În luna cadourilor, Teatrul Elisabeta oferă divertisment de calitate tuturor celor ce iubesc cultura şi frumosul.
“Vassa Jeleznova” este prima tragi-comedie din repertoriul Teatrului Elisabeta şi se va desfăşura marţi, 12 decembrie, ora 19:00. Şi pentru că Teatrul Elisabeta iubeşte timpul petrecut alături de cei dragi, a lansat pentru această reprezentaţie, oferta 1+1 gratuit.
Spectacolul este bazat pe textul romanului “Mama” al dramaturgul rus Maxim Gorki, nominalizat de 5 ori la premiile Nobel pentru Literatură. Spectacolul aduce în atenţia iubitorilor de divertisment de calitate mai multe inovaţii teatrale.
Sinopsis “Vassa Jeleznova”:
“Vassa Jeleznova” este prima piesă clasică jucată exclusiv de actori de comedie, bucurându-se de interpretarea excepţională a Adrianei Trandafir, Lucian Ghimiși, Alexandra Velniciuc, Orodel Olaru, Mirela Stoian, Raluca Ghervan şi Doru Ana.
Vassa Jeleznova, interpretată remarcabil de Adriana Trandafir, este o puternică femeie de afaceri, care încearcă să îşi protejeze averea şi copiii chiar cu preţul unei crime. Sau poate două…Vassa Jeleznova trăieşte într-o lume dură şi coruptă în care cei puternici îi sacrifică fără scrupule pe cei slabi, iar ea a ales să fie puternică. Capodopera lui Gorki, în viziunea regizorală a lui Şerban Puiu, devine o piesă poliţistă cu iscusite accente de comedie extrem de actuală şi pentru faptul că se petrece în lumea afacerilor. Spectacolul beneficiază de muzica originală a lui Horia Ghiţă, interpetată live, ceea ce adaugă atmosferă şi ritm unui spectacol modern şi antrenant.
Pentru informaţii suplimentare, https://goo.gl/q1w1oc I 0727.703.703.
“Încurcătură la nivel înalt” se desfăşoară miercuri, 13 decembrie, ora 19:00. Din distribuţie fac parte: Aurelian Temişan, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Vasile Calofir, Gabi Costin, Adi Gheo, Daniel Nuţă, Oana Dragne, Valeria Stoian.
Sinopsis “Încurcătură la nivel înalt”
Încă de la început, spectatorii sunt introduşi în intimitatea unei camere de hotel în care tânărul ministru conservator Richard Willey şi-a dat întâlnire cu focoasa secretară a opoziţiei, Jane Worthington.
Atmosfera romantică se disipează însă rapid, odată cu apariţia unui cadavru care atârnă la fereastră.
Willey începe să improvizeze o reţea din ce în ce mai încâlcită de minciuni ilare cu scopul de a-şi proteja reputaţia politică şi secretul adulterului.
Iar când în hăţişul de intrigi şi minciuni îl amestecă şi pe stângaciul sau secretar personal, lucrurile încep să scape din ce în ce mai mult de sub control. Finalul este unul exploziv în care ropotele de aplauze ale spectatorilor sunt acoperite doar de hohotele lor puternice de râs.
Pentru informaţii suplimentare: https://goo.gl/nQ6tTJ I 0727.703.703.
“O Casnicie Linistita” este una dintre cele mai de succes piese ale dramaturgiei britanice iar Noël Coward – cel mai jucat autor englez, dupa Shakespeare. Ultima reprezentaţie din acest an se va desfăşura sâmbătă, 16 decembrie, ora 18:00.
Sinopsis “O căsnicie liniştită”:
“O căsnicie liniştită” este o comedie vârtej despre iubirea reaprinsă, pasiune şi…conflict. Amanda şi Elyot, divorţaţi unul de celălalt după un mariaj tumultos, liniştiţi după cei 5 ani scurşi de la ultima lor întâlnire, îşi reîncep viaţa conjugală cu alţi parteneri. Ghinionul (sau poate norocul), face ca în prima noapte din luna de miere, aceştia să nimerească acelaşi hotel, acelaşi etaj, camere alăturate. Reîntâlnirea lor de pe terasă se finalizează cu o evadare la Paris, în ciuda proaspetelor jurăminte de dragoste faţă de actualii lor soţi. “O căsnicie liniştită” este o satiră socială neconvenţională, o comedie romantică de excepţie.
Regia, traducerea şi adaptarea piesei este semnată de Ştefan Ruxanda iar scenografia de Anca Cernea.
Pentru informaţii suplimentare: https://goo.gl/5oeHib I 0727.703.703.
„Las’ că ştim noi!”- un regal de râsete şi voie bună duminică, 17 decembrie, ora 18:00. Din distribuţie fac parte: Bebe Cotimanis, Carmen Tănase, Ştefan Velniciuc, Mirela Stoian, Adi Gheo, Teodora Daiana Păcurar, Valeria Stoian, Anca Dinicu, Raluca Ghervan, Vlad Ianuş şi Daniel Nuţă.
Sinopsis:
Un lanţ nesfârşit de confuzii şi încurcături super haioase!
Nimic nu este ceea ce pare a fi: Pastorul Featherstone nu este cleric, avocatul Tunnicliffe pretinde că este veterinar, menajerele nu sunt ceea ce par a fi….Şi toate astea doar pentru că poliţistul Henry şi sora lui, Sarah, doresc să petreacă o vacanţă liniştită în casa fratelui lor geamăn decedat, părintele Bernard…Şi urmează să descoperim că Nora Winthrop, noul administrator, a transformat ferma într-o proprietate înfloritoare cu reputaţie dubioasă. Iar când pe scenă apare şi Bernard în carne şi oase, haosul este perfect: este chiar el pe scena, este fantoma lui ori s-au bucurat de prea mult whisky şi sherry?
Pentru informaţii suplimentare: https://goo.gl/4ACy6f I 0727.703.703