istoric

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 – 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române.

Documentarul istoric „Războiul Regelui” deschide programul aniversar

Dan Drăghicescu, producător asociat al Bucharest International Film Festival 2021, împreună cu Dana Dimitriu-Chelba, inițiatoarea și directorul BIFF, au inițiat în acest an aniversar secțiunea istorică dedicată Regelui Mihai iar în cadrul festivalului va putea fi vizionat filmul cap de afis al acestui centenar, „Razboiul Regelui”. Această producție istorică este filmată în cinci tări, în regia lui Trevor Poots, avându-i ca producător executiv pe John Florescu, producător senior pe Viorel Chesaru și producător asociat pe Dan Drăghicescu.

“Filmul “Războiul Regelui” vine precum ploaia după o lungă secetă. După ani de propagandă comunistă și necunoaștere, documentarul arată modestia, loialitatea și curajul Regelui Mihai. Era timpul ca acest film să apară, o dovedește și felul în care este primit de oameni. Filmul are calități remarcabile. Este documentat atent. Are vivacitate, culoare, inedit și este veridic și convingător în fiecare clipă.” – M.S.R. Margareta, Custodele Coroanei României

Filmul aduce în prim-plan perioada celui de-al doilea Război Mondial prin ochii Regelui Mihai, ca pe o lecție de istorie. Alături de „Maria, inima României”, documentar despre Regina Maria și Primul Război Mondial, „Războiul Regelui” a fost inclus într-un program educațional prin primul turneu istoric național iar aceste două filme documentare acoperă perioada istoriei moderne a României până în anii ’47 și începutul erei comuniste în România.

„Regele Mihai a avut o viață plină de provocări. „Războiul Regelui” surprinde curajul acțiunilor Regelui Mihai la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Documentarul vine cu explicații la suferințele de durată ale poporului român din acele vremuri tulburi până la sfârșitul zilelor Regelui Mihai în 2017. Acest an 2021 Centenar ne dă șansa de a reflecta la contribuția sa către nație și popor.” – John Florescu, Executive Producer „Războiul Regelui”

Acest an unic, ce aniversează centenarul nașterii Regelui Mihai, își propune să ofere publicului timpul necesar pentru a înțelege istoria, lucru care ajută la reflectarea în viitorul apropiat.

“Cum se spune, a înțelege istoria ne ajută să nu repetăm greșeli din trecut și să onorăm eroii. Modele pentru tinerele generatii sunt greu de găsit în aceste zile și ne bucurăm cu atât mai mult pentru audiența BIFF căci în această toamnă, pe lângă filme bune din festivaluri internaționale, vom pune pe ecran și istoria noastră, mai ales pentru publicul tânăr.” – Dan Drăghicescu, producător asociat al Bucharest International Film Festival.

Bucharest International Film Festival este prima mare competiţie cinematograficӑ de film de lung metraj organizatӑ în capitală și a fost conceput ca un festival deschis cinematografului de artă, care încurajează curente cinematografice nou-apărute, descoperă talente și promovează tineri realizatori de film. În 2021 este organizat de către Fundaţia CHARTA, în colaborare cu Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

Cele 16 ediţii anterioare ale Festivalului au confirmat necesitatea existenţei unui asemenea eveniment ṣi recunoaṣterea sa pe plan naţional si internaţional prin prezenţa publicului ṣi prin invitati de notorietate precum: Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovsky, Amos Gitai, Danis Tanovic, Rutger Hauer, Jerzy Skolimovsky, Jan Harlan, Radu Mihăileanu, Franco Nero, Vanessa Redgrave.

Pentru cea de-a XVII-a ediție, festivalul va organiza atât proiecții în săli, cât și în aer liber, respectând toate măsurile de protecție sanitară și normele prevăzute de contextul epidemiologic actual.