Salo, or the 120 Days of Sodom ( 1975) – Pier Paolo Pasolini

    0
    1464

     

    Pier Paolo Pasolini este un regizor tare bizar. L-am descoperit la recomandarea unei prietene cinefile care-mi împarte gustul și plăcerea pentru lucruri cel puțin ciudate. Deși am văzut mai multe filme pe care le-a regizat, acesta este cel care mi-a rămas adânc întipărit în memorie (mai ales din cauză că are niște scene greu de digerat pentru majoritatea oamenilor) pentru că se distinge de restul de filme pe care oamenii tind să le agreeze „by default“.

    Recunosc, în ciuda rezistenței mele aproape imbatabile, au existat momente în care și eu am simțit nevoia să întorc capul preț de câteva secunde. Deci este recomandabil persoanelor care au fie stomacul greu impresionabil, fie nu sunt mișcate cu una cu două.

     Scenariul este inspirat de cartea Marchizului de Sade „120 de zile ale Sodomei“ și după cum însuși numele grăiește, scandalizează. Precum însuși Pasolini spune: „Cred că a te scandaliza este un drept, a fi scandalizat este o plăcere, și cel care refuză plăcerea de a fi scandalizat e un moralist.“ Din replica sa, eu una pot să conchid o asemănare cel puțin izbitoare cu însuși Marchizul.

     Scenele din Salo sunt recognoscibile printre cineaști din cauza conținutului vădit de violență, sadism, obscenitate, filmul fiind inițial interzis. Ironic este că e și astăzi interzis în anumite spații culturale și evident, religioase. Salo este considerat, în continuare, unul din cele mai controversate filme din istoria cinematografiei, fiind considerat perverso sado-masochist, regizorul și scriitorul scenariului, Pasolini, fiind categorisit drept un simplu depravat. O mare similitudine cu Marchizul de Sade, aș zice eu.

     Pier Paolo Pasolini este considerat unul din marii intelectuali ai secolului XX. Important este că acesta a „reușit“ să fie blamat pentru că a ilustrat niște adevăruri pe care multă lume le gândește dar nu e capabil să le verbalizeze. El a utilizat un limbaj semiotic, secvențe ce pot fi identificate ca semne în limbaj de specialitate, pentru a determina receptorul să identifice singur o serie de semnificații importante pentru propria-i persoană. Cunoscătorii poate că l-ar putea pune pe aceeași treaptă cu Saussure sau cu Pierce aplicabilă din punct de vedere vizual și estetic. Un artist care a identificat necesitățile umane, precum și ideile și degradarea morală inerentă umanității. Și-a mai și avut curajul să le pună-ntr-un film.

     Filmul este împărțit în patru părți: Anti-Infernul, Cercul Maniilor, Cercul Rahatului și Cercul Sângelui. Cei care își dau frâu liber imaginației, pot să-și dea seama (parțial) ce ilustrează fiecare dintre ele. Patru fasciști libertini din perioada conducerii lui Benito Mussolini numiți generic Ducele, Episcopul, Magistratul și Președintele, răpesc nouă băieți și nouă fete pentru a-i transporta într-un loc izolat, a-i supune torturii și abuzurilor sexuale, sfârșind prin a-i omorî pe cei mai „slabi“ dintre ei. Amuzant că cei sus-puși sunt cei care au plăceri din cele mai bizare, pe care unii le-ar considera degradante, depravate. Discursul care li se prezintă celor 18 tineri este: „Voi, creaturi inferioare, destinate plăcerilor noastre. Nu vă așteptați să găsiți aici libertatea pe care o aveați în lumea exterioară. Sunteți dincolo de „legalitate“. Nimeni nu știe că sunteți aici. În ceea ce-i privește pe ceilalți, sunteți ca și morți“.

     E interesant de observat gradul de suportabilitate al spectatorului, precum și modul de identificare atât cu torționarii cât și cu victimele, fiind fascinați atât de putere, cât și de slăbiciune.

    Eu aș recomanda acest film tuturor. Atât pentru a-și pune la încercare limitele, cât și pentru a observa o lume pe care unii oameni o consideră strigătoare la cer. Totul se rezumă la acceptare și la modul în care ești receptiv la tot ceea ce există-n jurul tău.

    Redactor: Alexandra-Georgiana Andrei

    Surse fotografii: http://images.static-bluray.com/reviews/1355_3.jpg

    http://mmimageslarge.moviemail-online.co.uk/10583_Salo-4.jpg