Ne pleacă tinerii… Nu în vacanțe, ci din țară. De tot. Și în urmă, ce rămâne?
Dezamăgire, ură, frustrare, nevoia de schimbare, speranță?
Sentimentul e asemănător cu plecarea tinerilor provinciali la studii în orașele universitare. Numai bunicii sau părinții își mai pun întrebări de genul „și cu mine, cine rămâne? Cui mă lași? Nu vrei să te întorci, să schimbi ceva în satul natal unde ai copilărit?” Și în urmă, ce rămâne?
Nu prea vrei să te gândești. Ok, nu părăsești de tot țara, ci doar pleci într-un colțișor mai bun al României, pentru a-ți trăi viața mai frumos, departe de ideea de izolare care ți-o creează localitatea natală. Gândul reîntoarcerii stă sădit acolo pe undeva, dar se va activa după ceva ani buni, când lucrurile care vrei să se întâmple și-au atins apogeul și nu va rămâne decât dorința de liniște profundă.
O dezamăgire vine și din partea acestui exod urban care ia amploare în fiecare an. Dar e de la sine înțeles că trebuie și e necesar.
Cea mai mare frică, de fapt, este călătoria fără întoarcere. Fără rămas bun. România are cea mai mare rată de emigrare dintr-o țară care nu e în război. Vorbim de aproximativ 3 milioane de români (deși, realitatea cifrelor cred că e mai mare) care sunt plecați de pe teritoriul României. Din aceste milioane, tinerii ocupă un procent semnificativ. Majoritatea tinerilor, care, în 85% din cazuri nu se mai întorc. O fărâmă de speranță, există. Unii se mai și întorc pentru schimbare. Pentru ceea ce are nevoie România. Însă, foarte puțini pentru a umple golurile create.
Anual, 6000 de tineri aleg meleagurile străine. Cei mai mulți se îndreaptă către țări precum Marea Britanie, Olanda sau țările nordice.
Un studiu realizat de către Liga Studenților din Străinătate arată că mai mult de jumătate dintre studenții plecați își doresc să se întoarcă la un moment dat în România. Realitatea arată că doar 15% revin.
La capitolul educație, în România, stăm destul de prost. Dacă luăm mai în serios sistemul universitar, s-ar putea să ne întristăm și mai tare. Astfel, nevoia de a pleca și de a lăsa totul în urmă vine de la sine. Cum mai poți să evoluezi în aceste condiții, ca tânăr la început de drum?
Și în urmă, ce rămâne? E drept, ne-am evidențiat la numeroase concursuri internaționale, am câștigat premii importante, însă nu e tot ce avem nevoie. Trebuie să luptăm pentru ce avem și să-i prețuim mai mult pe liceenii care azi câștigă o medalie importantă la o olimpiadă internațională, ca mâine să nu-i gâdile gândul plecării. Să acordăm o mai mare importanță pentru ceea ce contează mai mult și ce face viitorul României să fie vesel.
Pentru că, în cele din urmă, educația e cea care trebuie să fie protagonista unui popor educat. Iar populația tânără este energia de care avem nevoie pentru a fi educați într-o proporție destul de mare.
sursă info: www.digi24.ro