Serena Williams a luat decizia  de a nu participa la turneul de la Beijing, ce începe pe 3 octombrie, dar nici la Turneul Campioanelor de la Singapore, care va lua startul pe 25 octombrie.

Liderul mondial al clasamentului WTA a precizat că are nevoie de odihnă și vrea să se recupereze după numeroasele accidentări din acest sezon.

„Nu este nici un secret că tot sezonul am avut parte de o mulțime de probleme: la umăr, la genunchi sau, în finalul unui anumit meci de la US Open, la inimă. Vreau să concurez cât mai mult posibil. Acum fac un pas înapoi și mă retrag de la turneele de la Beijing și de la Singapore, pentru a avea grijă de sănătatea mea și să mă vindec”, a declarat Serena Williams.

Informaţia a fost confirmată într-o declaraţie recentă şi de antrenorul Serenei, Patrick Mouratoglou:

„Când a pierdut la Toronto, ea a fost foarte dezamăgită, dar a revenit la antrenamente a doua zi de dimineaţă, deoarece dorea să câştige US Open. Dar după acest an şi după trei Grand Slam-uri, întrebarea este cât de înaltă este motivaţia ca să mai joace aceste turnee. Nu cred că ar trebui să joace, dacă motivaţia nu este cu adevărat înaltă”.

Totuşi, tehnicianul francez exclude posibilitatea ca Serena, care a împlinit, sâmbătă, 34 de ani, să se retragă definitiv din tenis: „Nu am dubii că motivaţia ei va fi acolo şi nu am dubii că va fi aceeaşi Serena. Tocmai a câştigat patru Grand Slam-uri la rând şi a ajuns în semifinale la al cincilea. Nu este momentul să ne întrebăm dacă o va afecta vârsta. Are mult timp la dispoziţie”.

Serena Williams a câştigat patru din ultimele cinci turnee de Mare Şlem şi a fost foarte aproape de realizarea Marelui Şlem în acest sezon, însă a fost înfrântă de Roberta Vinci în semifinale la US Open cu scorul de 2-6 6-4 6-4. De când Mouratoglu o antrenează pe Serena (iunie 2012), Serena nu a pierdut nicio finală de Mare Şlem, câştigând nu mai puţin de șapte turnee majore.

Având în vedere retragerea Serenei, Simona Halep, locul 2 WTA, devine principala favorită a celor două turnee, de la Beijing şi Singapore şi are o şansă enormă de a-şi adjudeca în palmares primul Turneul al Campioanelor din carieră după finala pierdută anul trecut, chiar împotriva Serenei, scor 6-3 6-0.

Constănţeanca traversează o perioadă mai dificilă după ce a pierdut săptămâna trecută cu Denisa Allertova în sferturi la Guangyhou, scor 6-4 6-3, iar în această săptămână a fost depăşită de Johanna Konta cu 6-3 3-6 7-5, în ciuda faptului că Halep a condus în setul decisiv cu 5-1.

Noi sperăm că Simona îşi va reveni la timp şi îi urăm mult succes la ultimele două turnee ale sezonului de pe tărâm asiatic!

Sursă foto: www.miamiopen.com

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here