Poezia nu vorbeşte. Poezia tace despre cuvinte. (Costel Zăgan)

POEZII

Se spune ca finlandezul este cel mai timid si tăcut din Europa, despre german auzim că s-a născut cu tehnica în sânge; italianul se pare că e cel mai bun amant, în timp ce francezul e de o eleganță epatantă. Și românul…? Ei bine, românul s-a născut poet.

 

,,Mie mi-e drag românul şi ştiu a preţui bunătăţile cu care l-a dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc şi să-l ascult, căci el e simplu şi frumos în înfăţişarea lui; căci e curat, înţelept, vesel şi poetic în graiul său. Am multă sperare într-acest neam a cărui adâncă cuminţie e tipărită într-o mulţime de proverburi, unele mai înţelepte decât altele; a cărui închipuire minunată e zugrăvită în poveştile sale poetice şi strălucite ca înseşi acele orientale; al cărui geniu, în sfârşit, luceşte atât de viu în poeziile sale”, spune același Alecsandri care l-a desemnat poet din naștere pe român.

Să îi mai dăm sau nu dreptate acum, când pare că tehnologia ne inhiba partea sensibilă și poetică; acum, când peste Goga, Blaga și Eminescu s-a așezat praful în bibliotecă, când copiii învață mecanic poezii la școală, doar-doar n-or lua o notă mică, iar adolescenților li se ordonă să analizeze o poezie, nu să o simtă? Îndrăgostiții nu se mai grăbesc să-și aștearnă iubirea în rime, pe hârtie astăzi. Un SMS rapid și searbăd rezolvă multe. La cel mai superficial nivel, evident, dar asta este altă mâncare de pește.

Am putea să-i acordăm credit, totuși, românului, căci în unele suflete încă e sădită sămânța să poetică. Încă se înfioară de singurate când se plimbă seara, lângă lacul cel albastru, în așteptarea utopiilor minții sale complexe. Luceafărul încă mai strălucește pe bolta sufletului sau sara, pe deal, când parcă o privește pe ,,ea” pentru întâia oară. Încă atârnă greutăți de plumb asupra sufletului sau închistat și încă nu-și găsește locul în lume. Românul încă se aruncă în ghearele leoaicei tinere numite iubire, ori de câte ori o întâlnește, fără să-i pese de nimic; încă mai poartă-n el sârguință străbunilor ce-au transformat sapa-n condei și brazda-n călimară. Iar în inima sa bună, românul încă are imensa capabilitate de a-și dărui iubirea și a iubi cu dăruire totul: și flori și ochi și buze și morminte.

,,Geniul poporului român, fie din orice provincie, este pretutindini bogat de poetice comori.” (Vasile Alecsandri, ,,Românii si poezia lor”)

 

Sursă fotografie: www.dervent.ro