spring IT
Spring IT revine și în primăvara aceasta, în perioada 1 – 20 martie.

Proiectul organizat de Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC) își desfășoară cea de-a X-a ediție, fiind astfel o ediție aniversară. SiSC este cea mai veche organizație studențească din Academia de Studii Economice din București, al cărei scop principal este de a reprezenta studenții facultății. Anual, aceștia au avut oportunitatea de a-și extinde aria de cunoaștere prin numeroasele proiecte desfășurate în cadrul organizației.

Spring IT este un proiect ce oferă studenților oportunitatea de a întâlni angajatorii unor firme recunoscute din domeniul IT și de a avea o viziune cât mai amplă asupra pieței muncii. De asemenea, studenții au ocazia să dobândească informații benefice pentru începutul carierei lor.

Din cauza situației actuale, proiectul Spring IT se va desfășura exclusiv online, dar acest lucru nu ne oprește din a fi inovativi. Astfel, pe lângă evenimentele ce se desfășurau în fiecare ediție, anul acesta se vor organiza și două podcasturi (în data de 6 martie, respectiv 20 martie), unde vom avea ca invitați un reprezentant al companiei partenere Infosys și fondatorii comunității 4MAYO, pentru a dezbate subiecte captivante din domeniul tehnologiei.

Prima etapă interactivă a proiectului va fi Meet the Companies (1 – 7 martie), ale cărei înscrieri vor fi în săptămâna anterioară (22 – 28 februarie). Scopul acestei etape este de a facilita interacțiunea între studenți și de a afla posibilitățile de angajare ale companiilor partenere.

În continuarea acestei etape vor exista Webinariile (8 – 12 martie) ale căror înscrieri se vor desfășura în perioada 1 – 7 martie. Studenții vor avea ocazia să învețe, dar și să-și consolideze cunoștințele pe partea de hardskills și softskills.

Înscrierile pentru cele două evenimente vor fi în totalitate online. Completând formularul aflat pe site-ul http://springit.sisc.ro/, participanții vor trebui să își încarce CV-urile, care ulterior vor fi preluate de companiile partenere.

Mai multe informații se găsesc la un click distanță, pe site și pe pagina de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/spring.it.sisc, unde va fi mereu un membru al echipei dornic să răspundă oricărei nelămuriri. Stați cu ochii în special pe pagina de Facebook a Spring IT pentru mai multe surprize!