ȘCOALA DE DUMINICĂ

Sesiune cursuri – primăvară 2016

 

Indiferent de vârstă sau pregătire, acum îți poți exersa visele

într-un mediu academic, alături pe profesori ai UNATC I.L.Caragiale

 

            Începând cu 3 aprilie 2016, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” București, își redeschide porțile nu doar pentru studenți. Pentru al șaselea an consecutiv, Școala de Duminică demarează cu o nouă sesiune de cursuri într-un nou format intensiv numit UNATC Alternativ. Profesori ai universității cu cea mai veche tradiție din țară în domeniile teatru și cinematografie, îi așteaptă pe toți cei pasionați de aceste două specializări să își îmbunătățească și exerseze calitățile într-un mediu profesionist, cu valoare recunoscută.

            Față de anii trecuți, noul program UNATC Alternativ este centrat pe cursuri intensive, mai eficiente din punct de vedere al timpului dar și mai bogate în ceea ce privește conținutul. Noul concept este dedicat omului modern care are nevoie să beneficieze de maximul de cunoștințe și de experiență aplicată, într-un format concentrat. În acest sens, am reorganizat Școala de Duminică în UNATC Alternativ, din dorința de a oferi un program de educație nonformală mai eficient calitativ dar și cantitativ.

            În noua formulă. Școala de Duminică presupune în continuare un format de 10 cursuri, dar acestea sunt organizate în 5 duminici.

     Cursurile din sesiunea primăvară 2016 sunt:

  1. ACTORIE – Conf. univ. dr. Mircea Gheorghiu şi Asist. univ. dr. Mihai Brătilă
    2. ACTORIE PENTRU TINERI (12 – 18 ANI). WORKSHOP INTENSIV – Lect. univ. dr. Dana Rotaru
  2. MARI REGIZORI ȘI POETICILE LOR FILMICE – Prof.univ.dr. Laurențiu Damian
  3. EDUCAŢIA ŞI EXPRESIA VORBIRII. TEHNICI DE COMUNICARE – Lect. univ. dr. Viorica Vatamanu
    5. ACTORIE DE FILM – Lect. univ. dr. Florin Kevorkian
  4. SCENOGRAFIA ŞI ARTA COSTUMULUI – Conf. univ. dr. Adriana Raicu
  5. DANS CONTEMPORAN SI EXPRESIVITATE CORPORALĂ – Lect. univ. dr. Lorette Enache
    8. FOTOGRAFIE ȘI ELEMENTE DE LIMBAJ VIZUAL – Lect. univ. dr. Dragoș Popescu
  6. PRELUCRAREA FOTOGRAFIEI DIGITALE – Conf. univ. dr. Marius Nedelcu
  7. DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE PRIN TEHNICI TEATRALE – drd. UNATC și masterand în Psihoterapie Beatrice Meda

            La finalul cursului fiecare participant va obţine un atestat de absolvire eliberat de UNATC.

            Școala de Duminică este un proiect educativ destinat tuturor categoriilor de vîrstă, indiferent de pregătirea profesională, girat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ’’I.L.Caragiale’’, ce oferă un cadru profesionist de pregătire teoretică şi practică celor care vor să dobândească noţiuni elementare şi practici avansate în domenii în care, astăzi, se investeşte extrem de puţin în învăţământul românesc.

Șoala de Duminică îşi propune să implementeze un model educaţional bazat pe câteva noţiuni de bază: accesul la cultură şi la noţiuni fundamentale din domeniile de referinţă teatru şi film, promovarea unor cursuri concepute interactiv, diseminarea informaţiilor de specialitate şi formarea unui mod de a gândi teatral şi cinematografic.

            Mai multe detalii despre structura fiecărui curs, taxe de participare, reduceri şi descrierea temelor pentru cele 5 întâlniri, puteţi găsi pe site-ul nostru: www.scoaladeduminica.unatc.ro

            Înscrierile se fac până pe data de 2 aprilie, trimiţând pe adresa de mail scoaladeduminica@yahoo.com o copie după CI şi opţiunea pentru cursul ales

sau:

la sediul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” la Rectorat (etajul 1), de luni până vineri, între orele 11:00 și 16:00 (acte necesare: copie carte de identitate).

     Persoane de contact:

     Beatrice Meda

     Tel.: 0726239797

     Găurean Rodica

     Tel.: 0722515100

     Site oficial: www.unatc.ro/scoaladeduminica/index.php

     E-mail: scoaladeduminica@yahoo.com

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here