1.Cum ați defini fenomenul de bullying?
Bullying-ul este definit ca fiind o formă de comportament abuziv, intenționat și repetat prin care o persoană încearcă să-i facă rău unei alteia fie fizic, fie verbal sau prin diferite alte căi. Adesea persoana care este supusă unei forme de bullying este percepută de către agresor și se percepe pe sine ca fiind lipsită de resurse, vulnerabilă și neputincioasă în fața agresiunii.
2.Care sunt cauzele bullying-ului? Dar consecințele?
Există o multitudine de cauze care stau la baza acestui tip de comportament și acestea țin, cel mai adesea, de factori de mediu și sociali (reprezentarea violenței și a agresivității în mass-media ca fiind acceptabilă); factori ce țin de mediul familial (violența domestică, sexuală, emoțională sau verbală; neglijență, etc.); factori ce țin de modelele, normele și cultura socială a unui grup sau a unei clase – presiunea socială – întrucât deși bullying-ul este cel mai adesea asociat cu caracteristici individuale, mai mult de 85% din cazuri se petrec într-un grup; și un ultim factor cercetat adesea, dar nu cel din urmă ar fi personalitatea persoanei care se angajează în comportamente de tip bullying: lipsa empatiei, toleranța scăzută la frustrare, rigiditate, dorința de răzbunare și de control, dorința de a fi acceptat într-un grup sau context social sau de a obține avantaje de pe urma persoanei supuse agresinii.
Consecințele acestui tip de comportament sunt, de asemenea, diverse și cu efect îndelungat precum: anxietate, depresie, comportamente de auto-mutilare, dependența de substanțe, reactivitatea și angajare în comportamente de agresivitate ca răspuns la agresivitate, reacții somatice (simptome fizice care nu pot fi explicate de cauze medicale); scăderea interesului pentru învățătură și școală, în general, ș.a.m.d.
3.Este cunoscut faptul că adolescenții trec printr-o perioadă în care comunicarea cu cei din jur devine dificilă, aceștia având tendința de a se închide în ei; cum identificăm o victimă a fenomenului bullying?
Este foarte important să înțelegem ce înseamnă un comportament de tip bullying pentru a nu risca să considerăm orice tip de comportament problematic la un anumit moment în timp ca fiind bullying. Principalele componente la care este nevoie să fim atenți sunt: repetitivitatea (o persoană sau un copil care își alege o țintă pe care o agresează în mod sistematic); dezechilibrul de putere: persoana agresată este, adesea, mai tânără, mai mică, mai slabă, mai vulnerabilă și mai puțin capabilă de a se apăra în fața agresiunii; și intenția de a răni: persoana se bucură atunci când celălalt suferă și își ia satisfacție și plăcere din provocarea agresiunii.
4.Din rolul de prieten, dacă dorim să îi oferim ajutor victimei, cum o putem face? Ce este bine să face și ce ar trebui evitat în aceste situații?
Cred că prezența și disponibilitatea de a rămâne aproape de persoana care a suferit sau suferă de pe urma bullying-ului este primul pas. Tocmai pentru că adesea, frica, nesiguranța și neputința ne pot face să stăm deoparte. Îi putem oferi susținere și ajutor persoanei ajutând-o, mai ales să nu se identifice cu poziția de victimă – bullying-ul este o formă de comporament, nu o etichetă identitară a unei persoane și, în timp sau în funcție de context, acel comportament se poate schimba, transforma, etc. La fel și atunci când suferi un abuz, de orice fel, nu devii doar rezultatul acelui abuz – acel abuz ți se întâmplă și e nespus de important să putem să trecem și să vedem dincolo de eticheta de victimă, să ajutăm persoana să-și identifice resursele și punctele forte și ancorele relaționale și sociale pe care le are, să-i oferim spațiu să vorbească despre ce i se întâmplă, să căutăm împreună, acolo unde se poate soluții (însoțim persoana în pauze sau în locurile unde există riscul de abuz, ignorăm persoana cu comportament agresiv, găsim persoanele potrivite cu care ar putea să vorbească dacă este neovie de intervenția unui adult, a unui superior, a unei persoane specializate), ne ajutăm prietenul/a să se gândească și la alte aspecte ale vieții unde este puternic/ ă, vesel/ă, în siguranță și putem să creăm mai multe contexte împreună în care să ne simțim bine și descurcăreți astfel încât situația de bullying să rămână o situație dificilă ce necesită gestionare complexă, dar nu toată viața și identitatea persoanei agresate.
5.Fiind un subiect delicat, care a provocat anumite traume- atât psihice, cât și fizice- în situații mai grave, cum este indicat să inițiem o conversație care să vizeze acest subiect?
„Calea spre iad este pavată cu intenții bune” și, de multe ori, în încercarea noastră de a ajuta ne poziționăm în rolurile de „salvatori” riscând, de multe ori să facem prea mult prea devreme sau să devenim, la rândul nostru, agresivi – întrucât orice lucru forțat sau prematur, poate fi resimțit ca o încălcare a spațiului, a intimității și poate produce fix opusul a ceea ce încercăm. Cred că inițierea unei conversații ar putea fi: „Ai vrea să îmi spui mai multe despre…?”, „Cum te simți cu privire la…” poate chiar „Nici nu știu ce să îți spun și nu aș vrea să îți fac mai mult rău venind peste tine cu soluții sau interpretări, dar vreau să știi că sunt aici și sunt disponibil să te ascult dacă ai nevoie de asta sau dacă ai nevoie de ceva anume sau de altceva, spune-mi sau arată-mi.” Iar, în cazul în care am trecut printr-o situație similară sau cunoaștem îndeaproape cum e, putem iniția o conversație plecând de la acest lucru – nu pentru a minimiza în niciun fel experiența și trăirea celuilalt comparându-o cu a noastră, ci pentru a crea, cu empatie și deschidere un spațiu comun de experiență analizând reacțiile, resursele și mecanismele diferite pe care le putem avea și cum putem să ne ajutăm unii pe alții să schimbăm perspective și să ne angajăm în comportamente diferite și mai funcționale pentru noi în contexte de risc.
6.De unde pleacă acest fenomen? Există un tipar al agresorilor? Ce îi împinge pe acești indivizi să recurgă la astfel de gesturi?
Bullying-ul este o problemă relațională care, așa cum am spus mai sus, are mai multe cauze și nu întotdeauna putem reduce un comportament la o singură rădăcină – ar fi poate mai ușor dacă am putea face așa, însă realitatea noastră interioară este una complexă și nu întru totul conștientă și reacțiile și comportamentele noastre în lumea exterioară nu pot avea decât aceeași complexitate. Încercăm adesea să identificăm o anumită sursă sau rădăcină a unei emoții, a unei acțiuni sau a unui comportament, însă mai degrabă facem asta pentru a încerca să avem un anumit control decât să ne simțim neputincioși. Cred că relațiile pot deveni problematice în orice moment al existenței lor dintr-un infinit de motive – de la faptul că suntem diferiți și uneori tolerăm mai greu diferențele și căutăm doar similaritățile, din dezechilibru de putere și lupta pentru dominare (care, în anumite situații și pentru anumite persoane devine extrem de importantă), incapacitatea de a ne regla emoțiile și a apela la gândirea critică în situații dificile sau tensionante (invidie, gelozie, furie, sentiementul nedreptății, etc.). Persoanele care se angrenează în comportamente de tip bully sunt, adesea, nefericite și cu un grad ridicat de frustrare și consideră că sunt îndreptățite să se comporte așa cum o fac fie ca răspuns la propriile lor nevoi și dorințe (de putere, de statut, de atenție, etc.), fie conform credințelor înrădăcinate despre ce este bine sau rău potrivit propriului barometru moral (nu e ok să fii mic, gras, de altă etnie sau religie sau orientare sexuală ș.a.m.d.).
Nu cred că există un singur tipar și nici un singur context sau o singură etapă, cred că atunci când suntem în dezechilibru și în suferință, când ne simțim îndreptățiți să trăim anumite lucruri sau să ni se întâmple anumite lucruri și când îi tratăm pe ceilalți ca fiind „altfel/ diferiți/ răi/ etc.”, putem ajunge, fără să realizăm să ne angajăm în astfel de comportamente. Pentru ca un astfel de comportament să ajungă trăsătură de personalitate e nevoie de un context favorabil – fie există încurajare (mentalitatea de tipul: „dacă arăți că ești slab, te distrug ăștia”, „pe copii nu trebuie să-i pupi decât în somn, altfel își iau nasul la purtare și trebuie să-ți știe de frică”, „numai cei cu tupeu au noroc în viață” și câte și mai câte), fie nu este identificat și adresat la timp de cei ce ar putea interveni și sunt responsabili să o facă; fie există o etichetă care i se pune persoanei cu un comportament de tip bully și atunci această etichetă devine identitate și e greu de schimbat fără disponibilitatea și credința celorlalți că se poate.
7.Credeți în schimbare din victimă în agresor? De ce are loc aceasta?
Rolurile și mecanismele noastre psihice nu sunt fixe și schimbarea este singura certitudine a psihismului nostru și, în final, singura certitudine pe lângă mortalitatea noastră. Noi vorbim adesea despre triunghiul dramei sau triunghiul lui Karpamn, după inițiatorul acestei teorii – conform căreia, în dinamicile de relație nesănătoase, avem tendința să ne poziționăm în unul din trei roluri – agresor sau persecutor, victimă sau salvator și, de regulă, aceste poziții de viață nu sunt absolute, chiar dacă fiecare dintre noi ne putem identifica sau intra automat, ca urmare a experienței și repetabilității, într-un anume rol mai ușor decât în altul. Cu siguranță victima poate să ajungă agresor – Alfred Adler, fondatorul psihologiei individualiste și al teoriei complexului de inforioritate și superioritate, considera că nimeni nu stă într-o poziție de inferioritate prea mult timp și, mai devreme sau mai târziu, mai funcțional sau mai puțin face ceva să iasă de acolo – ideal, ar fi să se repoziționeze diferit schimbând perspectiva, adesea însă se întâmplă să trecem de la o extremă la alta și de la o poziție extremă la alta – din victimă în agresor, din agresor în victimă, din salvator în victimă sau agresor și tot așa.
Cel mai adesea aceste roluri sau schimbări de roluri au legătură cu credințele noastre de noi, ceilalți și lume și cu reacțiile noastre emoționale la aceste credințe și doar conștientizându-ne și cunoscându-ne credințele, gândurile, emoțiile și comportamentele și corelându-le cu realitatea noastră relațională exterioară putem ieși din acest triunghi dramatic, cel mai adesea construind dinamici sănătoase și sigure cu alte persoane.
8.Cum este afectată viața adultă a unei victime ale acestui fenomen?
Atunci când vorbim despre bullying, vorbim mai ales de comportamente agresive manifestate de copii și adolescenți, cu toate că el se manifestă (chiar dacă sub alte denumiri și definiții) la orice vârstă. Uneori anumite forme de bullying ne pot afecta pe termen lung, chiar și pe viață, indiferent de vârsta la care are loc agresiunea, însă cu cât suntem mai mici și ne simțim mai neajutorați și vulnerabil cu atât mai intense și de durată efectele în timp întrucât expunerea la comportamente agresive intenționate și, mai ales, repetitive, în care ne simțim lipsiți de valoare, slabi, vulnerabili și neputincioși ne va face să ne simțim singuri, izolați, neîncrezători în propriile forțe și în ceilalți, anxioși în diferite contexte, depresivi sau cu schimbări de dispoziție ș.a.m.d. Atât timp cât în jurul nostru nu există și relații sigure și un mediu în care să ne simțim văzuți, acceptați, valorizați și susținuți, putem duce cu noi dificultățile din copilărie până târziu în viața adultă. Este important ca, indiferent de vârstă și de momentul în timp în care s-a produs bullying-ul, să acționăm – să vorbim despre asta, să căutăm ajutor fie în cei din jur, fie ajutor de specialitate.
9.Un sfat pentru persoanele care trec prin momente mai dificile. Ce îi poate ajuta să ușureze aceste momente?
„Fă ceea ce poți, cu ceea ce ai, acolo unde ești” – este o afirmație a lui Theodore Roosevelt de care sunt foarte atașată întrucât mi se pare extrem de ancorată în realitate. Ne-am dori, adesea, să trăim într-o lume în care binele este pretutindeni și dacă noi ne considerăm buni și încercăm să facem bine, atunci și ceilalți vor fi buni și lumea va fi dreaptă. Realitatea, însă, ne arată adesea că lucrurile stau diferit și întrebările de tipul „De ce eu? De ce mie?” nu doar că nu ajută, ci dimpotrivă, ne adâncesc neputința, nedreptatea și lipsa de reusrse. Indiferent care e situația în care ne aflăm la un momentdat și suntem încă vii pentru a povesti despre asta, există o cale – oricât de mică, oricât de diferită de soluția ideală pe care o avem noi în cap (dacă aș fi mai puternic, mai bogat, mai înalt, mai curajos, mai etc., atunci nu mi s-ar întâmpla x) – atunci când ne găsim într-o situație dificilă să ne întrebăm, în primul rând, care ne sunt resursele? Care este minimul pe care pot să-l fac? Să ignor, să plec, să tac, să acționez, să vorbesc cu cineva, să învăț ceva nou, să fac un copromis, să accept, să încerc să schimb? Poate fi oricare dintre variante, toate o dată sau niciuna – important e „să fac ceea ce pot cu ceea ce am acolo unde sunt”. Este o pildă care mie îmi este dragă și care spune, așa cum mi-o amintesc:
„Se făcea că, într-o pădure, a izbucnit un incendiu uriaş. Animalele fugeau speriate care încotro, până şi cele mai voinice dintre ele. Doar o micuţă pasăre colibri zbura până la un râu din apropiere şi aducea neobosită apă în cioculeţul ei, în încercarea zadarnică de a stinge focul. Privind la nenumăratele ei drumuri, un elefant i-a spus:
– Tu chiar nu vezi că munceşti degeaba?
– Îmi fac şi eu partea mea, a răspuns mica vietate şi a continuat să stropească, cu câte o picătură, flăcările imense.”
