Crema de ciocolată Nutella, pralinele Ferrero Rocher, ouăle Kinder, dulciurile Tic Tac și deja îmi ploua în gură când mă gândesc. Responsabilul pentru aceste mici plăceri dulci a fost Michele Ferrero, cel mai bogat italian și proprietarul unui imperiu de ciocolată.
Din păcate, Michele Ferrero, omul care a reușit să transforme o firmă de provincie în cel mai important grup financiar din Italia, s-a stins din viață ieri, la Monaco, la vârsta de 89 de ani, după mai multe luni de suferință. Cu o avere de peste 20 de miliarde de euro, el era cel mai bogat italian și pe locul 30 în topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume.
Grupul Ferrero are vânzări anuale de 8 miliarde de euro în toată lumea și va rămâne în mâinile familiei, după ce Michele, fiul fondatorului Pietro, a reușit să îl transforme într-una dintre marile companii ale Europei, cu afaceri în 53 de țări din întreaga lume.
Cel mai probabil, compania va fi preluată de fiul său, Giovanni, asta după ce fratele său, Pietro, care ar fi trebuit să îi urmeze lui Michele Ferrero la conducere, și-a pierdut viața în urma unui atac de cord.
Michele Fererro avea reputația unui om serios, puternic, care s-a menținut mereu departe de ochii presei, însă care și-a recompensat mereu cu generozitate angajații și a contribuit mult la dezvoltarea comunităților în care își desfășura afacerile. Mai mult, acesta va rămâne în inimile tuturor prin bunătățile dulci pe care le-a creat.