Spotify a ajuns oficial în România, începând de astăzi. Sunt peste 159 de membri adepți ai acestei comunități, iar în România vine atât cu o versiune gratuită, dar și o versiune superioară, sub forma unui abonament lunar.
Pentru început, utilizatorii pot asculta gratuit sau pot trece la versiunea Premium pentru 4.99 Euro/lună.
Spotify îți dă posibilitatea de a construi playlist-uri și de a-ți crea propria colecție muzicală. Titlurile locale și internaționale sunt reunite într-o bază de date de peste 35 de milioane de melodii. Acestea sunt disponibile atât pentru utilizatorii variantei gratuite, cât și pentru cei cu versiunea Premium.
Spotify pune accentul mai mult pe playlist-urile bazate pe starea ascultătorilor, iar listele de redare sunt făcute de experți și actualizate în mod constant. Plăcerile ascultătorilor sunt învățate într-un ritm destul de rapid, pentru ca mai apoi, să fie descoperiți și alți artiști. În momentul în care un ascultător se alătură comunității, el este introdus într-un proces numit „Taste Onboarding”, pentru a fi cunoscute preferințele muzicale.

Căutarea personalizată include opțiuni precum Daily Mix – o serie de playlist-uri îmbină melodiile preferate cu melodii noi -, Release Radar – un playlist alcătuit din melodii noi, cu cei mai ascultați artiști, actualizat în fiecare zi de vineri – și Discover Weekly – playlist creat în funcție de obiceiurile specifice utilizatorului, care va fi disponibil cât de curând -.
Ai posibilitatea de a asculta în timp ce te joci
Prin prisma legăturii dintre Spotify și Playstation Music™, utilizatorii pot asculta muzică pe consola Playstation 4.
Ce mai oferă Spotify?
- Calitate excelentă a conținutului audio – 320 kbit/s;
- Integrare unică, ce permite distribuirea conținutului prin Facebook sau Twitter, precum şi prin Messenger (in-app);
- Playlist-urile colaborative pot fi alcătuite sau distribuite prin Facebook Messenger;
- Clasamente muzicale globale. Clasamente locale vor fi disponibile în curând;
- Muzică disponibilă oricând: aplicaţia Spotify rulează atât pe dispozitive mobile, cât şi pe laptop, PC sau tabletă;
- Melodiile preferate sau playlist-urile alcătuite pot fi distribuite din aplicație, astfel încât orice utilizator să devină un potențial influencer;
- Muzică disponibilă oriunde: Wi-Fi & boxe Bluetooth, TV, Google Chromecast şi PlayStation4® şi PlayStation3®, folosind aplicația Spotify ca telecomandă;
Aplicația este disponibilă pe Google Play, App Store și www.spotify.com.
sursă info: www.digi24.ro, start-up.ro