Muzeul Național al Literaturii Române continuă seria Scriitori contemporani la muzeu, inaugurată la începutul acestei luni, cu o nouă întâlnire: Ioan Es. Pop – Muzeograf de o zi. Sâmbătă, 13 mai, timp de 4 ore, în intervalul orar 13.00 – 17.00, Ioan Es. Pop, una dintre cele mai importante voci ale poeziei române contemporane va deveni muzeograful expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Cum anul acesta va lipsi din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București (www.fipb.ro), îl aducem la muzeu cu două zile înainte de deschiderea ediției din acest an și vă invităm la un intro care anunță o săptămână de poezie spectaculoasă.

Odată cu inaugurarea noii expoziții de bază a Muzeului Național al Literaturii Române (Nicolae Crețulescu nr. 8), ne propunem o deschidere cât mai mare față de publicul vizitator de toate vârstele, printr-o serie de evenimente prin care ne dorim repoziționarea unei instituții de importanță națională pe harta culturală, educațională, turistică a Bucureștiului, dar și a țării. Programul Scriitori contemporani la muzeu își propune să atragă un număr cât mai mare de viziatori, care săptămânal, timp de patru ore, vor intra într-un dialog cultural și literar cu scriitorii invitați, despre scrierile acestora, dar și despre scrierile autorilor prezenți în expoziția de bază a MNLR, vor primi volume cu dedicațiile acestora, vor participa la o lectură publică din opera scriitorilor invitați și vor citi manuscrisele dăruite muzeului de scriitorii lor preferați, deveniți gazdele acestui spațiu inedit.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here