Schimbările Bucureştiului de-a lungul istoriei
Atât ocupaţiile culturilor străine, cât şi contextul local, au contribuit la schimbările Bucureştiului de-a lungul istoriei.
Dacă e să luăm în considerare mitologia, cetatea s-ar fi constituit în urmă cu 700 de ani, când ciobanul Bucur s-ar fi decis să îşi facă o fortificaţie pentru a se apăra de otomani. Aceasta s-ar fi extins treptat prin alipirea altor gospodării.
Deşi legenda este confirmată în 1820 de o monografie a unui consul britanic asupra Principatelor Române, istoria mai oferă alte variante asupra originii numelui aşezării.
Spre exemplu, un călător elveţian menţiona în jurnalul său, în 1871, că denumirea provine din cuvintele ,,bucurie” sau ,,bucuros”.
De asemenea, un turist vienez spunea, în preajma anului 1900, că numele ar proveni de la pădurile de fag din preajma localităţii, care erau intitulate bukove.
Atestarea existenţei Bucureştiului vine însă pe data de 20 septembrie 1459, într-un hrisov al domnitorului Vlad Ţepeş. Acesta scutea trei locuitori ai cetăţii de responsabilităţile faţă de curte.
1. Dobândirea statutului de capitală a Ţării Româneşti
În octombrie 1465, la şase ani de la întâia menţionare, Bucureştiul este ales de către Radu cel Frumos drept reşedinţă domnească.
Peste aproape un secol, în 1558 şi 1559, apare Biserica Domnească, cel mai vechi lăcaş de cult bucureştean păstrat în forma iniţială.
Statutul de capitală a principatului este dobândit în 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica şi la comanda otomanilor. Aceştia doreau un oraş apropiat de Dunăre, dar care putea fi controlat mai uşor decât Târgovişte.
2. Bucureştiul între imperii
Bucureştiul, pe parcursul istoriei, nu a fost ocolit de ocupaţii străine. Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea au adus o luptă constantă între imperiile austriece, ruse şi otomane pentru controlul zonei.
De altfel, unul dintre cele mai cunoscute monumente ale oraşului, Hanul lui Manuc, a văzut semnarea Tratatului de la Bucureşti din 1812. Acesta prevedea cedarea Basarabiei către ţarişti.
Perioada de ocupaţie rusească a dus însă şi la apariţia uneia dintre emblemele bucureştene, şi anume Grădina Cişmigiu.
Neînţelegerile referitoare la tratatul dintre otomani şi ruşi au dus, în anul 1853, la ocuparea oraşului de către ambele puteri. În acest joc au mai intervenit şi austriecii, care au părăsit zona trei ani mai târziu.
Nici secolul al XX-lea nu a ferit capitala de intervenţii străine. Prezenţa armatei imperiale germane între anii 1916 şi 1918 a dus la transferarea temporară a puterii la Iaşi, dar nu şi la scoaterea României din război.
Cel mai mare oraş al ţării a mai fost vizat de numeroase bombardamente ale aliaţilor în timpul celui de-al doilea război mondial. Printre clădirile care au fost afectate de atacuri se numără: Universitatea din Bucureşti, Gara de Nord, Teatrul Naţional, Palatul Victoria, Palatul Regal şi Ateneul.
După ce armata a întors armele Axei, capitala ţării a fost ocupată de forţele Uniunii Sovietice.
3. Bucureştiul în continuă modificare
Schimbările Bucureştiului de-a lungul istoriei şi-au atins primul punct impotant după unirea celor două principate şi în timpul domniei familiei regale.
Acea perioadă a adus oraşului monumente emblematice precum: Universitatea din Bucureşti, Ateneul Român, Biblioteca Centrală Universitară și Grădina Botanică.
De asemenea, a marcat şi introducerea transportului în comun, prin înfiinţarea Societăţii de Tramvaiuri în 1871, şi apariţia Gării de Nord în anul următor.
Însă ideea nu a fost aplicată niciodată mai eficient decât în timpul perioadei comuniste. Cu siguranţă, cele mai cunoscute transformări au fost cele de după cutremurul din 1977.
Demolările din vechiul centru şi relocările a 40 de mii de oameni au făcut loc Casei Poporului, cunoscută și sub numele de Palatul Parlamentului.
Printre clădirile care au fost construite şi deschise în timpul regimului totalitar se numără vechiul Stadion Naţional, Casa Presei, Gara Basarab, aeroportul Otopeni şi Bulevardul Unirii.
Şi transporturile au suferit multe schimbări. Pe lângă liniile de troleibuz deschise în 1949, au mai existat şi modele de maşini destinate transportului public construite în cadrul Întreprinderii de Transport.
Bineînţeles, metroul a devenit şi el funcţional în 1979, prin deschiderea traseului dintre staţiile Semănătoarea, actuala Petrache Poenaru, şi Timpuri Noi.
4. Capitala după Revoluţia din 1989
Nu ştiu dacă ar fi bine să mă hazardez să descriu Bucureştiul din ultimii aproape 27 de ani, dar sigur există trăsături care sunt prea evidente pentru a nu fi menţionate.
Un exemplu bun ar putea fi îmbinarea vechilor structuri cu noi construcţii. Acestea se pot regăsi în cadrul unor clădiri precum sediul Ordinului Arhitecţilor Români sau al hotelului Novotel.
Un lucru pare a fi însă cert: schimbările Bucureştiului de-a lungul istoriei par a nu se încheia niciodată. Nu se poate spune dacă acest aspect se va dovedi a fi benefic pentru zona urbană; depinde doar de mâna şi imaginaţia omului.
În orice caz, sfârşitul de săptămână va fi plin de evenimente care sărbătoresc încă o aniversare a celui mai mare oraş din România. Probabil va exista câte ceva pe gustul fiecăruia.
Şi, dacă acest lucru nu se va întâmpla, întotdeauna va exista posibilitatea de a cerceta eventualele secrete ale locului.
surse foto: designist.ro, stiri.tvr.ro, oar-bucuresti.ro, buciumul.ro, hanulluimanuc.ro, ro.wikipedia.org, en.wikipedia.org, hotelelizeu.ro, primarie3.ro, ratb.ro
