Scurta introducere in filozofia reincarnarii

    0
    344

    ReincarnareaFundaţia Calea Victoriei va invită începând de luni, 15 septembrie, la cursul în 4 şedinţe săptămânaleScurtă introducere în filozofia reîncarnării, susţinut de Eduard Bucescu.

    Cursul îşi propune să treacă în revistă, în primă şedinţă, principiile esenţiale ale acestei doctrine filozofice şi religioase, aşa cum sunt ele prezente în gândirea asiatică. Ne va fi călăuză Mircea Eliade, care a consacrat ample dezbateri mitului eternei reîntoarceri, în special, şi gândirii orientale în general.

    În şedinţele 2 şi 3 vom analiza noi contribuţii aduse acestui sistem teoretic de către cercetările lui Michael NewtonVom discuta despre viaţa dintre vieţi, despre ghizii noştri spirituali, despre cum ne alegem viaţa următoare înainte să ne naştem şi ce lucruri urmărim atunci când facem aceste alegeri în deplină cunoştinţă de cauză.

    În ultima şedinţă vom încerca să analizăm care ar putea fi aplicabilitatea acestei doctrine filozofice şi religioase în propria noastră existenţă, dincolo de mirajul avatarurilor şi al diversităţii uluitoare de contexte unde alegem să ne „îmbarcăm“.

    Lector: Eduard Bucescu

    Dată începere: 15 septembrie 2014; Oră curs: 19:00

    Număr ateliere: 4

    Frecvenţă: săptămânal, luni

    Cost: 165 ron; Cost redus (card fidelitate, studenţi, pensionari): 150 ron

    Locul desfăşurării: Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1

    Înscrieri la CONTACT@VICTORIEI.RO