O POVESTE DESPRE VIAȚĂ ȘI PRIETENIE: SCHNEIDER ȘI SCHUSTER, LA SALA MARE, ARCUB.
Stagiunea teatrală curentă, organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, prezintă, în data de 27 ianuarie, începând cu ora 19:00, la Sala Mare din strada Lipscani 84-90, un spectacol emoționant, după textul lui Joshua Sobol, în regia lui Lucian Pavel: Schneider și Schuster. Din distribuție, fac parte doi actori aflați într-un punct înalt al maturității artistice și al forței creative, care își utilizează toate mijloacele artistice de care dispun: Mihai Călin și Richard Bovnoczki.
Piesa de teatru, scrisă în anul 1993 de Joshua Sobol și pusă în scenă cu succes în teatre din Elveția, Germania sau Suedia, spune povestea când tristă, când amuzantă a două actori evrei Schneider și Schuster , care decid să înființeze un teatru prin intermediul căruia doresc să atingă toate problemele de natură socială, umană și artistică ale timpului lor, neștiind că acest plan îi va conduce, în cele din urmă, către capcana lagărelor de concentrare.
„Regizorul nu insistă pe poveste, ci construieşte, unul după altul, momente intense de umor şi de dramă, episoade de viaţă prin care trec Schneider şi Schuster, punctând cu ironie aspecte şi încercări ale vieţii de actor mai actuale ca niciodată. Miza spectacolului montat de Lucian Pavel o reprezintă interpretarea actorilor Mihai Călin şi Richard Bovnoczki, care funcţionează ca un cuplu solid de scenă şi cărora le revine, rând pe rând, însufleţirea mai multor personaje”, scrie Ileana Andrei, pe blogul său ileanaandrei.ro.
Spectacolul a participat, în 2018, la Festivalul Culturii Române, organizat de ICR Varșovia la Teatrul Bagatela din Cracovia.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online, de pe arcub.ro, sau de la Casa de bilete ARCUB, din Strada Lipscani, nr. 84-90.Prețul unui bilet este de 35 lei, iar elevii, studenții sau pensionarii pot achiziționa biletele la prețul de 25 lei.
Urmăriți-ne pe:
Detalii pe www.arcub.ro
Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!