Un scriitor adevărat este un tip degajat şi ignorant care nu scrie şi nu citeşte. Sau scrie cat mai puţin posibil, şi citeşte foarte rar. El stă toată ziua în pat. Nu singur, fireşte, el trebuie să aibe mereu o muză, o femeie senzuală care să îl inspire pentru următorul roman. O femeie adevarată care să îi tolereze cu stoicism toanele gri în zile cu ploaie, şi plăcerile carnale în zile cu soare. Un scriitor adevărat urăşte clişeele literare, şi are un dicţionar mental cu toate acestea ordonate alfabetic. Se strambă cand aude prescutări, vorbeşte rar, dar în fraze dezbracate de prejudecăţi, visceral şi sincer, realist pană la lacrimi.

Untitled

Scriitorul contemporan este o combinaţie între vechi şi nou. Are principii dar le ţine bine ascunse în conştient, are idoli pe care îi ţine bine ascunşi în subconştient. Are şi admiratori. Cateodată prea mulţi, alteori prea puţini. El se odihneşte. La rigoare, dacă pronunţaţi numele lui Shakespeare în faţa lui, s-ar putea să ridice capul zambind: tocmai aţi menţionat un prieten. Un mare scriitor este un tip care nu vorbeşte.

El reflectează. Gandeşte. Tace. Meditează. Uneori sforăie pierdut într-un vis erotic sau prins într-un coşmar de arhi-inamicul său.” Leneşul este o fiinţă hipersensibilă care nu are încredere în lume ”scria Pierre Cahne în prefaţa la ediţia de buzunar Oblomov. Mă întreb: un scriitor are dreptul să mănance şi să bea? Da, e chiar o obligaţie, de la Rabelais încoace. Un scriitor trebuie să meargă pe plajă, să stea pe terasa unei cafenele din port la un pahar de absint, să fie un marinar care nu stă pe mare, să hoinărească afişand un aer grav sau să privească apusul soarelui cu melancolie. Îi este permis să aibă femeia dorită în fiecare noapte, cu condiţia să nu povestească toate detaliile picante.

Autobiografia sexuală este demolată de la ”Tropicul cancerului” (1934) al lui Henry Miller încoace. Poate doar Eliade cu a lui ”Maitreyi” (1933) să i-o fi luat-o înainte lui Miller.

Scriitorul demn de acest nume nu se pronunţă asupra actualităţii politice, dar poate fi comentator meteo. ”Aerul este puţin răcoros pentru acest timp” este o frază tipică de scriitor respectabil. El poate descrie de asemenea norii în proză sau în versuri, poate fi confundat cateodată cu un copywriter de multinaţională, chiar dacă, scriitorul nostru, îi sfidează pe colegii săi din publicitate, socotindu-i nişte amatori cu pretenţii.În cea mai mare parte a timpului, scriitorul, trebuie s-o spunem, este un sacerdot mai degrabă ridicol. Trebuie să evite să se distreze aşa, aiurea. Literatura de valoare nu este ceva de glumă. Trebuie să munceşti enorm în faţa oglinzii pentru a-ţi perfecţiona aerul grav. Să te antrenezi ca să pari lunatic ca Beckett şi blestemat ca Artaud. Un scriitor autentic este un tip care se îmbracă cu ce îi cade in mană din şifonier. Are o alură promiscuuă (fiindcă îşi consacră timpul unor lucruri mai importante decat croiala pantalonilor sau culoarea cămăşii). Preveniţi-vă prietenii că un scriitor nu este un tip prea de gaşcă. Un gigant al literaturii nu iese în cluburi de noapte la modă, nu ştie despre ultimul album al lui Lil Wayne (a nu se confunda cu John Wayne, actorul!). ŞI MAI ALES nu apare niciodată la televiziune.

După ce au citit acest articol, unii dintre prietenii mei, au zis cu ironie, că mi-am facut o autocaracterizare.

Dar eu zic nu. Eu nu sunt un scriitor ci mai degrabă un scrib, un copist, care a prins puţin curaj să îşi scrie o părere, impins de un pahar din licoarea lui Ovidiu. Ahhh… alt scriitor !

 

Lecturi recomandate.

–          „Less than zero” (1985) – Brett Easton Ellis. Un bestseller al anilor 80 în care autorul american prezintă viaţa lui Clay, un tanăr student care se întoarce în oraşul natal Los Angeles din statul California. Promisiunea unei cariere de model, viaţă agitată,  petreceri şi promiscuitate, droguri şi un anturaj periculos.

–          „La douleur” (1982) – Marguerite Duras (”Durerea”). Un roman autobiografic, inspirat, din memoriile scriitoarei franceze, aşezate pe hartie pentru prima oară în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. O recenzie personală a evenimentelor desfăşurate in Parisul anilor 40 ocupat de forţele armate naziste, combinată cu elemente de ficţiune .

–          „An Ambition in the Desert” (1984) – Albert Cossey. („Lupta cu deşertul”) Emiratul de Dofat este un caz special. Sărac şi sterp, este o insula de mizerie înconjurată de resurse de petrol. Această situaţie nu este cunoscută de șeful guvernului, şeicul Ben Kadem, care va încerca să reformeze mentalitatea şi nivelul de  trai al compatrioţilor săi.

 

Text: Mihailă Cristian

Foto: Getty Images

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here