum gastrita, ulcerul. Astfel reacționează corpul nostru la stres. „Pe de altă parte, se poate întâmpla să fim într-o situație pe care să o resimt la nivel emoțional, ca o frică intensă, anxietate, atac de panică, care se amestecă, uneori, cu furie. Sunt niște emoții puternice, pe care îmi este foarte greu să le gestionez”, spune aceasta. Totodată, stresul se poate manifesta doar prin modul de gândire sau la nivel comportamental. „Comportamentul de evitare se asociază foarte mult cu stresul. Sau, uneori, suntem agresivi. E tot o formă de a-l împinge pe celălalt, de a ne îndepărta”, completează Oana Ghimbuluț.

În consecință, stresul a acționat asupra memoriei tânărului. „Am foarte puține amintiri din acea perioadă în care am fost în spital. Îmi amintesc doar că m-a vizitat sora mea. Cred că, deoarece a venit cineva din familie, am avut o reacție pozitivă la tratament”, spune tânărul. „După ce am venit acasă, am mai avut momente de <criză>, când începeam să fiu stresat. Creierul meu nu era 100% funcțional, în capacitatea lui și dacă nu luam tratamentul, mai intram în transe mici.”

Poate fi stresul benefic?

Întorcându-ne la afirmația lui Hans Selye în care stresul este un element vital al vieții omenești, putem delimita beneficiile de dezavantajele acestuia, specialistul vorbindu-ne despre cele două tipuri. Când, în viața de zi cu zi, vorbim despre stres, din punct de vedere psihologic vorbim, de fapt, despre eustres și distres. Eustresul este stresul sănătos și distresul este stresul dăunător. Spre exemplu, eustresul apare în momentul în care suntem stresați pentru un examen suficient de mult încât să învățăm pentru el, dar nu atât de mult încât să ne afecteze performanța sau starea de bine. „Stresul sănătos este într-un dozaj și de o complexitate suficient de mică încât să avem resurse să ne mobilizăm. Distresul este de o complexitate și o intensitate atât de mare, încât noi nu vedem că mai avem resurse și ne afectează activitatea, performanța și starea de bine. Din acest punct de vedere, putem vorbi despre beneficii ale stresului, cât timp este în versiunea de eustres” spune psihologa.

Putem preveni stresul?

Pentru a preveni stresul, Oana Ghimbuluț ne indică două perspective. O primă variantă, dar care nu este posibilă întotdeauna, este aceea de a identifica factorii stresori din jurul nostru și de a-i elimina sau a-i evita. De asemenea, o variantă mult mai realizabilă și de lungă durată este aceea de a dezvolta suficiente resurse și de a ne cunoaște limitele, astfel încât, atunci când ne confruntăm cu stresul, să conștientizăm faptul că avem suficiente resurse să îi facem față. Acest lucru ne ajută să gestionă, de fapt, stresul. „Prevenim stresul fie prin faptul că reușim să evităm factorii cu potențial stresor, fie prin faptul că ne conștientizăm și ne dezvoltăm resurse personale, sociale, cu care am putea face față, de la o gândire flexibilă, ca să nu punem presiune prea mare asupra noastră, la un mediu social de susținere, la relații sănătoase, la optimism, atitudine de recunoștință, până la abilități cognitive”, spune aceasta.

Sursă: Pexels

Cum tratăm stresul?

„N-aș recomanda niciodată cărți pe care să le citim, la modul general. Am o prietenă psihoterapeut care spune că oamenii nu sunt gogoși, n-ar trebui să funcționeze după rețete. Însă, cred că, dacă este stresul așa de mare, încât să ne afecteze, fie la nivel emoțional, fie la nivel de funcționare, atunci o să ne ajute foarte mult dacă discutăm cu un psiholog despre lucrurile acestea, pentru că, nu va face altceva, decât în funcție de cine suntem, ca persoană, să ne ajute, prin întrebări, să găsim acele strategii pe care le folosim prea puțin și ar putea să facă puțină ordine în haosul ce s-a creat. Uneori, este suficient să învățăm care sunt resursele noastre și să avem aptitudinea de a le folosi în anumite contexte, depinde sub ce formă se manifestă și la ce intensitate”, ne sfătuiește psihologa.

După experiența pe care a avut-o, George se consideră aproape complet vindecat de stres. „Să discut cu părinții a fost de mare ajutor. Acum nu mai las stresul să mă controleze, pur și simplu nu mai acord importanță acelor sentimente. Încerc să fiu tot timpul ocupat, să nu-mi mai creez starea de gândire negativă. Am început să merg la sală, să ies mai mult cu prietenii, să citesc mai mult și aceste lucruri m-au ajutat. Dar, în definitiv, stresul a fost cea mai marcantă experiență ”, spune acesta.