Simularea Parlamentului European 2014

0
628

Ai stofă de europarlamentar? Vrei să faci parte dintr-un proiect naţional cu temă europeană în urma căruia vei afla ce face Europarlamentarul votat de tine la Bruxelles? Ai oportunitatea să descoperi toate acţiunile pe care le presupune scrierea, modificarea şi adoptarea unei legi la nivelul Uniunii Europene prin participarea la Simularea Parlamentului European (SimPE).

simpe

Proiectul se află la a VI-a ediţie, se va desfăşura la Cluj în perioada 7-13 aprilie 2014 şi este organizat de Societatea Studenților Europeniști.

„Simularea Parlamentului European”  este un proiect național ce are ca scop încurajarea participării active a 135 de studenți și elevi peste 18 ani, precum și familiarizarea acestora cu procesul decizional utilizat în Parlamentul European. Participanții provin din arii de studiu diferite și li se oferă posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile de leadership în cadrul unor dezbateri deschise și de asemenea de a-și îmbunătăți abilitățile de  comunicare, spirit de echipă, de a ști cum să administreze o criză sau o negociere, toate acestea pentru o mai bună cunoaștere a procesului ce conturează luarea deciziilor.

In plus, după cum afirmă cei care se ocupă de organizarea evenimentului, la un nivel mai înalt, dezideratul proiectului este să aducă o contribuție considerabilă la consolidarea democrației în țara noastră, prin participarea activă a tinerilor cu scopul de a dezvolta societatea civilă.

Tema abordată în acest an este „Rolul Uniunii Europene ca actor global ,iar selecția candidaților se face pe baza unui eseu  ce va exprima poziția candidatului fata de temele comisiei. Pentru mai multe detalii despre eseuri,  temele aferente şi criterii de compoziţie, puteți accesa direct pagina proiectului.

În Parlamentul European există 20 de comisii parlamentare, iar în cadrul proiectului vor exista 5 comisii, deoarece numărul efectiv de persoane este mult mai restrâns decât în Parlamentul European. Comisiile sunt:

›› Afaceri Externe

›› Afaceri economice si monetare

›› Mediu, sănătate publică și siguranță alimentară

›› Dezvoltare regională

›› Libertăți civile, justiție și afaceri interne

În cadrul acestor comisii, deputaţii elaborează, modifică şi adoptă propuneri legislative şi rapoarte din proprie iniţiativă.

Din proprie experiență, vă asigur că participarea la acest proiect  vă va oferi posibilitatea întâlnirii unor personalităţi din domeniul afacerilor europene, plus că  vei câştiga o experienţă incontestabilă:  vei experimenta viaţa de Europarlamentar alături de alţi 134 de participanţi!

vot

Sesiune plenară 2013 – Vot

Trebuie să mai ştiţi că nu este necesară experienţa anterioară în cadrul unor evenimente similare, însă participarea este condiţionată de plătirea taxei de participare în valoare de 150 RON pentru participanţii din ţară şi 100 RON pentru participanţii din Cluj. De asemenea, cheltuielile de transport vor fi acoperite tot de participant.

Dacă te-am convins, sau te-am făcut măcar curios, să ştii că s-au dat deja drumul la înscrieri, iar termenul limită pentru trimiterea  aplicaţiilor este 17 Martie 2014, ora 23:59.

Mai multe informaţii  despre ce includ  taxele de participare, despre program şi pentru a completa formularul de înscriere găseşti aici sau direct pe pagina de Facebook SimPE.

Ia-ţi cravata de Europarlamentar şi hai la Cluj!

Sursa: simularepe.ro

Sursa foto: Facebook