vineri, aprilie 19, 2024
Recrutare IQool
AcasăLifeStyleRomânia Contează! România Donează!

România Contează! România Donează!

Am fost cu toţii sensibilizaţi şi ne-am mobilizat în momentele grele să mergem şi să donăm sânge (vezi Colectiv). De ce o facem doar când tragediile sunt atât de mari încât nu ne pot lăsa indiferenţi? Tragedii se întâmplă zilnic, oamenii mor zilnic pentru că spitalul nu a avut câteva sute de grame de sânge necesare pentru respectiva persoană. Oamenii sunt învăţaţi să reacţioneze la o problemă atunci când îi afectează direct, când o rudă sau un prieten apropiat păţeşte ceva. Este normal pe undeva..

Trebuie să gândim mai mult în perspectivă şi mai puţin închişi în acest prezent. Ştiu că s-au făcut multe campanii de conștientizare a importanţei donǎrii de sânge, dar nu ştiu câte dintre aceste campanii au creat un comportament în sine pentru oameni ca să doneze la un anumit interval de timp.

Lumea se schimbă tot mai mult. Suntem zilnic asaltaţi de ştiri despre atacuri teroriste, crime odioase, tragedii umane. Trăim vremuri din ce în ce mai nesigure în care putem fi oricând victimele celor enunţate mai sus.

Institutul Clinic Fundeni ne cere ajurorul.

„Conducerea Institutului Clinic Fundeni face un apel la persoanele apte de a dona sânge, pentru aprovizionarea cu produse de sânge necesare pacienților internați în această unitate medicală, deoarece există riscul de a le pune în pericol viața acestora. Institutului Clinic Fundeni – se precizează în comunicat – reprezintă o unitate medicală în care sunt internați peste 60.000 pacienți anual, marea majoritate cu afecțiuni grave, complexe, complicate din domeniul hematologiei, gastroenterologiei, chirurgiei, urologiei, neurologiei, pediatriei, medicinei interne şi nefrologiei.”

hghfh

Am auzit de multe ori expresia „A murit cu zile”. Ei uite, eu nu vreau să o mai aud. Nu în cazul în care decedatul avea nevoie urgentă de sânge.

România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte donarea de sângeCentrul de Transfuzie Sanguină București se confruntă cu o lipsă acută de sânge, cu un deficit de 30%. În acest moment, chiar și cu ajutorul caravanei de sânge, abia dacă se mai adună 200 de pungi pe zi”, a declarat directorul unităţii, dr. Doina Gosa.

În Uniunea Europeană se înregistrează anual peste 20 de milioane de donări de sânge – un gest de o remarcabilă solidaritate pe care cetățenii europeni îl fac față de semenii lor care au nevoie de transfuzii. În România, doar 1,7% din populaţia adultă donează sânge, faţă de 66% în Austria sau 52% în Franţa. De aceea, la noi în țară există o nevoie permanentă atât de sânge, de preparatele sangvine, cât și de donatorii fideli. Fiecare om din cei peste 7 miliarde de locuitori ai planetei are nevoie, cel puțin o dată în viață, de sânge de la altă persoană. 

Zilnic, în România, e nevoie de 1000 litri de sânge. 450ml sânge donat salvează 3 vieţi. Durează 10 minute să donezi sânge.

Haideţi să nu mai fim atat de comozi şi sǎ ȋncercǎm să ne facem timp să donǎm cât de cât regulat. Suntem români şi ne considerǎm patrioţi. Mai presus de toate, suntem oameni şi trebuie sǎ ne ajutǎm. E cea mai simplǎ cale.

IQool şi (Asociatia Tinerilor Bucuresteni) fac un apel cǎtre toţi cititorii şi oamenii sǎ meargǎ şi sǎ facǎ un simplu gest. Se vor ȋntoarce acasǎ cu un gând nobil, acela că, undeva ȋn ţarǎ, un om a fost salvat. 

Știm că cititorii IQool sunt nişte oameni inteligenţi şi mişto, dar mai știm că sunt solidari şi implicaţi.

Aici puteţi găsi lista tuturor centrelor unde puteţi dona sânge din Bucureşti şi din toată ţara.

Surse foto: www.stirileprotv.ro, www.valentinbosioc.com

Surse info: www.miscareaderezistenta.ro, www.groovehour.com, www.asociatiareact.ro, www.sanatateatv.ro, www.doneazasange.ro

Vlăduț Sasu
Vlăduț Sasu
Sunt o persoană optimistă şi dornică să afle lucruri noi. Îmi place să scriu şi să îmi exprim părerile despre subiectele de actualitate. Consider că tinerii sunt principalii vectori ai schimbării în societatea romanescă şi că viitorul acestei ţări este în mâinile lor. În rest, sunt un tânăr cât se poate de normal cu preocupări specifice vârstei. Îmi dau seama când fac greşeli şi încerc să nu le mai repet.
RELATED ARTICLES

Most Popular