Rebecca Antonia Cojan are 19 ani şi studiază pianul la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, sub îndrumarea lui Daniel Goiţi. Premiată la competiții naționale şi internaționale şi participantă la concursuri de măiestrie alături de Ana Mirabela Dina, Denis Pascal şi Gottlieb Wallisch, descrie arta pianului fiind „fărâmă din suflet care se scurge în muzică notă cu notă, picătură cu picătură.
Când talentul şi pasiunea nu sunt suficiente, susţinerea necondiţionată a familiei contribuie enorm la dezvoltarea talentului
Am fost fascinată de muzică de când mă ştiu. În copilărie încercam să îi imit pe membrii familiei, muzicieni amatori. Mi s-a părut un lucru cât se poate de firesc să învăţ să cânt la un instrument şi, înainte să-mi dau seama, a devenit un lucru vital pentru mine, la fel ca oxigenul. Am simţit dintotdeauna că am fost creată pentru aşa ceva şi tot ce am făcut a fost să răspund acestei chemări. Nu pot spune că a fost un moment anume în care am decis să fac muzică, însă dintotdeauna m-am visat cântând şi îmi doresc ca visul să nu ia sfârşit niciodată.
Primele instrumente pe care le-am cunoscut au fost pianul si chitara. Dintre cele două, pianul a exercitat o atracție mai mare asupra mea. Este un instrument care inspiră putere si noblețe si consideram că pianiștii nu erau mai prejos de zâne, cavaleri sau magicieni. Pianul este, pentru mine, cu adevărat un rege al instrumentelor.
În urmă cu câţiva ani, chiar în vremea în care au început să apară rezultatele muncii, Rebecca a fost nevoită să ia o pauză destul de lungă, care i-a schimbat viitorul muzical
Din cauza unei crampe profesionale nu am mai putut cânta la pian pentru o vreme. Recuperarea a fost lungă și complicată, însă ulterior am început să particip din nou la concursuri. Mă bucur să fiu iar în formă și să am privilegiul de a studia. Sunt recunoscătoare pentru perioada prin care am trecut, deși a fost foarte dificilă. Până atunci, cântam doar pentru că îmi plăcea, dar și pentru că primeam reacții pozitive din partea celorlalți. După acea pauză însă, nu aveam nicio garanție că voi mai putea fi bună în ce fac. Privind în urmă, cred că abia atunci am pășit în lumea muzicii cu adevărat pentru că momentele acelea mi-au deschis noi perspective si m-au ajutat sa percep muzica la un nivel mai profund. Pentru mine, muzica e mai mult decât sunet: e viața. De atunci, îmi doresc ca tot ce fac sa fie un fel de muzică.
Numeroasele participări la concursurile naţionale şi internaţionale au ajutat-o să devină cea mai bună variantă a ei
Concursurile sunt o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, au efect benefic – îi stimulează pe artiști și îi încurajează sa devină mai buni, să își depășească limitele. Pe de altă parte, pot dăuna enorm echilibrului sufletesc al acestora. Sfatul pe care îl dau pianiștilor pe care îi cunosc este să meargă la cât mai multe concursuri, să învețe cât mai multă muzică și să profite de orice oportunitate de a cânta în public, dar să nu-și lipească niciodată inima de diplome. Cred că cea mai mare problema apare atunci când ne identificam cu premiile. Trebuie sa ne identificam cu arta noastră și atât. Ori de câte ori mă înscriu la un concurs, aleg să mă bucur de muzică, fiindcă muzica e o satisfacție. În plus, adevăratul progres apare atunci când duci competiția acasă și în sala de studiu, când alegi sa concurezi cu tine însuți.
Îşi descrie momentele de pe scenă ca fiind un recital de note şi emoţii transmise către publicul spectator
Nu cred că greșesc când spun că muzicienii sunt donatori de idei și de emoții. Muzica poate fi teribil de dureroasa uneori, fiindcă ceea ce simte publicul atunci când ne ascultă, noi trebuie sa simțim dublu în momentul interpretării. Consumul psihic și emoțional este enorm, nu numai datorită sutelor de ore de muncă ce stau în spate sau din cauza luptei cu îndoiala de sine și anxietatea de performanță, ci mai ales pentru că muzica e iubire și cere să te dăruiești cu totul. Fiecare notă cântată e o fărâmă din sufletul nostru, care se scurge în muzică notă cu notă, picătură cu picătură. De aceea, sunt de părere că dacă nu te doare muzica atunci când o cânți, cel mai probabil nici nu o cânți cum trebuie. Însă atunci când iubești cu adevărat muzica, ea îți umple inima cu ceva din lumea ei si îți face loc sa-i umpli lumea cu ceva din tine. Când lucrurile se întâmplă așa, muzica îi vindeca pe cei ce cântă și pe cei ce ascultă, iar în inimile oamenilor se naște ceva foarte asemănător cu un miracol.
Publicul fidel este mereu curios, în căutare de experiențe și abordări noi, poate chiar ale acelorași piese, iar cei care intră în lumea muzicii clasice din curiozitate ajung de obicei spectatori fideli ai concertelor noastre. Muzica clasică este, contrar percepției moderne, o muzică fără vârstă. Ideile pe care le exprimă sunt la fel de proaspete si de relevante ca acum 200-300 de ani fiindcă, deși mediul de viață se schimbă, preocupările oamenilor rămân aceleași. Muzica vorbește despre lucruri eterne, de aceea rămâne în eternitate. Sunt convinsă că orice persoană care intră în contact cu muzica clasica de calitate își va dori mai mult. Motivul îngrijorător pentru care iubitorii de muzică clasică sunt mai puțini în generația noastră nu este pentru că relevanța și calitatea muzicii au scăzut, ci mai degrabă fiindcă tinerii sunt descurajați să intre în contact cu ea. Responsabilitatea pentru acest declin se datorează în primul rând imaginii deformate prezentate de mijloacele de informare cu privire la artă. Tinerii sunt manipulați să creadă ca muzica e de fapt pentru ochi și nu pentru urechi. Însă în ciuda tuturor acestor lucruri, am mulți prieteni tineri care vin la concerte de muzică clasică și o apreciază din inima. Publicul clujean este, de altfel, unul foarte fidel și cultivat. Aceste lucruri mă încurajează să cred că numărul celor interesați va creste.
Majoritatea oamenilor care vin la spectacole îmi spun că pleacă de acolo încărcați, indiferent cât de obosiți și de apăsați ar fi fost înainte. Cred că muzica bună are cu adevărat puterea să aline sufletele si sa le înalțe, să le aducă mai aproape de Cer. Undeva în adâncurile ei, păstrează forma vocii lui Dumnezeu şi ori de câte ori cânt, Îl simt pe Dumnezeu aproape. Muzica înseamnă mai mult decât un sunet.
Cele mai sonore nume ale muzicii clasice, surse de inspiraţie
Printre pianiștii mei preferați se numără Daniel Barenboim, Emil Gilels și Daniil Trifonov. Aceștia sunt artiști consacrați, titani în lumea muzicii. Am fost influențată enorm și de artiștii aflați mai aproape, de profesori și de colegi. Îi menționez pe Daniel Goiți, profesorul meu, si Cadmiel Boțac, unul dintre cele mai promițătoare talente muzicale din România și printre altele, un foarte modest prieten.
Susţine faptul că o cariera muzicală este întotdeauna influenţată de numeroşi factori
Cred că decizia cu privire la carieră este una foarte importantă și trebuie ținut cont de mai mulți factori. Sunt mulți tineri cu potențial muzical care nu-și pot urma visul, fie din motive financiare, fie din lipsa de suport moral. Lucrurile cu adevărat frumoase în viață sunt, în general, cele mai grele. Tu decizi dacă merită. Cât de mult iubești muzica? Sau, mai bine zis, la ce ai fi în stare să renunți pentru ea? Răspunsul la această întrebare ar trebui sa te ajute sa decizi. Pe de altă parte, trebuie să fii realist. Ai nevoie de un sfătuitor obiectiv care să îți spună de ce ești în stare de fapt. Nu ai vrea să fii un pianist mediocru dacă ai putea sa fii un fizician de geniu. Cel mai bine e să îți testezi abilitățile și să descoperi ce ți se potrivește. Ce faci dacă, deși ești pasionat de muzică, nu ești destul de înzestrat pentru a deveni profesionist sau, deși ești înzestrat, din motive personale nu poți urma o cariera în domeniu? Nu renunța! Muzica îți poate aduce o enormă bucurie și cred că e un element esențial în viața fiecăruia. Cânta atât cât poți, cât de bine poți, cu pasiune. Asta fac și profesioniștii, până la urmă.
Muzica, prioritatea principală a viitorului profesional
Îmi doresc să învăț cât mai multă muzică și să cânt cât mai mult. Continui să mă pregătesc pentru diverse concursuri ți concerte și sper să câștig marea și eterna competiție cu mine însămi. Într-un fel sau altul, în competiția asta ies mereu pe locul doi.
