sdv

SDV este o tabără ce se caracterizează prin pluridisciplinaritate, atingând teme economice, politico-administrative, socio-culturale, antreprenoriale și se va desfășura în perioada 23-29 august 2021 la Moeciu de Sus. Scopul general al proiectului este acela de a mări implicarea civică a tinerilor români, întrucât credem în puterea de schimbare a societății ce o au oamenii competenți. Ediția 2021: „Realitatea post-pandemică: ce urmează?” se concentrează pe dezvoltarea competențelor de viitor.

La SDV construim o comunitate cu putere de schimbare în viitor, facilitând dialogul dintre liderii de azi și studenții români ce vor deveni liderii de mâine. Astfel, am pregătit o serie de activități care să îi ajute pe participanți atât pe plan profesional, cât și pentru dezvoltarea personală. Fie că vorbim de trainguri și paneluri sau de ateliere și simulări, speakerii proiectului (specialiști în domeniu) îi vor ajuta pe participanți cu sfaturi în alegerea carierei, pași pe care îi pot urma și îi vor ajuta să-și dezvolte noi aptitudini care să îi lanseze la viitorul lor job.

Pentru a putea lua parte la SDV 2021, tinerii interesați trebuie să completeze un formular de înscriere, disponibil aici: http://bit.ly/inscriereSDV. Doi pași importanți din formular sunt atașarea CV-ului și a unui eseu cu titlul „România anului 2030, la un deceniu după izbucnirea pandemiei de coronavirus”. Eseul va atinge aspecte economice, politice și psihosociale sau culturale. Cerințele de tehno-redactare sunt: 700-1000 de cuvinte, font Times New Roman, mărimea 12, spațiu interlinie 1,15 și margini ale paginilor de 2 cm. Data limită de trimitere a aplicațiilor este 15 mai.

Te așteptăm să fii creatorul propriului tău viitor alături de noi!

Link-uri către paginile SDV:

Facebook: https://www.facebook.com/sdvXXI/

Instagram: https://www.instagram.com/sdv.vipromania/

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/sdv-vip