Spectacolele săptămânii la Teatrul Roşu

0
38
08 NOV, ora 20
&
11 NOV, ora 20: „Divorț în ziua nunții”

O comedie în premieră națională, direct de pe Broadway. E timpul să spunem prezenți la cea mai importantă zi din viața a doi tineri, care au decis să își unească destinele, doar că, neașteptat, ies la iveală secretele aventurilor amoroase, iar nunta se transformă în divorț.

Regia: Cătălin Stelian Shanks. Distribuția: Cristina Diaconescu, Emanuel Bighe, Alin Brancu, Adelina Mihalcea, Livia Taloi.

Preț bilet 25 Lei. Acces 18.30 – 19.45. Rezervări 0723 196 376 (valabil și pt rezervările online).

***

10 NOV, ora 20: „Blonda din vecini”

Comedie savuroasă, piesa lui Neil Simon aduce în prim plan povestea a doi prieteni, Norman Cornell (Vasile Revnic) şi Andy Hobart (Cosmin Vijeu), care lucrează împreună la ziarul-protest “Prăbuşirea”, sediul micii lor afaceri fiind chiar apartamentul în care locuiesc împreună.

Echilibrul prieteniei lor este însă perturbat de apariţia „blondei din vecini”, Sophie Rauschmeyer (Calina Epuran), americancă desăvârşită, fostă „aproape campioană” a jocurilor olimpice la înot, care se mută în apartamentul gol din vecini şi de care Norman se îndrăgosteşte nebuneşte.

Conflictul se desfăşoară pe mai multe planuri: Norman o iubeşte pe Sophie, Sophie îi urăşte pe amândoi, iar Andy nu are cum să scoată ziarul pentru că prietenul lui nu mai are timp să scrie, ocupându-şi timpul cu gesturile atente şi exagerate faţă de Sophie.

Proprietăreasa, Doamna Mackinenee, o văduvă tânără şi excentrică profită de faptul că cei doi nu au cu ce să plătească chiria lunară ca să îl scoată pe Andy în lume, alături de ea.

Aşadar, proprietăreasa îl vrea pe Andy sau banii de chirie, Domnul Franklyn vrea banii pentru ziarele tipărite, Norman o vrea pe Sophie, iar Sophie vrea să fie lăsată în pace. Iar Andy? Asta se va schimba pe parcursul piesei. Rolurile se vor inversa, mirosurile la fel. Panică generală cu happy end.

Acces 18.30 – 19.45. Rezervări 0723 196 376. Preț bilet 25 Lei.

***

11 NOV, ora 17: „Crimă la Howard Johnson”

O comedie ‘criminal de bună’. Distribuţia: Ana Odagiu (cunoscută ca Oxana, din „Soț de vânzare), Silvian Vâlcu, Marius Gîlea (actor / regizor „Soț de vânzare”, „Cuplu ideal”, „Iubirea e un lucru foarte mare”). După Ron Clark şi Sam Bobrick.

Arlene este mai tânăra şi atrăgătoarea soţie a lui Paul Miller (Marius Gîlea), un invidid anost, liniar, corect, limitat şi insipid, dar iremediabil îndrăgostit de consoarta sa. Fire zburdalnică, pătimaşă și… plictisită, Arlene îl cucereşte pe Mitchell, dentistul familiei şi devin amanţi. Îmbătaţi de amorul interzis, cei doi încep să îşi dorească libertate deplină şi plănuiesc sa îl elimine pe Paul. De aici demarează o joacă tipică de-a șoarecele și pisica, în care nu mai este clar cine este călău și cine este victimă.

Preț bilet 25 Lei. Acces cu minim 20 minute inainte de inceperea spectacolului. Toate biletele necesita rezervare nominala la nr. 0723 196 376.

Echipa Teatrul Rosu
0723 196 376
www.teatrul-rosu.com