BookLand Evolution -afis

În ultima vreme se vorbește tot mai mult despre educație. Se pare că, ușor, ușor, românii realizează importanţa acestui pilon care stă la baza existenței unei societăți civilizate.

Ca să-l cităm pe Spiru Haret: “Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara.”. Însă milioane de tineri se confruntă cu cele două lumi paralele: online și offline. Așa că nu e de mirare că
sunt ușor dezorientați și nu știu încotro să o ia, deoarece la întrebările lor, de multe ori, răspunsurile corecte nu vin nici măcar din partea celor apropiați.

O variantă ar fi să stea de vorbă cu persoane care au reușit să-și îndeplinească visul iar
aceste întâlniri inspiraţionale sunt facilitate de 6 ani încoace de către Conferinţele BookLand Evolution.

Conferințele le prezintă profesioniști consacrați care vin să-i încurajeze și motiveze prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viață, accentuând importanţa dezvoltării personale prin studiu și practică.

Anual conferințele poposesc în 23 oraşe, reunind ~20,000 liceeni și studenți cu ~200 speakeri și oferindu-le o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuții libere.

În sesiunea de toamnă-iarnă Conferințele BookLand Evolution revin pe 13 Noiembrie’19 în Galaţi, la Biblioteca „V.A. Urechia“ (Str. Mihai Bravu Nr. 16), în intervalul orar 12:00-16:00 fiind invitați să vorbească: Nicoleta Nistor, Florin Toma, Florian Viorel Miu, Dana Carmen Vlad, Bianca Coropceanu, Adriana Mihailă şi Octavian Miclescu.

Nicoleta Nistor – Terapeut, Speaker, Antreprenor: ”Pe drumul propriei mele descoperiri fiecare pas m-a condus către următorul. Fiecare eşec a avut rostul lui şi a fost o lecţie pe care am învăţat-o. Dezvoltarea personală este absolut necesară în vremurile pe care le trăim. Consider că e nevoie să învăţăm să fim fericiţi, pentru că altfel, ne ia iureşul
vieţii; ne afundăm în stresul nostru zilnic, în rutina noastră şi uităm care este scopul nostru în viaţă: acela de a fi fericiţi.”

Florin Toma – Director General & Actor al Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”, Lector univ.dr. Facultatea de Arte: ”Cred foarte mult în calitatea întâlnirilor pe care le-am avut până în acest moment al vieții mele. Am avut șansa să cunosc oameni minunați care au fost providențiali pentru formarea mea ca individ, dar și ca actor. Consider că sunt
suma tuturor acestor experiențe care mi-au înlesnit devenirea. Cea mai frumoasă lecție pe care am primit-o în dar de la viață și pe care mi-ar plăcea să o împărtășesc tinerei generații este că avem puterea de a ne surprinde pe noi înșine! Limitele sunt, de fapt, propriile noastre prejudecăți.”

Florian Viorel Miu – Psiholog clinician/Psihoterapeut, Președinte Asociația ”Se poate și altfel”, Coordonator PROSALVITA: ”Trăim într-o lume influențată de media, celebrități și filme. În ceea ce înseamnă dependența, fie că este vorba de substanțe sau comportamentală, este important să percepem realitatea. De multe ori suntem păcăliți de ceea ce ni se arată, fără să căutăm dacă informația care ne este prezentată este reală sau nu. Lumea dependenței este plină de informații false în ceea ce privește partea pozitivă a consumului. Ceea ce crează plăcere pe termen scurt, de cele mai multe ori dăunează în cursa lungă a consumului. O informație corectă crează întotdeauna drumul spre alegeri
funcționale.”

Dana Carmen Vlad – Realizator emisiuni Radio-TV: ”Îmi place să ascult părerile oamenilor, să găsesc puncte comune sau provocatoare și să le încheg. Le voi vorbi tinerilor BookLand ascultându-i. Cum? Amintindu-mi de propria-mi adolescenţă, de frământările și întrebările mele esențiale – unora, între timp, găsindu-le un răspuns. La celelalte sper să găsim împreună, bucurându-ne de diversitatea opiniilor noastre.”

Bianca Coropceanu – Consultant Educaţional: ”Cărțile au devenit o prelungire a existenței mele. Ori de câte ori vreau să aprofundez un domeniu nou mă pierd printre rafturile librăriei sau ale bibliotecii consumând cu sete fiecare informație, stare sau emoție nouă pe care mi le oferă acestea. Poți fi orice personaj dorești, tu doar alege povestea. Poți
primi orice informație ai nevoie, tu doar alege domeniul. Magia cărților constă în capacitatea de a călători oriunde, oricând fără ca măcar să îți miști picioarele.”

Adriana Mihailă – Profesor matematică, Mentor, Vicepreședinte Asociația ART TERAPIE.CES.AU: ”Albert Einstein a spus: ‘Și oamenii de știință sunt artiști’. Cred că acest lucru se datorează creativității și libertății în gândire pe care atât un om de știință, cât și un artist le necesită. Deși știința era la începuturile sale o artă, acum ştiinta şi arta sunt
privite ca două entități diferite – la fel ca emisfera stângă și dreaptă a creierului – ignorând că, de fapt, oamenii au nevoie de amândouă. Fiind profesor de matematică de 25 ani și lucrând atât cu elevi de liceu, cât și de gimnaziu, am observat cât de importantă este corelarea artei cu știința. Așa am devenit interesată de domeniul STEAM. Vreau să împărtășesc elevilor importanţa libertății în gândire și a creativității în domeniul acesta, STEAM (Science, Technology, Engineering, Art, Mathematics), pentru că elevii de astăzi reprezintă generația care trebuie să privească lumea din mai multe perspective pentru a prospera și crea, pentru a avea un impact asupra lumii și modului în care aceștia vor trăi.”

Octavian Miclescu – Scriitor: ”Imi place să mă exprim mai mult în scris, decât verbal, fiindcă am nevoie de timp să întorc cuvintele pe toate părțile, să le găsesc noi rosturi. Însă accept provocarea BookLand și vin în fața tinerilor care-mi vor da la o parte toate petalele pentru a ajunge la miezul gândirii mele. Nu știu dacă eu le voi răspunde lor sau mai
curând invers…”

Intrarea este LIBERĂ!
https://book-land.ro/galati
www.book-land.ro/conferinte , www.facebook.com/BookLandConferintesiTabere/

https://www.youtube.com/c/BookLandConferintesiTabere

Comentarii

comentarii