un spectacol despre nevoia umană de a fi iubit
– premieră în România, la Teatrul EXCELSIOR –
Ce căutăm, de fapt, în exteriorul nostru, ce lume ideală sperăm să găsim și care sunt lucrurile din noi de
care fugim? Cine suntem atunci când ne confruntăm cu fricile noastre cele mai adânci?
Teatrul EXCELSIOR prezintă pe 17 și 18 martie 2023, de la ora 19:00, premiera oficială a
spectacolului Solaris – dramatizare de David Greig după romanul omonim de Stanisław Lem, în regia
lui Bobi Pricop. O producție spectaculoasă care îmbină prezența actorilor cu elemente hi-tech și
mecanisme scenice complexe pentru a evoca atmosfera suprarealistă a planetei-ocean.
Pentru prima dată pe scena unui teatru din România și la numai trei ani de la premiera sa absolută la
Royal Lyceum Theatre din Edinburgh, Solaris vi se dezvăluie la Teatrul EXCELSIOR, într-o versiune
scenică percutantă și revelatoare: un thriller psihologic science-fiction care vă va confrunta cu
întrebările esențiale ale umanității.
Bobi Pricop: „Dramatizarea lui Greig reușește să surprindă mult mai puternic umanitatea din romanul
lui Lem – mi se pare că ne introduce spectaculos în acest spațiu copleșitor al planetei vii, în care
exploratorii devin, până la urmă, cei observați. Pe Solaris, nu dimensiunea extra-terestră fascinează, ci
mintea umană și toate zonele ei oarbe, amintirile, traumele pe care le ducem cu noi până în spațiu și
dincolo de el; o singurătate care devine copleșitoare, în prezența atâtor umbre ale trecutului și a atâtor
proiecții ale viitorului.”
Solaris orbitează în jurul unei teme esențiale a umanității: nevoia de a fi iubit. Spectacolul semnat de
Bobi Pricop la EXCELSIOR este o pledoarie pentru conexiune autentică și, totodată, o invitație de a
transcende misterele universului pentru a elucida enigmele propriului subconștient.
Bobi Pricop: „Mi se pare valoros la orice experiență teatrală faptul că îi poate transforma pe spectatori
în vizitatori ai unei planete noi, unde să (se) observe; să intre în această convenție în care o lume SF
poate fi experimentată ca o trăire personală, provocând reacții, răspunsuri sau întrebări noi, în care un
ocean fantastic îți poate dezvălui câte puțin despre tine.”
Teaser spectacol: https://youtu.be/SDTaCaaqRdw
Solaris – premieră: 17 și 18 martie. Următoarele reprezentații: 12 și 13 aprilie.
Biletele pot fi achiziționate de pe platforma bilet.ro și de la Casa de bilete a Teatrului EXCELSIOR.
Detalii: www.teatrul-excelsior.ro.
Solaris este cea de-a cincea din seria producțiilor care vor avea premiera până la finalul acestei stagiuni
la Teatrul EXCELSIOR.
Solaris
de David Greig
dramatizare după romanul omonim de Stanisław Lem
traducerea și adaptarea: Andrei Dósa
Distribuția:
Kelvin – Camelia Pintilie
Ray – Bogdan Nechifor
Snow – Mircea Alexandru Băluță
Sartorius – Oana Predescu
Gibarian (înregistrare video) – Florin Piersic Jr.
Copilul – Eva Maria Ghimpețeanu / Astrid Ghițescu / Greta Rădulescu
Regia: Bobi Pricop | Scenografia: Oana Micu | Muzica originală: Eduard Gabia | Lighting design:
Costi Baciu | Video design: Les Ateliers Nomad | Cinematography: Iustin Șurpănelu | Producător
delegat: Vasea Blohat | Regizor tehnic: Viorel Stemate | Asistent de regie & stage management:
Octavian Szalad
Recomandat: 12+