Vrei să faci ceva măreț vacanța asta, dar nu ai aripile necesare? Red Bull nu te lasă la greu, ci îți lansează altă provocare: Red Bull Soapbox Race! 3 septembrie, Cluj-Napoca, tu și încă 2 – 3 prieteni și o doză zdravănă de țăcăneală.. e tot ce contează. Dacă aceste cuvinte vă descriu pe tine și pe prietenii tăi, restul vine de la sine 🙂
Încă din anul 2000, Red Bull pune imaginația amatorilor de senzații tari pe roți. Este vorba despre o cursă auto nemotorizată, un carnaval al unor vehicule artizanale concepute și construite în totalitate de către concurenți. Pe lângă distracția de milioane, scopul cursei este de a ajunge la linia de sosire în timpul cel mai scurt. Da! Cursa este contratimp, ceea ce înseamnă că mașinuța ta trebuie să fie aerodinamică, deci e nevoie și de puțin talent ingineresc 😀
Pentru a te propulsa direct pe podium, mobilul tău are nevoie de funcționalitate, viteză și originalitate. Pe lângă acestea, jurizarea va ține cont și de creativitatea și impresia artistică. Hell yea!
Red Bull pune la dispoziție maximum 50 de locuri în cadrul acestei curse. Selecția se va face pe baza ingeniozității, creativității și fezabilității tehnice a prototipului. Ce trebuie să faci pentru a participa?
- Înscrie-te aici. Mai sunt aproximativ două săptămâni!
- Așteaptă kit-ul de înscriere. Până atunci, gândește-te la o mașinuță ieșită din comun și fă o schiță!
- Urmează instrucțiunile Red Bull și trimite schița.
- Pune-te pe meșterit.
- Ia o doză de Red Bull și prinde aripi. Ce se poate întâmpla?
După muncă, și răsplată! Bineînțeles că există un premiu la fel de țicnit! Locurile I, II și III rezultate în urma jurizării trebuie să fie mari amatori de adrenalină.. Astfel, dacă scoți viteza cea mai bună, rămâi în vehicul până la finish și mai faci și impresie, o să te bucuri de:
- O invitație de 10 persoane la un circuit de karting din România pentru o zi (locul III)
- O excursie pentru 4 persoane la fabrica Red Bull Racing F1 Team din Anglia (locul II)
- O tabără de 4 persoane în Austria pe circuitul internațional Red Bull Ring (locul I)
Până acum, Red Bull a organizat zeci de astfel de curse în lumea întreagă. În 2014, Soapbox Race a ajuns în România, în capitală, iar anul acesta revine, însă circuitul se mută pe dealurile transilvănene din Cluj.
Deci? Ce mai aștepți? Dacă meștereai de zor cât erai mic, e timpul să arăți lumii cât de creativ ești, dacă nu, recuperează ce ai pierdut! IQool îți urează spor la meșterit și așteaptă vești de la Cluj 🙂
P.S: Trebuie să fii major 🙁
Sursa foto: http://www.redbullsoapboxrace.com/ro/ro/index-gallery/