Trăim în secolul XXI- O eră în care tehnologia a ajuns să joace un rol important în viața fiecăruia dintre noi. Această evoluție tehnologică a adus beneficii  în multiple domenii și totodată ne-a oferit posibilitatea de a ne crea o identitate virtuală prin rețelele de socializare.

Văzute la început ca platforme care aduc oamenii împreună, care ne ajută să păstrăm legătură cu rudele sau prietenii aflate la distanță și chiar să cunoaștem persoane noi acestea au fost primite cu entuziasm la nivel mondial.

 

Însă ce facem atunci când identitatea virtuală ne acaparează tot timpul? Când, fiind mult prea ocupați să părem fericiți, sau să ne întrebăm cum au alții o viață atât de perfectă pierdem cu adevărat sensul vieții.

Acel moment în care telefonul atârnă greu în mâinile tale și realizezi cât de singur ești în timp ce scrollezi automat pe site-urile rețelelor de socializare doar pentru a vedea evenimentele zilei și  cum se mai simt presupușii tăi prieteni. Abia atunci ai un memento mori în care viața devine prioritară și merită trăită la maximum alături de cei dragi, dar ești singur…atât de singur.

Tânjind după o continuă aprobare

La fel ca momentul în  care mergem împreună cu cineva la cumpărături, doar pentru că simțim nevoia unei opinii din exterior, în cadrul rețelelor de socializare nevoia de aprobare este exprimată mult mai pronunțat.

Mulțimea de like-uri și feedback-ul pozitiv semnifică alegeri minunate din perspectiva celor care ne apreciează postările. Pe de cealaltă parte, hate-ul și comentariile negative induc în mintea individului că acel lucru sau idee exprimată nu are însemnătate socială.

În felul acesta, devenim dependenți de aprecieri, iar rezultatul este că ne pierdem spiritul critic, independența și cel mai important: curajul de a lupta pentru crezurile proprii.

În ciuda diverselor interacțiuni cu cei care ne comentează sau apreciază postările și implicit ideologiile, ajungem să realizăm că multe dintre ele nu sunt conforme cu ceea ce vrea publicul să citească.

Sunt momente în viață în care numărul mare de prieteni de pe rețelele de socializare nu e de ajuns. Ironia face că acești prieteni sunt: rude îndepărtate, vecini, necunoscuți, unii cu care nu ai vorbit nici măcar o dată, dar pe care i-ai colectat doar pentru a-ți crea o popularitate falsă care să îți mângâie orgoliul.

Simți nevoia de o alinare: o privire, un zâmbet sau pur și simplu o persoană căreia să te destăinui. Însă privind în jur, în ciuda tuturor celor care te apreciază virtual, „prietenia” lor este superficială, la fel și like-ul pe care îl primești.

Siguranța spirituală umbrită de rețelele de socializare

Zilele acestea, în drum spre muncă mi-am oferit privilegiul de  a nu mai sta închisă în carapacea mea (având căștile în urechi și privind mereu în gol). Așa că am ales să studiez cel mai complex specimen: omul. Timp de trei zile am privit oameni zâmbind în față uni ecran-majoritatea pe rețele de socializare (nu ai cum să nu observi cadrul albastru cu F bolduit).

Văzând fețe fericite, încruntate sau pur și simplu plictisite de viață am observat că există o legătură directă, uneori aproape manipulatoare între sentimentele umane și rețelele de socializare.

Însă cel mai mult m-a întristat lipsa de interacțiune dintre oameni. Lucru determinat și de faptul că fiecare în parte, cu sau fără intenție tindem să ne interiorizăm în mulțime: evităm priviri, plecăm capul, ne căutăm locul fericit.

Într-o oarecare măsură, tehnologia și implicit rețelele de socializare sunt oaza perfectă a solitudinii. Suntem cufundați în comoditate, scăpându-ne de momentele jenante, dar amuzante, când așteptând autobuzul am putea lega o conversație interesantă cu un necunoscut, sau printr-un joc frivol al sorții ne-am putea îndrăgosti iremediabil la prima vedere.

Contrar așteptărilor, dincolo de partea socială, am remercat un număr mare de oameni (dintre care recunosc tind să fac parte și eu) care: se împiedică pe scări, se lovesc de ușa autobuzului, sau ajung uneori să fie jefuiți în timp ce tastează cu ignoranța un mesaj în mijloacele de transport sau pe stradă.

Îndrăzneala și curajul de a renunța în unele cazuri la contactul virtual cu rețelele de socializare este benefic atât la nivel psihic, cât și pentru securitatea personală, deschizând în acest fel orizonturi pentru noi aventuri și lucruri minunate ce ne așteaptă zilnic la fiecare pas.

De asemeni  credeți-mă, nu e fun să fii în metrou cu mulți oameni asemeni ție, dar să te simți ca un mic extraterestru, înconjurat de roboței care, prin mișcări programate automat scrollează sau trimit mesaje pe rețelele de socializare, în timp ce tu îi privești solitar în ansamblu.

Concluzionând ideea singurătății din spatele rețelelor de socializare țin să atașez și o melodie peste care am dat întâmplător zilele acestea și care se mulează perfect cu tema abordată, fiind o invitație către mediație interioară, dincolo de mediul extern și mai ales virtual lansând o întrebare existențială: ,,Oare suntem fericiți cu adevărat ?”

Instagram-Dean este o parte din povestea mea, poate a ta și a tuturor celor care nu își găsesc locul și fericirea într-o lume a himerelor virtuale.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here