România - Albania, meciul decisiv al noii generații
Răzvan Raț într-un duel în timpul meciului cu Elveția, scor 1-1.

România – Albania, meciul decisiv al noii generații! Cam asta este importanța meciului de duminică. Mulți dintre jucători nu știu dacă reușesc să conștientizeze cu adevărat însemnătatea acestui meci și felul în care le poate schimba cariera, însă sunt convins că vor da tot ce au mai bun pentru a obține victoria.

Cu un singur jucător din tot lotul care a mai participat vreodată la un turneu final (Răzvan Raț în 2008), tricolorii nu dispun de experiența necesară pentru a gestiona astfel de meciuri cu maturitate și seriozitate.

Au jucat un meci excelent cu Franța, atât din punct de vedere tactic, cât și ca nivel al mobilizării și optimismului în șansa noastră de a ne lupta de la egal la egal cu favorita câștigării turneului final. Totuși, am pierdut la limită, cu 2-1 doar după un gol senzațional al lui Dimitri Payet și am atras admirația tututor la finalul meciului.

Ne așteptam de la un meci mai bun împotriva Elveției. O victorie ar fi rezolvat în proporție de 90% ecuația calificării în optimile de finală. Nu a fost să fie. Am condus cu 1-0, însă nu am fost capabili să ținem de rezultat, am cedat repede inițiativa, iar Elveția, la fel ca și Franța, ne-a taxat cu un gol imparabil în vinclul porții apărate de Tătărușanu.

Puteți urmări AICI cele mai importante faze din meciul cu Elveția:

Nu vreau să-mi dau prea mult cu părerea, nici să încep ca Ilie Dumitrescu să zic că Stanciu sau mai știu eu ce juctător nu a stat cum trebuie în axul central, ori să critic echipa națională în fiecare secundă pentru orice greșeală precum „marii specialiști” care n-au pus o dată piciorul pe minge gen Radu Banciu sau Decebal Rădulescu. Până la urmă baieții ăștia au ajuns la un turneu final fără să piardă vreun meci, au primit doar două goluri în întreaga campanie de calificare, iar eu cred că ar trebuie apreciați și aplaudați pentru asta, nicidecum criticați.

Este adevărat, suntem singura echipă care a marcat din două penalty-uri în două meciuri la EURO 2016 și nu am reușit să înscriem din acțiune sau alte faze fixe: lovituri libere, cornere etc. Dar acest aspect contează mult prea puțin. Atât timp cât am fost în stare să înscriem, vom fi capabili și împotriva Albaniei. Nu cred că se va supăra nimeni dacă vom primi un al treilea penalty și vom câștiga cu 1-0.

Important este să câștigăm, nu cum câștigăm, așa că echipa IQool le urează mult succes tricolorilor în meciul cu Albania și ca după meci 20 de milioane de români să fie fericiți.

Sursă foto: thatsagoal.com

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here