In perioada iunie-septembrie 2013, Institutul European din România îţi oferă oportunitatea de a participa la unul dintre stagiile de practică din cadrul Serviciului Comunicare şi Marketing.

Stagiile de practică se adresează tuturor studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la universităţile din ţară, cât si din străinătate.

 

In ceea ce priveşte programul, acesta este unul flexibil. Stagiarul trebuie să se prezinte 6 ore/zi, timp de două luni. De asemenea, stagiul poate fi prelungit prin acordul ambelor părţi.

Organizatorii au menţionat şi câteva cerinţe ale candidatului ideal:

– cunoaştere temeinică a limbii române;
– excelente cunoştinţe de operare pe calculator (Microsoft Office);
– capacitate de analiză şi sinteză;
– conştiinciozitate, punctualitate şi capacitatea de a respecta termenele şi standardele impuse;
– capacitatea de a lucra în echipă;
– activităţi extracuriculare conexe (constituie un avantaj).

Pe durata stagiului, cei selectaţi vor beneficia de: comunicare şi activităţi editoriale asistenţă în organizarea de evenimente, pregătirea de conferinţe publice, seminarii; revista presei, monitorizarea instituţiilor europene; întocmirea unor sinteze pe marginea dezbaterilor în cadrul unor evenimente publice; redactare ştiri, articole pentru Newsletter IER (română şi engleză); traducere şi revizie a unor articole de specialitate din domeniul afacerilor europene (ro-en); asistenţă activităţi administrative (pregătire acte, corespondenţă)

Cei care doresc să aplice trebuie să trimită dosarul de candidatură pe adresa livia.mirescu@ier.ro, până pe data de 23 aprilie 2013. Acesta trebuie să cuprindă:

formularul de candidatură (download de pe site-ul IER);
– Curriculum Vitae în format European (în limba română sau engleză);
– Adeverinţă de student (poate fi prezentată în cadrul interviului).

 Adriana Giurcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here