Miercuri, 16 aprilie 2014, începând cu ora 19:00, Prietenii Muzicii vă invită la un recital de jazz, în interpretarea solistei Teodora Spânu, acompaniată la pian de Albert Tajti şi la contrabas de Michael Acker. Evenimentul va avea loc la Casa Universitarilor (str. Dionisie Lupu, nr. 46 – strada paralelă cu str. Pitar Moș).
Teodora Spânu a început studiul pianului încă din clasa I și studiul vocal din liceu. Acum este studentă în anul IV la Universitatea Națională de Muzică din București. „Repertoriul meu este format din standarde de jazz, dar în acelaşi timp sunt într-o permanentă căutare, încă sunt la stadiul în care scriu anumite lucruri, dar nu le-am cântat niciodată în public”, a declarat Teodora pentru www.zi-de-zi.ro.
Concertul face parte din programul „Oportunități la tine acasă” finanțat de către Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Exces Music. Proiectele din cadrul programului „Oportunităţi la tine acasă”, dedicat susţinerii financiare şi profesionale a tinerilor din domeniul muzicii culte, urmăresc scopul comun de a oferi interpreţilor talentaţi şansa de a acumula experienţa necesară unei cariere de succes, ajutându-i, în acelaşi timp, să obţină un venit periodic din prestaţiile artistice. Astfel, la nivel naţional se derulează deja, de la data amintită, o serie de turnee de concerte de jazz şi de muzică clasică ce promovează, sub diferite denumiri, tinerii muzicieni români de valoare.
Stagiunea „Prietenii muzicii în Universitatea Bucureşti” face parte din proiectul „Musica Mobile”. Partenerii programului sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB) şi Radio România Cultural (RRC).
Pentru mai multe detalii despre concert, accesați pagina de Facebook a evenimentului.