Anul acesta, DevCon Live 2021 s-a desfășurat pe parcursul a 2 zile, online, în format virtual. În perioada 3-4 Noiembrie, peste 5000 de participanți au luat parte la 57 de sesiuni tehnice susținute în cadrul a 9 conferințe dedicate cu focus pe tehnologiile momentului: Java, .NET, Data, AI & Machine Learning, Web & Mobile, Women in Tech. Alături de 18 companii partenere, peste 60 de speakeri din întreaga lume, evenimentul a generat un număr de 80.000 de interacțiuni în zona de Agendă, Expo-Area, standuri virtuale, dar și prin sesiuni.
În fiecare toamnă, DevCon Live reunește profesioniști IT care discută despre cele mai noi tendințe din domeniu tech, oferă provocări din experiențe proprii, studii de caz și exemple de proiecte de impact, sesiuni de live coding, la finalul cărora, oferă răspunsuri punctuale la întrebările participanților. Timp de 2 zile, agenda evenimentului, a adus împreună invitați din 3 continente, care s-au sincronizat pentru a contribui la realizarea a 30 de ore de conținut tehnic, care au atins o varietate de tehnologii și arii de interes.
Pentru această ediție, sponsorul principal al evenimentului a fost MassMutual România, prezent în ambele zile de eveniment în agenda cu sesiuni tehnice susținute de experții MassMutual și MassMutual România. Discursul pentru deschiderea oficială a evenimentului a fost susținut pe 3 noiembrie, de către Mike Makar, Head of MassMutual România, pe scena Java Con.
Agenda evenimentului a cumulat 12.875 vizite din partea participanților, iar printre cele mai active scene se numără Java Con și Web & Mobile Con. În ceea ce privește zona expozițională, în cadrul acesteia au fost realizate peste 9.500 de interacțiuni.
Câteva impresii despre eveniment:
”Participarea la DevCon Live 2021 a fost pentru noi o experiență foarte valoroasă și suntem bucuroși că am putut să susținem un eveniment de o asemenea anvergură. Vom continua să investim în proiecte care au ca scop dezvoltarea profesională a specialiștilor din piața de tehnologie. Considerăm esențială continuarea procesului de învățare și consolidarea compețentelor fiecărui profesionist IT, precum și implicarea activă în comunitatea din care facem parte.” – Michael Makar, Head of MassMutual România
“Ne bucurăm să vedem că putem ducem ștafeta evenimentelor virtuale IT mai departe și în această toamnă. Ce-a de-a doua ediție virtuală DevCon Live a reprezentat un eveniment de anvergură, fiind un eveniment premium dedicat pasionaților de tehnologie și developerilor din România și nu numai. Pentru interacțiunea din cadrul evenimentului am dezvoltat împreună cu partenerii noștri mecanisme noi, zona de Gamification, quiz-uri, treasure hunt-uri, dar și discuții live la standurile companiilor, unde participanții s-au putut conecta și au putut interacționa cu reprezentanții partenerilor. La finalul celor 2 zile de conferințe, tragem linie și putem afirma că, și de această dată, DevCon Live 2021 a însemnat comunitate, interacțiune, iar cei peste 5000 de participanți înscriși la această ediție au avut parte de o experiență virtuală complexă, cu conținut de calitate și sesiuni susținute de speakeri de top. ” – Carla Tirnacop, Project Manager DevCon Live
“A fost o plăcere să fac o sesiune la DevCon Live 2021, organizarea a fost fantastică, profesionistă și de ajutor. Va fi o plăcere să particip la următoarele ediții ale conferinței, chiar și fizic, dacă restricțiile Covid vor fi ridicate în viitor.“ – Lorenzo Barbieri, Cloud Solution Architect la Microsoft
Printre subiectele prezentate și apreciate în cadrul conferințelor de către speakerii internaționali și locali amintim:
- topul celor mai bune practici de securitate pentru Azure,
- a 17-a lansare a platformei Java,
- autentificarea și autorizarea în Blazor,
- generatoarele sursă Roslyn,
- gestionarea infrastructurii ca și cod (IaC) în Amazon Web Services,
- importanța containere de testare pentru produse,
- învățarea prin consolidare (RL) – o nouă paradigmă pentru inteligența artificială în următorii câțiva ani,
- despre cum folosesc companiile Augmented, Virtual sau Mixed Reality pentru a construi experiențe care să le îmbunătățească interacțiunea cu clienții,
- Data fabric – tendința tehnologică numărul 1 pentru 2022.
Ziua de 4 Noiembrie s-a încheiat cu un Masterclass Data, AI, ML & RPA susținut de Lucas Adams, Head of Data Integration Platforms la MassMutual și cu o sesiune oferită pe pagina de Facebook DevTalks, prin care Dr. Merritt Moore a povestit despre parcursul său către acest fusion – artă și tehnologie, care va oferi multe reușite și proiecte inovatoare pentru interesul global, promovând astfel un discurs pentru tinerele generații de femei care investesc într-o carieră în domeniile STEM.
Un punct cheie al evenimentului a fost și de această dată, scena de Women in Tech susținută de către partenerul – 3Pillar Global, însumând 4 sesiuni prezentate de femei pasionate de tehnologie, unde participanții au aflat detalii despre provocările și oportunitățile pe care acestea le au în demersul de a-și construi cariera în IT, dar și ce instrumente sunt necesare în dezvoltarea personală și profesională.
Scenele dedicate sesiunilor de masterclass au reprezentat la această ediție o oportunitate de dezvoltare și învățare; partenerii evenimentului au susținut prezentări tehnice de 1 oră și 30 de minute, în urma cărora participanții au primit informații relevante despre: construirea unei relații prospere – de la ce procese stau în spatele unei industrii de beverages și până la dezvoltarea de soluții IT; folosirea fluxului de evenimente în timp real pentru a integra diverse tehnologii într-o platformă și despre cum se realizează abordarea socio-tehnică alternativă – respectiv despre ce este Mesh-ul de date.
Astfel, organizatorii și partenerii acestei ediții au creat împreună un spațiu virtual din care nu au lipsit interacțiunea și diversitatea activităților pe toată durata celor 2 zile. DevCon Live 2021 a inclus concursuri, quiz-uri și activități de tip treasure hunt, iar provocările lansate de companii au adus participanților dintre cele mai diverse premii dintre care menționăm: căști Apple AirPods Pro, un Laptop 2 în 1 Lenovo IdeaPad, Boxe inteligente cu ceas Alexa Amazon Echo Dot 4, o trotinetă electrică.
Experiența DevCon Live 2021 este realizată cu sprijinul partenerilor:
MassMutual România – sponsor principal al ediției de anul acesta;
ING Tech România, DB Global Technology, Cognizant Softvision, 3Pillar Global – susținători ai scenei Java;
Vodafone România și Raiffeisen Bank – susținători ai scenei Java Master;
Cegeka – susținător al scenei .NET;
Thoughtworks România, Molson Coors GBS, BCR și K2View – susținători ai scenei DATA, AI & ML;
BearingPoint România – susținător al scenei Web & Mobile.
De asemenea, 3Pillar Global a susținut comunitatea femeilor din IT&C, prin scena Women in Tech.
Track Sponsors: Garrett, Playtika, DKV EURO SERVICE ROMANIA, 888Sparkware.
Eveniment plăcut de Radio Guerilla.
Mai multe informații despre eveniment, dar și despre viitoare proiecte pot fi accesate pe www.dev-con.ro și pe pagina de Facebook DevTalks România sau la adresa de email contact@dev-con.ro.
Despre Catalyst Solutions:
Catalyst Solutions este o companie românească de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 15 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum:
• www.hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare;
• Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, are loc pe hipo.ro de două ori pe an și aduce impreuna 200.000+ candidați și 80 angajatori la fiecare ediție;
• DevTalks, eveniment care reunește 5.000 de profesioniști IT pasionați de web, online, cloud computing și big data;
• DevCon 2021, cea mai influentă conferință online dedicată profesioniștilor IT.
• Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 300 de tineri români;
• Studiul Cei mai doriți angajatori, cel mai cuprinzator instrument de pe piață care măsoară gradul de atractivitate al brand-urilor de angajatori, precum și așteptările pe care tinerii le au de la aceștia.