Aflat la cea de-a X-a ediție, „Serata de Crăciun”este un proiect caritabil desfășurat de Asociația Studenților la Istorie „Dacia” pentru copiii a căror realitate este una lipsită de sprijinul material al familiei. Dorim să îndeplinim, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, măcar câteva dintre visurile copiilor aflați în plasament la Complexul de Servicii Sociale „SfântulNicolae”, prin desfășurarea unui program de strângere de fonduri și de produse (alimente, materiale școlare, dulciuri, hăinuțe și jucării).

Pentru a le oferi celor mici clipe de bucurie, anul acesta Serata de Crăciun va cuprinde evenimente precum Donarea de sânge la spitalul Floreasca (25 noiembrie – 8 decembrie), Seara de film la Cinema Patria (2 decembrie, ora 19:00), Împărțirea de prăjituri și băuturic alde (2-10 decembrie 2014), Împodobirea bradului de Crăciun (4 decembrie 2014), Târg de produse handmade (8-9 decembrie) la Facultatea de Istorie, Licitaţie de produse la Merci Charity Boutique (8 decembrie, ora 19:00) şi Petrecerea de Crăciun (9 decembrie 2014) în Hangover Club.

Evenimentul central al Seratei va avea loc pe data de 11 decembrie 2014, ora 14:00, la Facultatea de Istorie – o serbare de Crăciun, acompaniată de colinde, teatru de păpuşi și voie bună. Copiii se vor bucura de prezența lui Moș Crăciun, cel care le va oferi cadourile mult aşteptate.

Mai multe detalii despre programul campaniei puteţi găsi aici.

Vă așteptăm la sediul ASID (sala 103, et.1, Facultatea de Istorie, Bld. Regina Elisabeta, nr.4-12) între 2-11 decembrie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, să ne ajutaţi să transformăm perioada sărbătorilor de iarnă a acestor copii ȋn momente de fericire.

Comentarii

comentarii