Luna aceasta a început, la București, Festivalul Filmului Francez, care s-a desfășurat între 1 și 10 noiembrie. Acesta și-a propus în acest an să ruleze mai multe pelicule, printre care și filmul „L’intrus,” de Claire Denis, difuzat în sala cinematografului Elvire Popesco de la Institutul Francez.
Filmul, apărut în 2004, bazat pe nuvela cu același nume, este considerat unul dintre cele mai bune zece filme ale anului. Cu toate că nu pare atrăgător la prima vedere, acțiunea reușește în cele două ore și 10 minute să se strecoare în sufletul multor cinefili.
„Cei mai aprigi dușmani se află ascunși în sufletul tău.”
Protagonistul filmului, Louis Trebor, aflat la vârsta de aproximativ 70 de ani, suferă de o boală la inimă și are nevoie urgentă de un transplant. Acesta trăiește cu cei doi câini ai săi într-o cabană din munții Alpi, aflată undeva la granița dintre Franța și Elveția, fiind genul singuraticului, al omului bogat ce vrea să se refugieze pentru a medita. Personajul este bântuit de vise care îl îndeamnă la omor. De aceea își părăsește într-o seară iubita, venită în vizită, pentru a ucide un elvețian și un ucrainean ce trecuseră granița ilegal.
Louis găsește un donator la Geneva și realizează o operație ilegală, pe cord deschis, nefiind nevoit să mai fie pus pe lista de transplant. Cu o inimă tânără pusă în locul celei bolnave, el pleacă în căutarea unui fiu de-al său în Tahiti, dorind să petreacă timp cu el pentru a-l cunoaște. Deși avea încă un băiat și doi nepoți în Franța, acesta consideră că singurul său fiu legitim este cel pe care nu l-a văzut niciodată și dorește să îi lase întreaga avere acestuia.
Lucrurile însă iau o altă turnură. Fiul său cel mare îl respinge, astfel Louis trăiește drama părintelui care, inițial abandonându-și copilul, nu îi poate recâștiga încrederea și respectul acestuia. Sfârșitul îl găsește într-un spital local, deoarece corpul nu-i acceptase inima.
Filmul reprezintă o reflecție asupra părinților care își abandonează copiii, dar și un exemplu al faptului că banii nu rezolvă întotdeauna tot, ci că și sufletul are un cuvânt de spus. Astfel, îl recomand tuturor studenților cinefili și iubitori de limbă franceză.
Redactor: Alexandru Cartan
