sâmbătă, ianuarie 22, 2022
Recrutare IQool
AcasăEducație & carierăJob și internshipReMIX your WINE / reTASTE your WINE

ReMIX your WINE / reTASTE your WINE

Ȋn weekend-ul de toamnă, 24-25 octombrie, Dianei 4 ȋşi propune să devină  un spaţiu al ȋntâlnirii dintre producătorii de vin şi publicul tânăr, alternativ. Astfel, câteva crame dintre cele mai cunoscute din România își vor prezenta,  timp de două zile, vinurile spre degustare iubitorilor și cunoscătorilor de vin, dar și celor care acum se familiarizează cu secretele oenologiei.

Dianei 4 este recunoscut deja ca fiind unul dintre localurile din București care acordă o importanță deosebită listei de vinuri, pe care a îmbunătățit-o și diversificat-o pe parcursul anilor, astfel încât să acopere o gamă cât mai largă de soiuri, zone și metode de vinificare.

Cramele Corcova, Oprisor, Gramma, Licorna, Carastelec (Vinca), Casa de vinuri Cotnari, Domeniul Vladoi, Tarla si distribuitoriiVinexpert, Alma, Tim si Old Team Distribution au răspuns invitației şi vor avea câte un stand unde se pot degusta şi cumpăra la preturi speciale vinuri.

Prestigiosul chef Tobias Fetz, premiat cu o stea Michelin, va concepe preparatele pentru brunch-ul destinat celei de-a doua ediții reMIX your WINE / reTASTE your WINE, acestea fiind adaptate exclusiv pentru o asociere perfectă cu prezentarea de vinuri.

Intrarea vizitatorilor este liberă. Evenimentul se va desfășura între orele 12:00 și 22:00,  pe 24-25 octombrie.

România este unul dintre cei cincisprezece producători de vin la nivel mondial și al șaselea producător de vinuri din Europa după Franța, Italia, Spania, Germania și Portugalia. De asemenea, România ocupă locul cinci în ierarhia țărilor viticole europene, cu o suprafața totală cultivată cu vită de vie de peste 187.000 hectare. În ultimii ani cramele din România au adus pe piață vinuri excepționale, iar consumul de vin de calitate a crescut, majoritatea locurilor oferind o listă completă de vinuri servite la pahar.

Casa din Dianei numărul 4 are o istorie complicată, istorie care a lăsat urme. Aceasta i-a aparţinut în perioada interbelică domnului Eugen Fenster. În 1950 a fost naţionalizată şi a funcţionat în perioada comunistă ca locaţie a Direcţiei de Informaţii Externe. După 1990, aceasta a rămas în proprietatea statului, în folosinţa instituţiei succesoare a DIE. În succesiunea capitalism interbelic-comunism-capitalism postcomunist a apărut Dianei 4. Casa era deja nelocuită de mulţi ani şi în stare de evidentă degradare. S-a păstrat tot ce se putea păstra din casa veche, secretele şi imperfecţiunile, şi a rezultat un design minimal care naşte curiozitate şi familiaritate.

Dianei 4 – gastropub / wine bar / dance club a devenit un loc de întâlnire, dezbatere, creaţie şi implicare. Aici se organizează zeci de evenimente  – concerte live, DJ sets, proiecţii filme, târguri şi spectacole, conferinţe şi work-shop-uri, se nasc poveşti şi proiecte din care Dianei 4 face parte ca spaţiu, dar mai ales ca personaj.

FB event: https://www.facebook.com/events/371721643021199/

Ligia Stroehttp://www.iqool.ro
Liniștea și muzica sunt inspirația mea. Îmi place să văd tot ce-i mai bun în oamenii pe care îi întâlnesc. Sunt un paradox. Afirm ferm că perfecțiunea nu există, însă încerc să o ating în fiecare zi. Cred în oamenii excepționali și îi caut la orice pas. Consider că zâmbetul este întotdeauna cea mai bună armă, indiferent de context. Iubesc noutatea, curiozitatea și inovația. Îmi place să cred că nimic nu este imposibil.Pe scurt, eu sunt : familie, iubire, fericire, optimism, PR, prieteni, sinceritate, multifuncționalitate, zâmbet, entuziasm.
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img

Most Popular