Internetul oferă cea mai mare piață de desfacere pentru un stalker, un prădător, care nu are nimic mai bun și interesant de făcut decât să stea în fața unui laptop, să verifice, să analizeze și să-și creeze tot felul ce scenarii în cap. Un astfel de personaj este în filmul lui și nimeni nu îl poate scoate din el, eventual doar poliția sau medicamentele. Bărbat sau femeie, din cauza internetului și vanității oamenilor în general, un stalker are acces nelimitat la toate informațiile de care are nevoie. Cu un simplu check-in nevinovat poate afla unde ești, ce locuri frecventezi și mai ales cu cine. Tot ce vei posta, poze, melodii le va interpreta ca pe niște declarații pentru el/ea, pentru că în mintea lui/ei s-a creat o relație specială între voi, chiar dacă poate nu ai schimbat nicio vorbă cu persoana respectivă.
Ești stalkerit atunci când o persoană te urmărește permanent, știe fiecare mișcare a ta de pe site-urile sociale, îți cunoaște cercul de prieteni, te hărțuiește sau te face să te simți că nu ești în siguranță. Un stalker poate fi cineva pe care îl cunoști, un fost iubit/ă care nu poate să treacă peste despărțire sau un străin care dorește să îți atragă atenția.
Astăzi, acest tip de comportament nu este luat în serios, chiar amuză uneori, îi face să se simtă importanți pe cei în cauză și își dau seama de gravitatea situației prea târziu, atunci când este nevoie de intervenția altor persoane pentru a pune capăt problemei.
În 1993, Paul Mullen, șeful clinicii de psihiatrie Victoria’s Forensicare, a analizat comportamentul a 145 de pacienți diagnosticați ca fiind stalkeri și a ajuns la concluzia că sunt cinci tipuri pe care trebuie să le aibă în vedere.
Primul este rejected stalker, o persoană care recent a suferit o despărțire, cel mai probabil în plan amoros, dar ar putea fi și un părinte, un asociat sau o cunoștintă. Când încercările sale de a relua legătura cu persoana în cauză dau greș, deseori ei caută răzbunare.
Al doilea ar fi intimacy seeker, acesta este de cele mai multe ori un străin, care începe să se comporte ca și cum ar avea o relație cu persoana pe care o urmărește și, mai mult decât atât, are impresia că sentimentele sunt reciproce. Spre exemplu, în 2009, cântăreața Shania Twain a avut un asemenea stalker, primea scrisori de dragoste de la el și chiar a participat la înmormântarea bunicii ei, fără să primească vreo invitație.
Următorul este incompetent stalker, care de asemenea caută să creeze o relație mai intimă cu persoana care se află în centrul universului lor. Acest tip de stalker realizează că dragostea lor nu este reciprocă, dar totuși continuă cu acest tip de comportament. Mullen spune că acești oameni sunt limitați din punct de vedere intelectual și se manifestă ciudat în societate.
Al patrulea este resentful stalker, acesta crede că a fost nedreptățit și caută mai degrabă răzbunare decât o relație cu persoana. Ei simt că au fost umiliți și nu au fost tratați corect, ceea ce duce la victimizare. În final, predator stalker, nici el nu își dorește o relație cu victima sa, ci să simtă că deține puterea și controlul asupra ei.
Să lăsăm „gluma” deoparte și să ne concentăm pe lucruri „cu adevărat serioase”. Pentru că vorbeam mai sus despre amuzamentul pe care îl stârnește acest subiect, m-am gândit să vă amintesc câteva melodii despre această temă. Când am apăsat play pentru prima dată, nu mi-a trecut prin cap să analizez versurile din spatele melodiei. Eram prea ocupată să le fredonez. Acum că am făcut-o, înțeleg altfel aceste cântece. Iată care sunt ele.
â
Știu că fetelor li se poate părea o acțiune nevinovată atunci când investighează și scotocesc profilul unui fost iubit, al actualei iubite a fostului… și cercul ăsta vicios poate continua să se învârtă până amețești de-a binelea. Nu e fun. Nu e nici măcar în același zip code. E creepy, nu-ți poate aduce nicio satisfacție, ba chiar adâncește resentimentele pe care le ai și nu ajungi decât să îți faci singură rău. Și nu vrei asta, bine doar dacă ești masochistă, dar sper să nu fie cazul. Iar la băieți, chiar nu pot să mă pronunț, nu am destule informații. Dar bănuiesc că au și ei metodele lor de a fi la curent cu ce îi interesează cu adevărat.
Sursă foto: tumblr.com