Câțiva tineri, studenți ai Facultății de Geografie din cadrul Universității din București, au pus la punct un plan prin care își doresc ca dezvoltarea durabilă din România să fie o posibilitate și nu o ficțiune, iar turismul să fie într-adevăr o ramură de bază a economiei românești.Este vorba despre dezvoltarea conceptului de volunturism, care deși în străinătate este cunoscut și promovat în rândul cetățenilor, în România abia acum se face auzit urechilor curioșilor.
Aceștia și-au propus lucruri îndrăznețe și au înființat Clubul Român pentru Volunturism, o organizație independentă, neguvernamentală, non-profit, fără scop patrimonial și apolitică, ce își propune să contribuie la dezvoltarea durabilă (culturală, educațională, socială, economică) în diferite zone de interes, precum și la dezvoltarea comunităților locale și promovarea turismul durabil în special în rândul tinerilor, contribuind astfel la schimbarea atitudinilor acestora față de mediu, având la bază valori precum: calitatea, continuitatea, echilibrul, adică exact ceea ce presupune VOLUNTURISMUL, cuvântul rezultat din urma contopirii termenilor de VOLUNTARIAT și TURISM.
Clubul Român pentru Volunturism încurajează practicarea unui turism durabil de calitate care să asigure o experiență valoroasă pentru vizitatori, îmbunătățind în același timp calitatea vieții comunității gazdă, dar și identitatea sa culturală. Clubul își propune așadar, reducerea sărăciei și protejarea mediului prin asigurarea exploatării optime, utilizarea rațională a resurselor naturale, promovând principiul echilibrului între nevoile industriei turistice, ale partizanilor mediului și comunității locale, cu beneficii economico-sociale, distribuite corect, tuturor actorilor implicați.Clubul Român pentru Volunturism va adopta și dezvolta ideea de voluntariat ca un mod eficace de educaţie civică, fiind axat pe satisfacerea motivațiilor volunturiștilor precum și pe imersiunea culturală dintre aceștia și comunitatea gazdă.
”Ne dorim foarte mult ca în România să se practice un turism responsabil, de calitate, un turism care să îmbunătățească în timp calitatea vieții comunităților gazdă, să promoveze tradițiile și obiceiurile satului românesc, iar prin acestea, să ofere vizitatorilor experiențe valoroase.România este o țară cu un potențial turistic extraordinar, avem mare, munte, câmpii, dealuri, avem tradiții, obiceiuri, oameni care au lăsat în urma lor cetăți, castele, monumente de o mare valoare istorică și culturală. Credem cu tărie în acest proiect pentru că suntem siguri că generația noastră nu ”doarme”, generația noastră construiește”, afirmă Alin Grigore, Președintele Clubului Român pentru Volunturism.
Alin Grigore, Alexandru Poștoacă, Georgiana Gașpar și Alina Simion sunt inițiatorii proiectului. Toți cei 4 prieteni sunt studenți ai Facultății de Geografie și voluntari activi în cadrul Asociației Studenților Geografi (ASG), Asociației Studenților din Universitatea București (ASUB) și în cadrul Uniunii Studenților din România (USR).
Dacă Alin și Alex sunt axați pe turism, Georgiana se ocupă de didactica echipei iar Alina este omul de mediu.
Aceștia pot fi contactați atât la adresa de e-mail volunturism@gmail.com cât și pe pagina de facebook, www.facebook.com/ClubulRomanPentruVolunturism.