Cel de-al treilea eveniment din cadrul Academiei SpEranței, mult așteptata Petrecere Tematică, pregătește o nouă ediție! Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC) te invită la Music Half, eveniment organizat în scop caritabil ce va avea loc miercuri, 11 decembrie, începând cu ora 22:00, în Hangover Club București (strada Selimbar nr.1, zona Universitate).

1483482_594497180605021_1087213385_n

Academia SpEranței este un proiect cu tradiție, bianual, care își propune să ofere un sprijin pentru persoanele defavorizate prin identificarea problemelor cu care se confruntă și organizarea de acțiuni de strângere de fonduri. Anul acesta, cauza Academiei Speranței o reprezintă un student de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (CSIE), ce a fost diagnosticat în martie 2008 cu o tumoră cerebrală, un craniofaringiom de 34/25/24 mm. În august 2008, fișa sa medicală arăta un diagnostic de diabet insipid, rezultat în urma operației suferite în iunie 2008. El are nevoie de ajutorul nostru deoarece are un venit de 370 lei/lună.

Întrucât tema petrecerii este Music Half, în cadrul acesteia participanții vor face parte din două categorii. Astfel, fetele vor primi cartonașe cu numele unei melodii în timp ce băieții vor primi cartonașe cu numele artistului căruia îi aparține melodia. Scopul este ca până la sfârșitul petrecerii perechile artist-melodie să se identifice. Primele 3 perechi care se găsesc vor primi vouchere cu consumație în valoare de 80 lei + masa rezervată pentru locul I, de 60 lei pentru locul II, respectiv în valoare de 40 lei pentru locul III.

Taxa de participare este de 10 lei/persoană, bani ce vor fi donați integral colegului nostru.

Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC) este cea mai veche organizație studențească din Academia de Studii Economice, care de 17 ani reprezintă cu succes dorințele și scopurile tinerilor studenți.

Pentru mai multe detalii, accesaţi pagina noastră de facebook:

https://www.facebook.com/academiasperantei și http://www.facebook.com/sisc.ase

Nu uita să dai join event-ului:

https://www.facebook.com/events/1404144509824330/?previousaction=join&source=1

De asemenea vă stau la dispoziție:

Ana-Maria Simion | Coordonator Academia SpEranţei | simion.anamariar@gmail.com | 0733931547   

Ioana Stama  | Coordonator departament Relaţii Publice | stama.ioana@sisc.ro | 0761606916

Articolul precedentJunior Prom SNSPA 2013
Articolul următorSerata de Craciun
Sunt o persoană optimistă şi dornică să afle lucruri noi. Îmi place să scriu şi să îmi exprim părerile despre subiectele de actualitate. Consider că tinerii sunt principalii vectori ai schimbării în societatea romanescă şi că viitorul acestei ţări este în mâinile lor. În rest, sunt un tânăr cât se poate de normal cu preocupări specifice vârstei. Îmi dau seama când fac greşeli şi încerc să nu le mai repet.