tricouri

Asistăm de câţiva ani la o creştere a diversificǎrii a ceea ce înseamnă modelele, dar mai ales mesajele de pe tricouri. Menţionez că nu sunt specialist în fashion, ci doar observ. Mesaje amuzante, citate celebre sau simple imagini ale unor personalităţi, toate reprezintă o încercare de personalizare a celor care le poartă. În ziua de astăzi ai posibilitatea de a-ţi imprima pe tricou orice îţi doreşti, orice te reprezintă sau îţi place. Este o modalitate de a arăta lumii o parte din cine eşti, înainte de a te cunoaşte cu adevărat.

Anumite mesaje sunt atât de lungi încât nu apuci să le citeşti până la capăt, deoarece treci de persoana respectivă. Altele îţi stârnesc un mic zâmbet sau chiar îţi provoacă râsul. Am intrat şi eu la rându-mi în această „horă” a modei tricourilor personalizate. Am avut parte acum ceva timp de o întâmplare amuzantă. Mergeam pe stradă şi la un moment dat un copil de cinci – şase ani mă arată cu degetul şi îi spune uimit mamei sale „ Uite mami! Batman.” Pe moment, uitasem cu ce eram îmbrăcat, dar apoi am realizat motivul spuselor copilului. Am zâmbit şi am realizat apoi ce impact au aceste mesaje de pe tricouri.

Aşa cum cred că fiecare dintre noi am avut un pulover extrem de urât ȋn copilǎrie de care acum poate ne este ruşine, la fel cred că fiecare dintre noi avem măcar un tricou personalizat printre haine. Este o dovadă că nu ne prea putem lupta cu moda. Încă din copilărie atunci când apărea un model de tricou, haină sau încălţăminte, cu toţii doream să îl avem. Nu conta faptul că eram îmbrăcaţi la fel ca toţi ceilalţi copii din gaşcă. Era o dovadă că suntem şi noi în rând cu lumea. Astăzi este de neconceput să ieşi pe strada ȋmbrǎcat în acelaşi model de tricou ca prietenul de lângă tine, dar este absolut obligatoriu să porţi un articol vestimentar al unui brand celebru.

Mai nou, chiar şi partidele politice se promovează prin tricouri cu mesaje de genul „Keep calm and vote “x” “, în timp ce majoritatea fotbaliştilor afişează tricouri cu mesaje după fiecare gol marcat. Aria de utilizare a acestor tricouri cu mesaje este astfel una foarte largă. Unul dintre lucrurile cele mai bune al acestui trend este faptul că îţi dă posibilitatea de a fi creativ fără nicio constrângere. Poţi fi, la rândul tău, creator. Ţine doar de capacitatea ta de inovare. În plus, străzile sunt mult mai „colorate” astfel.

Sursa foto: mgmbest.ro/