Muzeul Național al Literaturii Române continuă seria Scriitori contemporani la muzeu, inaugurată la începutul lunii mai, cu cea de-a opta întâlnire: Horia Gârbea – Muzeograf de o zi. Sâmbătă, 24 iunie, timp de 4 ore, în intervalul orar 13.00 – 17.00, Horia Gârbea devine muzeograful expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Turul ghidat propus de autoare va începe la ora 13.00 și vă va purta printre amintirile literaturii apropiate ei și prezente în expoziția de bază a Muzeului nostru.
Odată cu inaugurarea noii expoziții de bază a Muzeului Național al Literaturii Române (Nicolae Crețulescu nr. 8), ne propunem o deschidere cât mai mare față de publicul vizitator de toate vârstele, printr-o serie de evenimente prin care ne dorim repoziționarea unei instituții de importanță națională pe harta culturală, educațională, turistică a Bucureștiului, dar și a țării. Programul Scriitori contemporani la muzeu își propune să atragă un număr cât mai mare de vizitatori, care săptămânal, timp de patru ore, vor intra într-un dialog cultural și literar cu scriitorii invitați, despre scrierile acestora, dar și despre scrierile autorilor prezenți în expoziția de bază a MNLR, vor primi volume cu dedicațiile acestora, vor participa la o lectură publică din opera scriitorilor invitați și vor citi manuscrisele dăruite muzeului de scriitorii lor preferați, deveniți gazdele acestui spațiu inedit.