Scrisoare pentru studentul din anul întâi. Tips and tricks
Știm cu toții că trecerea de la viața dulce de acasă la statusul de student nu e ușoară. Cu toate că nu mai am reținerea specifică pentru studentul din anul întâi, încă mai am momente când mi-e tare dor de acasă.
Uneori îmi vine, pur și simplu, să iau primul tren spre Suceava și să cobor după șapte ore. Însă încerc să îmi controlez emoțiile și să ies din acea stare. Cum? Vei afla imediat.
M-am gândit să-ți las aici câteva sfaturi care, pe mine, m-au ajutat să trec peste momentele neplăcute ale studenției.
1.Take a breath!
Bucureștiul poate fi plin de surprize uneori, fie că e vorba de supraaglomerația de la metrou sau de persoanele răutăcioase care îți pot ieși în cale.
Îți sugerez să respiri adânc și să ignori vorbele unora. În viitor îți vei da seama că este mult mai bine așa.
2. Începe ziua cu un gând pozitiv
Știu că, pentru tine, studentul din anul întâi, poate părea o adevărată catastrofă să te trezești la 6 pentru a ajunge la 8 la primul curs, mai ales când nu apuci să dormi decât 3 ore. Ești conștient că va avea o zi ratată, dar, de fapt, nu e deloc așa.
Îți propun să-ți faci o cafea tare, să-i zâmbești primei persoane care îți iese în cale, iar, când ajungi la facultate, să renunți la fața aia de morocănos. Hai că se poate!
3. Încearcă să te implici și în alte proiecte în afara facultății
Dacă am fi corecți și ne-am duce la toate cursurile, facultatea ne-ar mânca cam tot timpul. Dar, cum nu toți facem asta, rămânem cu destul timp pentru alte activități.
Îți recomand să-ți folosești timpul cu folos! Asociațiile studențești sunt o variantă foarte bună, pentru că vin la pachet cu oameni faini și distracție.
Însă există și alte metode prin care să înveți lucruri importante. Poți petrece o zi întreagă la bibliotecă și, cu siguranță, vei simți că nu ai irosit timpul. Sau poți să participi la diferite conferințe pe domeniul tău.
4. Take a break!
Rezervă-ți weekendurile pentru relaxare. Fă-ți timp să descoperi și părțile frumoase ale orașului. Scoate-ți prietenii din casă și ieșiți la o cafea, într-un loc drăguț sau, de ce nu, la diferite evenimente. Bucureștiul este plin de ele.
De asemenea, poți să faci cumpărături sau să ieși pur și simplu la o plimbare prin parc. Vei realiza că totul pare mai frumos dacă faci ceea ce-ți îți place.
5. Fă ziua altora mai frumoasă
Sunt sigură că, de când ai venit la București, cei de acasă au venit cu afirmații de genul: ”De când ai plecat nu ai mai dat nici un semn de viață!”. Este foarte important să păstrezi legătura cu familia și cu cei dragi.
De aceea, fă-ți timp și dă-le un telefon celor care așteaptă. Sigur le vei face ziua mai frumoasă. În plus, te vei simți și tu mult mai bine.
P.S Pe final, nu-mi rămâne decât să îți urez mult succes, studentule, indiferent de ce alegi să fii sau să faci!
Ți-a scris, cu drag, colega ta ”de suferință”.
Sursă foto: orgsync.com, pinterest.com