Simona Halep a demonstrat încă o dată (dacă nu era toată lumea convinsă) faptul că este o campioană şi o luptătoare adevărată. Românca a ajuns până în faza semifinalelor la US Open, cel de-al patrulea și ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

În primul tur, românca a întâlnit-o pe australianca Marina Erankovic, beneficiind de abandonul acesteia la scorul de 6-2, 3-0 pentru Simona. În cel de-al doilea tur a întâmpinat o jucătoare din Ucraina, Kateryna Bondarenko, o adversară mult mai serioasă decât în primul meci. Cu toate acestea, experienţa Simonei acumulată în ultimii ani şi-a spus cuvândul şi românca s-a impus cu 6-3, 6-4. În turul al treilea, Halep a dat piept chiar cu o reprezentantă a gazdelor, Shelby Rogers, pe care a învins-o lejer, scor 6-2, 6-3. Simona îşi egala, astfel, cea mai bună performanţă la US Open de până atunci, calificarea în optimile de finală.

În acest punct a început greul. De data aceasta, adversara Simonei a fost nemţoaica Sabine Lisiki, o jucătoare ce posedă un serviciu foarte puternic (deţine recordurile mondiale pentru numărul de aşi serviţi într-un meci şi cel mai rapid serviciu din istoria tenisului feminin: 210.8 km/h). Compatrioata noastră a suferit în timpul meciului o accidentare la glezna şi coapsa stângă, fapt ce i-a îngreunat mult meciul. Deşi a condus în primul set cu 5-4 şi a avut serviciul, a pierdut setul în tie-break, iar jucătoarea din Germania părea a fi pe val şi că nimic nu o mai poate opri din drumul către victorie. Cu toate acestea, Simona a reuşit să găsească resursele necesare pentru a reveni în meci şi a întoarce situaţia în favoarea ei, câştigând astfel în cele din urmă cu 6-7(6), 7-5, 6-2.

În sferturile de finală ale turneului de la Flashing Meadows, adversara Simonei Halep nu a fost nimeni alta decât Victoria Azarenka, fost lider mondial şi de două ori câştigătoare la Australian Open ( în 2012 și 2013), primul turneu de Mare Şlem al anului. Bielorusa a fost într-o formă de invidiat şi a avut un joc aproape de perfecţiune, lovind puternic, la limită, mereu către tuşe, nelăsându-i practic timp Simonei să se aşeze la lovituri şi să-şi facă jocul obişnuit de regularitate şi anduranţă. Astfel, Simona a fost nevoită să găsească alte soluţii pentru a-şi depăşi adversara.

Meciul s-a întrerupt din cauza ploii la scorul de 6-3, 4-6, 1-2 şi 40-15 pentru Simona pe serviciul acesteia (o decizie cel puţin ciudată din partea organizatorilor, întrucât puteau să lase game-ul să se termine şi abia apoi să oprească jocul). După reluarea acestuia, aproximativ două ore mai târziu, game-ul respectiv s-a rejucat de la zero. Totuşi, la scorul de 3-3 în ultimul set, Halep a făcut break-ul decisiv, care a ajutat-o să se desprindă, câştigând meciul în cele din urmă cu 6-3, 4-6, 6-4. Era pentru prima oară din 1997 încoace, când o româncă ajungea în semifinale la US Open, acest succes fiind înregistrat ultima oară de Irina Spârlea (învinsă atunci de Venus Williams).

Oboseala, accidentarea din turul patru şi emoţiile şi-au spus (cel mai probabil) cuvântul în semifinale, acolo unde românca a fost depăşită clar de italianca Flavia Pennetta, cu scorul 6-1, 6-3, aceasta câştigând ulterior şi marea finală împotriva compatrioatei sale, Roberta Vinci, scor 7-6(4), 6-2.

us_open_2015_simona_halep_calificata_rapid_in_turul_secund_18513822_69937900

În paralel, constănţeanca a participat şi în proba de dublu mixt, acolo unde a făcut pereche cu Horia Tecău, câştigător anul acesta la Wimbledon în proba de dublu masculin. Cei doi au ajuns până în sferturi, după un parcurs excelent, însă s-au retras din cauza accidentării la coapsa şi glezna stângă a Simonei Halep.

Simona îşi securizează cu această perfomanţă locul 2 în ierarhia mondială. După US Open, ea va mai participa la turneele de la Wuhan şi Beijing, urmând să încheie sezonul cu Turneul Campioanelor, acolo unde este deja calificată.

Articol realizat de: Adrian Negulescu

Sursă poze: i.guim.co.uk, media.rtv.net

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here